loader
Foto

Pledoarie pentru Văcăreşti: „Este dreptul nostru la istoria naţională”

Televiziunea Română continuă campania „Comoara pierdută-Mănăstirea Văcăreşti”, iar în această vineri, de la ora 19:00, Daniela Zeca-Buzura şi invitaţii ei au vorbit despre şansa reconstruirii complexului Văcăreşti.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+

Au trecut 30 de ani de la demolarea ansamblului Văcăreşti. Între timp, am schimbat regimul comunist, dar recuperarea istoriei pare a fi un proces mai dificil şi „anevoios” decât s-ar fi crezut. La 25 de ani de la Revoluţie, zona pe care era construit ansamblul Văcăreşti „găzduieşte” un mall şi o deltă apărută din neglijenţa oamenilor, iar la întrebarea „de ce nu reconstruim Văcăreştiul?” încă nu s-a găsit vreun răspuns.

Iar de la această întrebarea porneşte întreaga dezbatere de vineri, 5 decembrie. Care-s motivele pentru care autorităţile au considerat că Văcăreştiul – cel mai important sit ortodox din sud-estul Europei -  nu trebuie recuperat? Despre această chestiune vor vorbi, alături de Daniela Zeca-Buzura,  academicianul Răzvan Theodorescu, P. C. Irineu Dogaru- preotul Bisericii Palatului Cotroceni, preot Dr. Florin Şerbănescu- consilier cultural al Patriarhiei Române, Radu Ciuceanu- fost deţinut politic, arheolog şi preşedinte al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului din România.

„Speranţa nu moare! Bătălia pentru reconstituirea unui reper al spiritualităţii româneşti continuă. Mânăstirea Văcăreşti, demolată în anii ’80, în timpul dictaturii ceauşiste poate renaşte. Este dreptul nostru! Dreptul la istoria naţională”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul TVR al campaniei.

De-a lungul anilor, s-au lansat numeroase ipoteze privind refacerea şi reconstruirea ansamblului de la Văcăreşti, şi, după cum precizează invitaţii dezbaterii de vineri, totul ţine de conjuctură şi decizie politică. Avem, la urma urmei, cazul bisericii Mănăstirii Cotroceni (demolată în 1985), care a fost refăcută începând cu 2003. Noua construcţie, pe lângă faptul că s-a ridicat pe fundaţia veche, încastra catapeteasma din lemn aurit şi frescele originale.

Academicianul Răzvan Theodorescu pomeneşte şi de o soluţie  mai veche: reconstruirea complexului în parcul Izvor,dar cu şantierul Catedralei Mântuirii Neamului pe partea cealaltă a Palatului Parlamentului, această variantă ar fi acum mai puţin probabilă.

În plus, precizează invitaţii, ridicarea unui nou complex Văcăreşti ar aduce sub acelaşi acoperiş toate frescele, icoanele şi obiectele salvate de la demolare. În prezent, acestea sunt împărţite între diferite muzee, universităţi şi alte instituţii din Bucureşti.

***

Campania „Comoara pierdută – Mănăstirea Văcăreşti”

Campania militează pentru un gest recuperatoriu. La mai bine de 290 de ani de la ctitorirea acestui ansamblu monastic de către Nicolae Mavrocordat – primul domn fanariot din Ţara Românească şi la 30 de ani de la demolarea lui, campania doreşte să atragă atenţia nu numai asupra unui fapt istoric, a valorii acestui complex considerat drept cel mai important sit ortodox din sud-estul Europei, apogeu şi, totodată, testament al artei brâncoveneşti, ci să recupereze memoria monumentului pierdut. Mai multe informaţii despre campanie găsiţi aici.

Toate ediţiile sunt disponibile pe TVR+.

22:00 Hollywood la Viena-Gala muzicii de film

(Hollywood in Vienna-a celebration of disney classics featuring alan menken, Austria, 2022)

Dirijor Michael Kosarin

Orchestra ORF Vienna Radio Symphony Orchestra

Interpreţi: Christine Allado, Celinde Schoenmaker, Adam Jacobs, Aisata Blackman, Susan Egan, Trevor Dion Nicholas, Randy Kerber

Spectaculos concert de gală în onoarea compozitorului Alan Menken recompensat cu opt premii OSCAR pentru coloană sonoră. Programul include muzica filmelor Mica sirenă, Frumoasa şi bestia, Aladdin, O poveste încâlcită, Hercule, Cocoşatul de la Notre Dame şi Pocahontas.

Redactor Ştefan Asavei

23:55 Arthur 3: războiul celor două lumi (R)

Film * Arthur 3: războiul celor două lumi (Arthur 3: the war of the two worlds-Franţa, 2010)

Regia: Luc Besson

Cu: Freddie Highmore, Mia Farrow, Ron Crawford, Selene Gomez

*Film de aventuri.

Redactor: Adriana Vulpe

(Reluare)
 
Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 ați putut urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

Cap Compas: Devotio | VIDEO

Cap Compas: Devotio | VIDEO

publicat: duminică, 05 mai 2024

Orașul care i-a fascinat pe călătorii de orice religie este încă o surpriză ori de câte ori te întorci aici. Iar dacă ar fi să răscolești cărți ...

Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările de ...

 

#tvr2