loader
Foto

Galerie foto

Daniela Zeca-Buzura

Prozatoare, eseistă, critic literar și realizatoare de emisiuni radio și TV, doctor al Facultății de Litere din cadrul Universității din București. Daniela Zeca-Buzura a fost, din martie 2003, redactor‑şef al redacţiei Literatură‑Arte, iar din 2004 până în 2012, director al TVR Cultural. În prezent, este gazda emisiunii „Mic dejun cu un campion”, produsă și difuzată (de 10 ani) de TVR 2, sâmbăta, de la ora 10.00, și reluată în fiecare duminică de TVR Cultural, de la aceeași oră.

 

Mic dejun cu un campion

Absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a unui masterat în ştiinţele comunică­rii, Daniela Zeca - Buzura este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti din anul 2001 şi lector la catedra de presă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul ace­leiaşi universităţi.

Daniela Zeca-Buzura este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Ca scriitoare, a publicat volumele: Orfeea (poezie, Viitorul Românesc, 1994), Îngeri pe carosabil (proză, Coresi, 2000), Melonul domnului comisar (cri­tică literară, Curtea Veche, 2005), Jurnalismul de televiziune (Polirom, 2005), Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother (Polirom, 2007), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii (Polirom, 2009; Premiul pentru eseu al Asociaţiei Naţionale a Profesioniştilor de Televiziune din România), Istoria romanţată a unui safari (roman, Polirom, 2009, 2011; Premiul revistei Convorbiri literare), Demonii vîntului (roman, Polirom, 2010, 2013, 2022), Zece zile sub văl / Ten Days Under the Veil (jurnal de călătorie, Litera, 2011) şi La taclale cu idolii (Polirom, 2015).

Daniela Zeca-Buzura este producător şi moderator al mai multor emisiuni de pe canalul TVR 2 al serviciu­lui public de televiziune.

Printre producţiile realizate de-a lungul anilor la TVR se numără: „Ceva de citit”, „Didactica magna” și „Față în față cu autorul”, documentarele „Din Esfahan, cu dragoste”, „Focul lui Zarathustra”. În prezent, este gazda emisiunii „Mic dejun cu un campion”, ce poate fi urmărită la TVR 2, sâmbăta, de la ora 10.00, iar la TVR Cultural, duminica, de la aceeași oră.

De-a lungul carierei în televiziune a câştigat premii precum:

1997 - „Premiul Național de Televiziune” acordat de Uniunea Scriitorilor și Fundația „Scrisul Românesc”;

2006 - „Personalitatea europeană a anului pentru România” - secțiunea Televiziune, acordată de Fundația Eurolink și Comisia Europeană;

2009 - Premiul revistei Convorbiri literare la secțiunea proză pentru romanul Istoria romanțată a unui safari;

2010 - Premiul pentru carte de televiziune, acordat la cea de-a XX-a Gală a Premiilor Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru trei eseuri de critică media;

2013 - Cea mai îndrăgită carte a anului 2012 la „Festivalul Internaţional de Literatură de la Iaşi 2013” pentru romanul Omar cel orb (finalist la Premiul "Augustin Frăţilă" 2013)

2016 - Premiul APTR pentru documentar, acordat pentru producția „Mănăstirea Văcărești” (6 episoade);

2018 - Premiul APTR pentru cel mai bun talk - show pentru formatul „Mic dejun cu un campion”;

2020 - Premiul revistei TV Mania la secțiunea Interviu - portret, pentru emisiunea „Mic dejun cu un campion”;

2024 - Premiul pentru jurnalism cultural, decernat de Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER) pentru anul editorial 2023.

***

Vă invităm să urmăriți emisiunea moderată de Daniela Zeca Buzura, „Mic dejun cu un campion”, produsă și difuzată (de 10 ani) de TVR 2, sâmbăta, de la ora 10.00, și reluată în fiecare duminică de TVR Cultural, de la aceeași oră!

15:00 Comisarul Rex

Film serial * Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

Episodul 68

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist. O anchetă îl poartă pe comisarul italian Lorenzo Fabbri la Viena, unde întâmplarea i-l scoate în cale pe câinele poliţist Rex, care urmează să fie retras din activitate. Dar perseverentul patruped nu se lasă „scos la pensie”, ci îl ajută pe Fabbri să rezolve un caz complicat de crimă, dovedindu-se un partener de încredere. Ataşându-se de inteligentul animal, comisarul îl ia cu el la Roma, unde cariera lui Rex va continua cu succes timp de mulţi ani. Intuitiv, curajos şi loial, Rex va fi sprijinul de nădejde şi prietenul cel mai bun al comisarului Fabbri şi, apoi, al altor poliţişti cu care va lucra la cazuri palpitante şi periculoase.

(Reluare)

16:00 AI idee ?!

*Noul proiect educaţional pe care îl propune TVR 2 înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte dedicate eco-spaţiului şi tehnologiilor verzi, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate în zona de educaţie.

Moderator: Corina Dobre

Realizator: Codrut Panzaru

Producator : Sinziana Milosoiu

ARTICOLE ASOCIATE

Daniela Zeca-Buzura: „Micul meu dejun preferat e întotdeauna cu un croasant și o cafea și, obligatoriu, lângă un companion agreabil și cu idei”

Realizatoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion” ne vorbeşte despre invitaţii săi de-a lungul celor 10 ani ai ...

Andreea Răsuceanu:

Invitata Danielei Zeca Buzura la "Mic Dejun cu un Campion", sâmbătă, 28 decembrie, de la ora 10:00, este Andreea ...

Horia Roman Patapievici:

"Nu au învins nici confiscarea ei, nici violenţa mineriadelor din simplul motiv că ideile lor nu s-au impus. ...

Stere Gulea:

Invitatul Danielei Zeca Buzura la "Mic Dejun cu un Campion" este Stere Gulea – regizor, scenarist, producător de ...

Dr. Mihaela Leventer, invitată la

Dr. Mihaela Leventer este medic primar dermatolog, director de program fellowship ASDS microchirurgie Mohs, doctor ...

Toma Enache:

La TVR 2, invitatul Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion" ...

Lari Giorgescu:

Lari Giorgescu: "Libertatea e o formă de destin"

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

Sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 10:00, "Mic Dejun cu un Campion" ne-a propus o ediţie eveniment care a adus în ...

Jean-Jacques Askenasy:

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea de sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 10:00, la TVR 2, a fost  Jacques ...

Jurnalistul Petre Mihai Băcanu: „Sunt îngrijorat de atrofia memoriei în societatea postdecembristă”

„A fost un adevărat privilegiu pentru noi aceptarea invitaţiei pe care am adresat-o unuia dintre cei mai ...

Liviu Stănescu:

Călător, fotograf şi scriitor, Liviu Stanescu este invitatul Danielei Zeca Buzura la "Mic Dejun cu un Campion" în ...

In Memoriam Nicu Covaci: ”Mic dejun cu un campion” al libertăţii | VIDEO

Muzicianul, compozitorul, chitaristul, fondatorul şi liderul iubitei trupe Phoenix a trecut în lumea celor veșnice. ...

Jurnalista Sabina Fati la ”Mic dejun cu un campion”, pe TVR 2

Vă invităm la un dialog pe cât de obiectiv, pe atât de incitant în compania Danielei Zeca Buzura, amfitrionul ...

 

#tvr2