loader
Foto

Divertisment românesc nemuritor: "Toamna Amintirilor" la TVR 2

La TVR 2, de luni până vineri, de la ora 17.30, vă invităm din 1 octombrie la o oră de divertisment din Arhiva de Aur a Televiziunii.

 

TOAMNA AMINTIRILOR

VARA AMINTIRILOR s-a încheiat, continuăm cu TOAMNA AMINTIRILOR!

Grila de toamnă TVR 2 cuprinde repere orare pentru nostalgicii programelor de divertisment din Televiziunea Română: 17.30, reluare 10.30, de luni până până vineri, ora de întâlnire cu TOAMNA AMINTIRILOR.

Decorurile şi înregistrările alb-negru, dar şi mereu modernele cuplete din anii ‘80 sau ‘90, producţii color, îi vor binedispune pe telespectatorii noştri fideli, din 1 octombrie 2018, la TVR 2, de la ora 17.30.

Vă mai amintiţi de Tanţa şi Costel? Personajele lui Ion Băieşu, interpretate într-o manieră unică şi de neuitat de către Coca Andronescu şi Octavian Cotescu, vor înveseli una dintre serile acestei Toamne a amintirilor.

Vom trăi împreună un sezon de excepție, parte a Anului Centenar marcat și sărbătorit la nivel național și în programele TVR, televiziunea unde mii de ore de suflet au marcat, în peste șase decenii, viața și istoria acestor 100 de ani ai românilor.

Îi vom revedea şi asculta pe Stela Popescu, Ştefan Bănică Senior, Gică Petrescu, Vasilica Tastaman, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Dem Rădulescu, Anda Călugăreanu, Angela Similea, Florin Piersic, Marius Ţeicu şi, desigur, mulţi alţi artişti iubiţi şi celebri.

(w882) stela pope

Telespectatorii de toate vârstele se pot delecta cu producţiile anilor ‘60 – ‘90: cei care le-au urmărit şi la difuzarea lor în premieră le vor revedea cu plăcere, iar cei mai tineri vor descoperi prospeţimea şi eleganţa divertismentului de calitate, aşa cum a fost realizat în studiourile TVR de Alexandru Bocăneţ, Dan Mihăescu, Octavian Sava ori Titus Munteanu.

Surprizele muzicale ale deceniilor cu şlagăre nemuritoare, dar şi scenetele de un umor nebun şi de bun-gust vor face din orele petrecute la TVR 2 un regal al amintirilor!

Program de difuzare:

Premiere: Luni-vineri, ora 17.30

Reluări: Luni-vineri, ora 10.30

(w882) 27 Dem Rad

FOTO (c) TVR

18:00 Ora de ştiri

(+ Sport )

Transmisiune directă

18:50 E vremea ta!

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

E vremea ta să primești date despre timpul probabil, climă, mediu și alte domenii conexe. Vei afla informații de la specialiști, curiozități, sfaturi utile și previziuni astrologice și vei ști cum îți influențează viața starea vremii.

Redactori: Laurenţiu Mandu,Cristina Dănilă, Adrian Bănută, Mirela Goldic, Claudia Nicolau şi Roxana Iordache.

Producători: Raluca Brumariu

 
Cupluri de poveste, la „Drag de România mea!”

Cupluri de poveste, la „Drag de România mea!”

publicat: miercuri, 08 mai 2024

Duminică, 12 mai, de la ora 15:00, la TVR 2 veți putea urmări o ediţie de colecție a emisiunii ”Drag de România mea!”, o confruntare a dragostei, ...

Întâlnire cu Păcală pentru un râs sănătos, duminică la TVR2

Comedia  „ Păcală", regizată de Geo Saizescu la începutul anilor '70, poate fi urmărită la TVR2 duminică, 12 mai, de la ora 20.00. În rolul ...

Concert extraordinar „Drag de România noastră

Duminică, 5 mai, la TVR 2 ați putut urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana Tudor şi susţinut de Paul ...

 

#tvr2