loader
Foto

Galerie foto

Viața și scena devin totuna în TOTUL E UN JOC, de Paul Ioachim

Viața și scena devin totuna în TOTUL E UN JOC, de Paul Ioachim. Luni, 16 noiembrie, ora 20:10, la TVR 2.

 

Cornel Todea, de la a cărui naștere se împlinesc 80 de ani în 18 noiembrie, a abordat cu vervă și imaginație textul lui Paul Ioachim, în care dramaturgul amestecă viața de zi cu zi cu cea de pe scenă. Rolurile principale sunt interpretate de Damian Crâșmaru, Mircea Rusu, Ileana Cernat și Oana Ioachim.

În „Totul e un joc”, dramaturgul Paul Ioachim amalgamează realitățile. Viața unui actor faimos care își căsătorește fiica cu un regizor de succes se împletește cu repetițiile pentru premiera piesei în care un personaj, actor faimos, își mărită fiica cu un alt personaj, regizor de succes, iar defectele și problemele de pe scenă sunt oglinda fidelă a celor din afara ei.

Cornel Todea a fost unul dintre oamenii care au marcat atât istoria televiziunii, cât și pe cea a teatrului din România. În articolul său din „Observatorul cultural” din septembrie 2012, Iulia Popovici îl descrie astfel: persoană extrem de jovială, pulsînd de viaţă şi cu un simţ al umorului mai mult decît remarcabil, Cornel Todea a făcut film, teatru dramatic, de copii, de televiziune, dar a fost şi realizator şi moderator TV, moderator al unor emisiuni radiofonice (avea o bună voce de radio, pe lîngă o bună prezenţă fizică), a predat regie şi actorie, toate – „ca o probă de consecven¬ţă a incapacităţii de a mă dedica unei singu¬re activităţi“. În urmă cu cîţiva ani, a lansat la Tea¬trul Creangă un festival internaţional dedicat teatrului pentru copii – „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti“ –, cu un important concurs de dramaturgie adresată acestui public (singurul de acest fel din România), din dorinţa de a face ca scena să le spună celor mici poveşti ale timpurilor lor, şi a lansat primul program de teatru pentru copii între 0 şi 3 ani. /.../Cornel Todea nu a fost niciodată un regizor în căutarea succesului şi a premiilor (deşi a primit destule, în domeniile diverse în care a lucrat), ci a noului, a energiilor proaspete, a contactului direct cu spiritul momentului.”

Activitatea sa în teatru include peste 50 de piese puse în scenă la Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional Iaşi, Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Naţional Craiova, teatre din Bucureşti (Teatrul Mic, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara, Teatrul "Ion Creangă"), Teatrul din Piatra Neamţ, Teatrul din Constanţa.

În televiziune, Todea a semnat regia pentru peste 200 de spectacole de teatru-TV, emisiuni muzicale, programe de divertisment, filme artistice şi documentare la TVR. Din 2004, el a moderat emisiunea săptămânală ''Cafeneaua Literar-Artistică'' la Radio România Cultural. A jucat în filmul "Pe malul stâng al Dunării albastre" (1983) şi a regizat mai multe lungmetraje printre care: "Prinţul negru" (1988), "Iată femeia pe care o iubesc" (1981), "Dragostea mea călătoare" (1980), "Singur printre prieteni" (1979), "Comoara din Carpaţi" (1975), "Adio, dragă Nela" (1972). De asemenea, Cornel Todea a semnat regia a numeroase filme de televiziune, între care: "Totul e un joc?" (1998), "Trei surori" (1994), "Preţul succesului" (1977) "A doua linie" (1976), "Samy" (1970), "Noul locatar" (1968), "Om de treabă" (1968), "Interpretări la cleptomanie" (1967), "Neguţătorul de ochelari" (1967), "Moartea Bessiei Smith" (1966). Cornel Todea era şi un susţinător al tinerelor talente, el fiind, începând din 1998, director artistic al Galei Tânărului Actor HOP, organizată de UNITER.

Spectacolul face parte din programul editorial de valorificare a arhivei TVR și este inclus în ciclul UNITER 25, ca spectacol premiat la Gala UNITER 1998 – Premiul pentru TEATRU TV.

IN MEMORIAM CORNEL TODEA (18 noiembrie 1935, Cluj – 30 august 2012) 80 de ani de a nașterea al regizorului

 

TOTUL E UN JOC

de Paul Ioachim

 

În distribuție: Mircea Rusu, Damian Crâșmaru, Oana Ioachim, Ileana Cernat, Lucian Ifrim, Florentina Luican, Valentin Uritescu.

Decorurile Virgil Popa. Costumele Elena Timonu. Redactor Ioana Prodan

Regia artistica Cornel Todea.

 

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.

 

15:20 Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă

(Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016)

Regia: Lelio Moehr

*Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.

Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.

*Ep.15: Valsanzibio-O grădină închinată Domnului

În inima dealurilor din sudul Padovei şi la 50 de kilometri de Veneţia, domeniul Valsanzibio se întinde pe 8 hectare. Această grădină a fost creată de Luigi Bernini, fratele celebrului sculptor Bernini, la comanda familiei Barbarigo, bogaţi negustori veneţieni din secolul al XVII-lea.

Ea a fost închinată lui Dumnezeu, fiindcă familia a fost cruţată de ciumă în anul 1631. Întregul domeniu este o invitaţie pentru un traseu spiritual.

Redactor: Gabriela Onea

15:50 Cei cinci faimoşi 3

Film * Cei cinci faimoşi 3 (Fünf freunde 3-Germania, 2012) PREMIERĂ

Regia: Mike Marzuk

Cu: Valeria Eisenbart, Quirin Oettl, Justus Schlingensiepen, Neele Marie Nickel

* Film de aventuri-inspirat de personaje şi întâmplări din seria de romane pentru copii "Cei cinci faimoşi" ("The Famous Five") a scriitoarei engleze Enid Blyton. În vacanţă pe o insulă exotică, Julian, Dick, Anne, George şi căţelul Timmy se joacă de-a scafandrii în jurul unei epave scufundate. Copiii găsesc o busolă care, se pare, ar indica locul unei comori ascunse demult de piraţi, ceea ce declanşează o aventură de pomină prin junglă.

*AUDIENTA GENERALA (AG)

Redactor: Ştefan Asavei

 
Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

publicat: vineri, 03 mai 2024

TVR a pregătit un program dedicat şi divers pentru perioada sărbătorilor de Paşte. Transmisii în direct ale slujbelor religioase, filme ...

Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 veți putea urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit  o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările ...

 

#tvr2