loader
Foto

TVR 2 difuzează primul film vorbit în aromână

La final de săptămână, „Duminica filmului românesc”de pe TVR 2 difuzează câteva din filmele româneşti care au făcut istorie.  De la 14:10, vă întâlniţi cu Ion Dichiseanu, Sebastian Papaiani sau Toma Enache.

 

Sfânta Tereza şi diavolii, ora 14:10

În septembrie 1944, în nordul Ardealului, doi ofițeri români sunt parașutați în spatele frontului pentru a lua legătura cu un grup de partizani ce acționau pe piscul Sfânta Tereza și a dinamita un viaduct, cu riscul de a-şi pierde vieţile.

Personajele principale sunt interpretate de Ion Dichiseanu, Peter Paulhoffer şi Reka Nagy, iar regia este semnată de Francisc Munteanu, cineastul care a mai făcut producţii ca „Pistruiatul”, „Roşcovanul”, sau „Valurile Dunării”.

Păcală, ora  20.10

Eroul mitic al snoavelor româneşti, este adus de barză şi se dovedeşte a fi un copil năzdrăvan şi precoce. Mai târziu, crescând, se loveşte de prostia şi abuzurile bogătanilor şi ale mai marilor satului: perceptorul, judecătorul, cârciumarul, preotul. Cu mintea lui isteaţă, cu vorbele lui in doi peri, făcând pe prostul, Păcală găseste ac de cojocul fiecaruia şi colindă lumea ca să alunge urâţenia, prostia şi nedreptatea.

Pelicula din 1974 este regizată de Geo Saizescu, iar Sebastian Papaiani este actorul care-l aduce la viaţă pe eroul lui Ion Creangă.

Nu sunt faimos, dar sunt aromân, ora 22.30

Drama romantică din 2013 este primul film vorbit în limba aromână, având titlul original Nu hiu faimos ama hiu arman. Regizorul aromân Toni Caramuşat porneşte într-o călătorie extraordinară în căutarea adevărului absolut despre originea neamului său. Mitul spune că acest adevăr e purtat de Armânamea, ultima descendentă din neamul său. Toni se întâlneşte cu fete din întreaga lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale adevărul şi femeia la care visează. Le va găsi?

Filmul a câștigat premiul Maestrale Unica, acordat de Parlamentul Italian și distincția Parlamentului European pentru cea mai bună reprezentare a unei minorități lingvistice în Europa, la Festivalul de Film Babel, în decembrie 2013.

„Nu sunt faimos, dar sunt aromân” este primul film regizat de Toma Enache. Absolvent al Facultăţii de Teatru din Bucureşti, Enache a regizat şi piese de teatru pentru Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte, Teatrul Evreiesc de Stat şi Teatrul Naţional Radio.

17:30 România…în bucate

Sezon Nou

TVR Iaşi

* Descriptio Moldaviae

Emisiune realizată de TVR Iaşi

Prezentator si realizator: Raluca Chirilă Aftene

Producător: Vasile Arhire

Jurnalist: Cătălin Blebea

Producător: Cristina Murgu

Producător delegat: Alexandra Tiniche

18:00 Ora de ştiri

(+ Sport )

Transmisiune directă

 
Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

publicat: vineri, 03 mai 2024

TVR a pregătit un program dedicat şi divers pentru perioada sărbătorilor de Paşte. Transmisii în direct ale slujbelor religioase, filme ...

Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 veți putea urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit  o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările ...

 

#tvr2