Cu o climă aspră şi condiţii dificile de trai, Bărăganul a fost locul în care zeci de de români au fost deportaţi pentru c-au avut curajul să se opună regimului sau pentru că erau de altă etnie. Sâmbătă, de la 13:00, la TVR 2 şi TVR+.

Editia este disponibila online pe TVR+.

Puţini au fost cei care au înţeles pe deplin situaţia dramatică a neamului românesc intrat sub oblăduirea tătucului Stalin şi a cizmei soldatului sovietic, puţini au fost şi cei care au crezut că se poate ajunge şi în Europa la masive deplasări de populaţii, cu atât mai mult la deportări. Şi totuşi istoria a vrut ofere lumii pagina dramatică a deportărilor de populaţii în plin veac al XX-lea şi a fost dat ca societatea românească să trăiască imensa tragedie a deportărilor în Bărăgan.

Băraganul, această Siberie românească, numita aşa din cauza climei aspre şi a condiţiilor vitrege de trai şi pentru că regimul comunist instalat în România cu sprijinul direct al trupelor sovietice de ocupaţie au ales acest spaţiu pentru deportarea celor consideraţi pe nedrept duşmani ai poporului pentru că, într-un fel sau altul, se opuneau comunizării României.

***

Serialul documentar adună mărturiilor românilor deportaţi în Bărăgan în anii 40-50, pentru simplul fapt că s-au opus colectivizării, erau etnici sau doar simpli... proprietari.

În 1945, aproximativ 85.000 de persoane au fost obligate să-şi părăsească locuinţele, fiind deportaţi, la muncă silnică, în minele din Donbass şi Siberia. Majoritatea celor strămutaţi erau şvabii din Banat şi saşii din Transilvania, consideraţi un element care ar putea dăuna stabilităţii regiunii.

În 1951, au fost deportaţi peste 45.000 de oameni din Banat, pentru a popula regiunea aridă a Bărăganului. Printre aceştia s-au aflat chiaburii, ţărani înstăriţi, duşmani ai regimului, industriaşi şi alţi etnici maghiari, basarabeni sua macedoneni. A fost a doua mare schimbare demografică făcută în România, iar comuniştii au reuşit atunci să facă, din „propritate, un delict”.

Ajunşi în Câmpia Bărăganului, deportaţii, osândiţii fără vină, s-au trezit sub soarele dogoritor al unui cireşar blestemat lipsiţi de hrană, de apă şi de adăposturi. Şi-au încropit colibe şi boredeie, apoi case de locuit.