loader
Foto

Galerie foto

Poveştile fascinante ale lumii, surprinse în documentarele 360°-Géo

De marţi până sâmbătă, de la ora 19:00, urmăriţi la TVR 2 documentarele realizate de jurnaliştii de la Arte France. În această săptămână, ajungem în Bali, Madagascar, India şi Vietnam.

 

Bacchus în Bali (marţi, 7 iulie, ora 19:00)

Rai Budarsa, un preot hindus de 42 de ani, este primul care produce vin în Bali. Astăzi, el este şeful Hatten Wines, o societate viticolă care-şi vinde produsele peste tot în lume. Are trei recolte pe an – o binecuvântare pentru omul de afaceri – dar o adevărată provocare pentru hindusul practicant, din cauze numărului mare de ceremonii religioase pe care el trebuie să le facă. (Bacchus a Bali, Franţa-Germania, 2008)

Madagascar şi febra safirului (miercuri, 8 iulie, ora 19:00)

În urmă cu zece ani, Ilakaka era un sat la fel ca toate celelalte din Madagascar. Pe singurul drum din sat – şi el neasfaltat – stăteau aliniate casele din lut şi iarbă ale crescătorilor de bovine. Foarte rar întâlneai vreun străin prin zonă. Astăzi, totul se învârte în jurul pietrelor preţioase, iar satul are peste 30.000 de locuitori.

În urmă cu opt ani, un cioban a găsit un safir în praf şi a făcut o avere peste noapte. Astăzi maşini pline ochi, ţărani saraci şi aventurieri ajung la Ilakaka în căutarea safirelor. (Madagascar et la fievre du saphir, Franţa-Germania, 2006)

Câinii campioni (joi, 9 iulie, ora 19:00)

Ţara Galilor este considerat tărâmul câinilor din rasa border collies, cei mai buni câini ciobăneşti din lume. Nigel Watking, crescător de oi, îşi antrenează câinii pentru campionatul mondial, iar din primăvară până în toamnă, jurnalistul Heiko De Groot a urmărit viaţa acestui păstor galez. (Chiens, graines de champion, Franţa-Germania, 2008).

India-părul ofrandă (vineri, 10 iulie, ora 19:00)

Drumul „părului de la templu”: oferit drept ofrandă de credincioşii indieni, el este revândut în întreaga Europă drept ornamente capilare (peruci, meşe).

Industria  perucilor şi al meşelor  este o piaţă mai mult decât profitabilă. Majoritatea produselor provine din India, unde credincioşii îşi rad părul pentru a-l oferi drept ofrandă zeilor templului. Echipa 360°- GÉO a urmărit itinerariul „părului de la templu”, din satele din Palani – unde de mulţi ani milioane de pelerini vin şi+şi oferă podoaba capilară drept ofrandă – până în oraşele din Europa, unde este folosit pentru a crea peruci şi meşe.  (Inde, les cheveux du temple, Franţa-Germania, 2008)

Satele plutitoare din Golful Halong, (sâmbătă, 11 iulie, ora 19:00)

Într-unul dintre cele mai frumoase şi cunoscute locuri din Vietnam, golful Halong, Luu vrea să-şi cumpere o casă plutitoare împreună cu soţia Maï şi copii lor.  În golful Halong, circa 1600 de locuitori au case plutitoare. „Dacă aş trăi pe uscat, pescuitul mi-ar lipsi enorm de mult. Nu aş putea să trăiesc fără”, spune Khuyen Van Vu, un locuitor din golful Halong.  (Les villages flottants de la baie D'along, Franţa-Germania, 2006)

15:30 Cei cinci faimoşi şi valea dinozaurilor

Film*Cei cinci faimoşi şi valea dinozaurilor (Fünf freunde und das tal der dinosaurier-Germania, 2018) PREMIERĂ

Regia: Mike Marzuk

Cu: Allegra Tinnefeld, Marinus Hohmann, Ron Antony Renzenbrink, Amelie Lammers

* Film de aventuri-inspirat de personaje şi întâmplări din seria de romane pentru copii "Cei cinci faimoşi" ("The Famous Five") a scriitoarei engleze Enid Blyton. Julian, Dick, Anne, George şi căţelul Timmy ajung din întâmplare într-un orăşel în care s-a găsit recent un os de dinozaur. Însoţiţi de un localnic care susţine că tatăl lui descoperise, cu ani în urmă, întregul schelet al dinozaurului, copiii încearcă să ajungă la acesta înaintea hoţilor care vor să pună mâna pe preţioasa descoperire.

*AUDIENTA GENERALA (AG)

Redactor: Vlad Ţurcan

17:30 România…în bucate

Sezon Nou

TVR Craiova

* Tăst Show

*

Emisiune realizată de TVR Craiova

Prezentator si realizator: Doru Ciolacu

Producător : Simona Musuroi

Jurnalist Cătălin Blebea

Producător: Cristina Murgu

Producător delegat: Alexandra Tiniche

 
Întâlnire cu Păcală pentru un râs sănătos, duminică la TVR2

Comedia  „ Păcală", regizată de Geo Saizescu la începutul anilor '70, poate fi urmărită la TVR2 duminică, 12 mai, de la ora 20.00. În rolul ...

Concert extraordinar „Drag de România noastră

Duminică, 5 mai, la TVR 2 ați putut urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana Tudor şi susţinut de Paul ...

Cap Compas: Devotio | VIDEO

Cap Compas: Devotio | VIDEO

publicat: duminică, 05 mai 2024

Orașul care i-a fascinat pe călătorii de orice religie este încă o surpriză ori de câte ori te întorci aici. Iar dacă ar fi să răscolești cărți ...

 

#tvr2