loader
Foto

Poveştile cu cântec ale săptămânii 7-11 iulie la TVR 2

O nouă săptămână debutează la TVR 2 cu portrete de muzicieni ale căror destine se împletesc cu devenirea României înainte şi după 1989.

 

O poveste...cu cântec!

Luni, 7 iulie – Mircea Stan

Mircea Stan (Helsinki, Finlanda) a rămas unul dintre marii trombonişti ai Europei (profesor încă de la jumătatea anilor ‘70 la Conservatorul de pop şi jazz de la Helsinki). Prea puţin cunoscut publicului român, acesta este din aceeași perioadă pe marile scene – în primul rând europene -, unele dintre formaţiile şi colaborările sale constituindu-se în fapt în supergrupuri! Cel mai frumos cântă inspirat tot de folclorul natal, uneori cu alţi muzicieni finlandezi de origine română.

(w882) Mircea Sta

Astfel, cu pianistul Marian Petrescu, ediția revine asupra unui concert de senzație susținut de sextetul lui Stan la București, în 1993. Însă emisiunea e plină de încă alte notorietăți precum Dizzy Gillespie, Phil Woods ori big-bandul UMO. Mircea îşi doreşte să revină pe scenele sau la catedrele de acasă (are editat şi un manual de trombon, o raritate în domeniu), dar fără o solicitare fermă din România… îşi creşte nepoţica!

Ediţia din 7 iulie este disponibilă pe TVR+

Marţi, 8 iulie – Gabriel Nacu

Gabriel Nacu (Stevenage, Marea Britanie) a dobândit o anumită celebritate din copilărie, cu rolul principal din „Aventurile lui Babușcă”. Însă muzica pop-rock i-a detonat adevărata carieră, pe ruta grupurilor Harap Alb (lansându-l acolo pe Cristian Minculescu) – Voltaj – Roșu și Negru. I s-a refuzat viza pentru contracte în străinătate, aşa că abia în 1990 a putut să emigreze; nu oriunde, ci exact în capitala mondială a rockului – Londra.

(w882) Gabriel Na

A performat din toate poziţiile (cu trupa Caligula, dar și în nume propriu – discul «I still believe… in my guitar») și cântă în timpul liber (în ultima perioadă cu multe cereri din partea comunității românești din metropolă, Manchester ori Birmingham). În ultimul timp postează clipuri pe Youtube, cu o certă influență folclorică și subiecte sociale (vezi «Doina dezrădăcinării» sau «Am lăsat copiii acasă»). Pentru filmare, garajul familiei a devenit neîncăpător atunci când a cântat în premieră pentru TVR alături de Gabriel Nacu jr, student la muzică în Cambridge.

Ediţia este disponibilă pe TVR+

Miercuri, 9 iulie – Mariana Ritz şi Alexandru Horvath

Mariana Ritz şi Alexandru Horvath (Goteborg). Plecaţi definitiv la jumătatea anilor ‘80 din România, după ce avuseseră ocazia să cânte în Emiratele Arabe şi în ţările scandinave, cei doi soţi solişti-instrumentişti sunt stabiliţi în Suedia. Au cântat 16 ani pe vase de croazieră, apoi s-au regăsit în profesii mai tihnite, care nu exclud muzica.

(w882) Trio Horva

Natalie, fiica lor, este la fel de talentată, dar urmează o facultate cu un alt profil – Stomatologia. Vorbeşte limba română perfect, prin urmare este studentă la Cluj, fiind astfel cel mai aproape de familia pe care a cunoscut-o mai târziu!

Ediţia este disponibilă pe TVR+

Joi, 10 iulie – Alina Chelaru

Alina Chelaru (Roma, Italia) este mai cunoscută ca Iamalina în peninsulă, mai cu seamă din iunie 2013, de când a lansat într-un concert cu ștaif CD-ul de debut. În România, până să plece (cu un deceniu în urmă) nu a reușit mai mult de înregistrarea câtorva melodii pop-dance, în schimb de câțiva ani își compune și produce muzica deplasată spre jazzy, așadar mai intimă, orientată spre atmosfera de club.

(w882) Alina Chel

Până să plece în Los Angeles (unde a deschis deja câteva uși) a concertat din plin la Roma, acum se împarte cu trioul din California. Cântă preponderent în engleză, dar personal consider că cea mai frumoasă melodie a sa rămâne tot aceea în limba română - «Inima nu».

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Vineri, 11 iulie – Guido Manusardi şi Evandro Rossetti

Guido Manusardi (Milano). Pianist jazz deja celebru în anii ’60, după un început de carieră scandinav, a ajuns la Bucureşti, s-a căsătorit cu o româncă şi – ani de zile – a cântat alături de mari muzicieni români.

(w882) Guido Manu

Din 1974 s-a întors în Italia continuând o carieră fabuloasă căreia îi stau martore peste 90 de discuri vândute în toată lumea. Între ele, numeroase opusuri sunt de inspiraţie folclorică românească, pentru care marele pianist are un adevărat cult. A revenit în câteva rânduri în ţara adoptivă şi ar mai cânta, dar cine să-l invite?

Evandro Rossetti (Roma). Cu origini româneşti de gradul I (după mamă), studentul la Stomatologie a făcut parte din generaţia de aur a folkului românesc (anii ’70), apoi s-a întors la Roma pentru a profesa. Dar din 2008 a revenit de câteva ori la Bucureşti, ultima dată pentru a lansa un disc – „Cosma Răcoare... ţi alte povestiri”. Mai nou, abordează şi scena italiană, cântând la evenimentele comunităţii româneşti, alături de fiul său Luca. Tot în limba română!

Ediţia din 11 iulie este disponibilă online pe TVR+

(oar_w460) Disc Evand

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

7:00 Adevar si curaj (R)

*Damaschin

Realizator : Ruxandra Tuchel

(Reluare)

7:45 România…în bucate (R)

TVR Moldova

Gatim romaneste

Prezintă Betty Turculeț

Producător Luminita Popa

Jurnalist Cătălin Blebea

Producător Cristina Murgu

Producător delegat Alexandra Tiniche

Emisiune realizată de TVR Moldova

(Reluare)
 
Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 ați putut urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

Cap Compas: Devotio | VIDEO

Cap Compas: Devotio | VIDEO

publicat: duminică, 05 mai 2024

Orașul care i-a fascinat pe călătorii de orice religie este încă o surpriză ori de câte ori te întorci aici. Iar dacă ar fi să răscolești cărți ...

Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările de ...

 

#tvr2