loader
Foto

Povestea lui „Faţă neagră”, un altfel de haiduc din secolul al XIX-lea

Emisiunea „Misterele istoriei” vă prezintă povestea unui bogat baron hunedorean, care ar fi jefuit şi prădat poştalioanele şi trăsurile negustorilor bogaţi. De ce făcea asta? Răspunsul l-am primit duminică, 19 iulie, de la ora 12:30, la TVR 2 şi TVR+.

 

Misterele istoriei

Ediția este disponibilă online pe TVR +.

Vasile Nopcea, un baron bogat, a fost prefect al județului Hunedoara. Începând de prin 1830, în împrejurimile castelului său de la Zam domnea teroarea. Noaptea, erau atacate poștalioane, trăsurile negustorilor bogați și caleștile aristocraților. Nu scăpau nici transporturile oficiale cu lefurile funcționarilor publici.

Atacurile erau făcute de o bandă condusă de un personaj misterios, cu o mască pe față. Totuși, cine și-ar fi închipuit că ele erau coordonate chiar de cel mai înalt oficial al județului? Bănuielile au început să apară fiindcă „față neagră”, misteriosul mascat, știa exact traseele și orele la care circulau transporturile imperiale cu bani.

 

***

Despre „Misterel istoriei”

Subiecte necunoscute și controversate din istoria recentă a României sunt dezbătute şi analizate  în fiecare săptămână, la TVR 2. Dacă în 2014-2015, telespectatorii au putut descoperi poveşti şi personaje uimitoare în seria „Istorii încâlcite”, pentru această vară, Toma Roman Jr. ne aduce un nou sezon, dar sub numele „Misterele istoriei”.

Construită pe acelaşi principiu, emisiunea va aduce în atenţie şi personaje care constituie „arhive vii”, al căror rol în evenimentele nebuloase ale istoriei naţionale nu poate fi contestat. „Când lucram în presa scrisă, mă ocupam cu investigații și anchete de actualitate, numai că m-am plictisit de politicieni oneroși  și pseudo-oameni de afaceri care furau și nu pățeau nimic. Din cauza asta, am început să îmbin jurnalismul cu meseria mea de bază, cea de istoric.  Așa am început, pe TVR2, ciclul de emisiuni «Istorii încâlcite», continuat din vara asta cu o nouă serie de documentare, botezate «Misterele istoriei», spune Toma Roman Jr. realizatorul şi prezentatorul emisiunii.

„Sunt satisfăcut că pot să aduc în atenția publicului povestea unui Indiana Jones român, ajuns la senectute, să dezgrop o misiune secretă a Armatei Române în Angola, în anii 80 ai secolului trecut, să  găsesc ultimele urme ale nemților dobrogeni, să încerc să dezleg misterul lui «Față neagră», un bogătaș ardelean care noaptea devenea tâlhar și multe altele”, adaugă realizatorul şi prezentatorul emisiunii.

 

23:30 Cărturan -România, 2019

Film* Cărturan -România, 2019

Regia: Liviu Săndulescu

Cu: Teodor Corban, Dana Dogaru, Cristina Flutur, Adrian Titieni, Tudor Brătucu

*Premiul UCIN pentru cel mai bun scenariu-2020

*Dramă. Viaţa lui Cărturan, un bărbat de 60 de ani, este dată peste cap când află că, din cauza unei boli incurabile despre care nu ştia nimic, mai are de trăit foarte puţin. Situaţia lui este şi mai complicată fiindcă îl are în grijă pe nepotul său orfan, în vârstă de 14 ani. În timpul pe care îl mai are de trăit, bărbatul vrea să rezolve două lucruri foarte importante pentru el: găsirea unui loc cât mai bun unde să locuiască nepotul lui până când va fi suficient de mare pentru a se descurca singur şi organizarea unei pomeni pentru sufletul său, aşa cum se obişnuieşte în zona din care provine, obicei care îl va aduce pe Cărturan în conflict cu preotul din localitate, care ţine să respecte rânduiala creştină. Când vede că lucrurile nu merg în direcţia dorită de el, Cărturan îşi dă seama că trebuie să facă unele alegeri neaşteptate.

*

Redactor: Gabriela Onea

1:15 Memorialul Durerii - o istorie care nu se învaţă la şcoală (R)

*O istorie care nu se învată la scoală

*Caractere

Într-o lume deformată, mutilată moral de un regim politic criminal, au existat oameni care au reusit să-si păstreze demnitatea, refuzând orice formă de compromis. De cele mai multe ori această verticalitate morală a fost pedepsită cu ani grei de închisoare. Această serie reuneste figuri emblematice ale rezistentei anticomuniste românesti

Un film de Lucia Hossu Longin

Redactor: Doina Teodoru

Producător: Alexandru Munteanu

Un film de Lucia Hossu Longin

O coproducţie TVR-APTR

(Reluare)
 
Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

publicat: vineri, 03 mai 2024

TVR a pregătit un program dedicat şi divers pentru perioada sărbătorilor de Paşte. Transmisii în direct ale slujbelor religioase, filme ...

Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 veți putea urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit  o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările ...

 

#tvr2