loader
Foto

Filmele clasice ale Hollywoodului se văd la TVR 2

În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16:10, vă dăm întâlnire cu marile nume are cinematografului.  În această săptămână vi-i aducem pe Dana Andrews, Donald O’ Connor, Marlene Dietrich şi fraţii Marx.

 

Luni, 20 iulie, ora 16:10: Înger căzut (Fallen Angel, SUA, 1945)

June Mills şi sora ei Clara au dus o viaţă liniştită într-un orăşel de coastă până la apariţia lui Eric Stanton, un escroc şi un mincinos fără scrupule, dar bărbat fermecător. Stanton îi face curte lui June, sperând că se va căpătui, dar cea de care se îndrăgosteşte cu adevărat este seducătoarea chelneriţă Stella. Când aceasta este descoperită ucisă, poliţistul oraşului încearcă să dezlege misterul unei crime care pare de neînţeles.

Fallen Angel este regizat de Otto Preminger, cel care a lucrat şi la Laura, un alt film reprezentativ al genului noir din anii ’40. Printre actorii principali îi găsim pe Dana Andrews (cunoscut pentru The Best Years of Our Lives) şi Alice Faye (actriţa care a jucat în primul musical color, Hello, Frisco, Hello).

Marţi, 21 iulie, ora 16:10: Francis în armată (Francis joins the WACS, SUA, 1954)

Printr-o eroare administrativă, tânărul soldat Peter Stirling este încadrat la o unitate militară pentru femei, ceea ce declanşează un şir de încurcături teribile. Însă sprijinul de bază al lui Peter este prietenul lui cel mai bun, catârul Francis, care, printre alte calităţi, ştie să şi vorbească!

Donald O'Connor, actorul care-l interpretează pe Peter Stirling, a devenit cunoscut datorită unei serii de filme în care a jucat cu Gloria Jean şi Peggy Ryan, dar şi rolului pe care l-a avut în faimosul „Singing in the rain” alături de Gene Kelly.

Miercuri, 22 iulie, ora 16:10: Francis în marină (Francis in the navy, SUA, 1955)

Acesta este cel de-al şaselea film din seria „Francis, catârul vorbăreţ”.  Tânărul locotenent Peter Sterling este confundat cu un alt ofiţer care-i seamănă leit şi trimis în locul acestuia la o bază a marinei americane. Şi, ca de obicei, nedespărţit de Peter este bunul său prieten, catârul vorbitor Francis.

Joi, 23 iulie, ora 16:10: Fraţii Marx la colegiu (Horse feathers, SUA, 1932)

Profesorul Quincy Adams Wagstaff, noul director al Colegiului Huxley, hotărăşte să recruteze în echipa de fotbal a şcolii doi jucători care să contribuie la victoria lui Huxley asupra unui colegiu rival. Numai că o confuzie a lui Wagstaff transformă marea finală sportivă într-un meci de tot hazul.

Acesta este al patrulea film al celor patru fraţi.

Vineri, 24 iulie, ora 16:10: Viciul blond (Blonde Venus, SUA, 1932)

În timpul unei călătorii prin Germania, chimistul american Ned Faraday se îndrăgosteşte de Helen, o seducătoare cântăreaţă de cabaret, care acceptă să-i devină soţie. Câţiva ani mai târziu, cei doi şi băieţelul lor alcătuiesc o familie fericită, până în clipa în care Ned se îmbolnăveşte şi trebuie să urmeze un foarte costisitor tratament medical în Europa.

Pentru a face rost de banii necesari soţului său, Helen se angajează într-un club de noapte, unde îl cunoaşte pe milionarul Ned Townsend, care nu rămâne insensibil la farmecul „Blondei Venus”.

„Blonde Venus”  - o altă colaborare între Josef von Sternberg şi Marlene Dietrich  - este primul film al lui Cary Grant unde joacă alături de o mare actriţă de la Hollywood, el aflându-se la începutul carierei sale.

18:00 Ora de ştiri

(+ Sport )

Transmisiune directă

18:50 E vremea ta!

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

E vremea ta să primești date despre timpul probabil, climă, mediu și alte domenii conexe. Vei afla informații de la specialiști, curiozități, sfaturi utile și previziuni astrologice și vei ști cum îți influențează viața starea vremii.

Redactori: Laurenţiu Mandu, Cristina Dănilă, Adrian Bănută, Mirela Goldic, Claudia Nicolau şi Roxana Iordache

Producători : Raluca Brumariu

 
Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

publicat: vineri, 03 mai 2024

TVR a pregătit un program dedicat şi divers pentru perioada sărbătorilor de Paşte. Transmisii în direct ale slujbelor religioase, filme ...

Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 veți putea urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit  o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările ...

 

#tvr2