loader
Foto

Film de Oscar: Terenul de baseball (FIELD OF DREAMS – producţie SUA, 1989)

La TVR 2 sâmbătă, 10 mai, de la ora 20.20 - un film cu trei nominalizări la Oscar şi situat în topul American Film Institute

 

Terenul de baseball (FIELD OF DREAMS – producţie SUA, 1989), în regia lui Phil Alden Robinson, beneficiază de o distribuţie impresionantă, având actori de prim rang precum: Kevin Costner, James Earl Jones, Ray Liotta, Burt Lancaster. De altfel, Terenul de baseball este ultimul film în care Burt Lancaster a mai acceptat să joace.

Kevin Costner este Ray Kinsella, fermier din Iowa, care aude într-o seară nişte cuvinte aparent lipsite de sens, venite de nicăieri: „Dacă-l construieşti, va veni…” Tată al unei fetiţe încântătoare, pe care o creşte împreună cu soţia sa Annie, Ray se teme să nu sfârşească asemenea părintelui său, care n-a îndrăznit să-şi împlinească aspiraţiile. Aşa că, interpretând vorbele misterioasei voci drept un îndemn de a construi terenul de baseball al visurilor sale, Ray se hotărăşte să facă imposibilul posibil.

Filmul are în palmares 3 nominalizări la Oscar – pentru cel mai bun film, cel mai bun montaj şi cea mai bună muzică, iar în 2008, Institutul American de Film a întocmit în baza opiniilor a peste 1500 de specialişti din branşă - topul primelor 10 filme de ficţiune, în care Terenul de baseball a fost clasat pe locul şase.

 

 

 

18:00 Ora de Stiri

(+ Sport )

Transmisiune directă

18:50 E vremea ta!

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

E vremea ta să primești date despre timpul probabil, climă, mediu și alte domenii conexe. Vei afla informații de la specialiști, curiozități, sfaturi utile și previziuni astrologice și vei ști cum îți influențează viața starea vremii.

Redactori:Laurenţiu Mandu, Cristina Dănilă, Adrian Bănută, Mirela Goldic, Claudia Nicolau şi Roxana Iordache

Producători: Raluca Brumariu

 
Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 ați putut urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

Cap Compas: Devotio | VIDEO

Cap Compas: Devotio | VIDEO

publicat: duminică, 05 mai 2024

Orașul care i-a fascinat pe călătorii de orice religie este încă o surpriză ori de câte ori te întorci aici. Iar dacă ar fi să răscolești cărți ...

Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările de ...

 

#tvr2