loader
Foto

Galerie foto

Europa este un ecosistem afectat profund de intervenția umană

După secole de dezvoltare uneori necontrolată, societatea modernă este acum preocupată de protejarea biodiversității, reducerea poluării și gestionarea deșeurilor.

 

Europa 360°

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Reportajele din această ediție a emisiunii sunt produse de TVR Timișoara și televiziunile publice din Polonia, Slovenia și Italia.

Construcția autostrăzii dintre Deva și Lugoj ar fi putut conduce la tăierea rutei de migrație a urșilor, între habitatele lor principale. Pentru a se evita pericolul unei degenerări a speciei care s-a petrecut déjà în Munții Pirinei, un grup de specialiști a căutat soluțiile cele mai bune pentru realizarea de ecoducte peste autostradă.

În mai 2010, Vistula a provocat inundații catastrofale în câteva regiuni din Polonia. Cei mai afectați au fost fermierii care aveau case și culturi în lunca inundabilă a fluviului. La câțiva ani de la cele momente dramatice, se lucrează la refacerea și întărirea digurilor dar sunt și specialiști care consideră că ar trebui să se revină la vechile poldere.

În Slovenia populația înțelege din ce în ce mai mult că poate să contribuie la reducerea poluării prin participarea la gestionarea deșeurilor. Un proiect recent este cel de dezvoltare a unor intreprinderi sociale unde obiecte vechi sau cu mici defecte predate de cetățeni sunt reciclate de lucrători și transformate în obiecte gata de o noua utilizare.

Pasiunea pentru studierea mediului este primul pas al unui tânăr către o carieră științifică. De exemplu un student din Italia poate să studieze biologia marină în Anglia prin programul Erasmus. Iar pentru a studia habitatele marine poate să ajungă până în Antarctica.

Urmăriți un proiect TVR Timișoara și Circom Regional finanțat de Parlamentul European.

Emisiunea “Europa 360” este difuzată:

- duminică 24.05.2015, de la ora 19.30 pe TVR2 și pe TVR HD.

- duminică 24.05.2015 de la ora 20:30 pe TVR Internațional.

- duminică 24.05.2015 de la ora 21:00 pe TVR Timișoara.

- luni 25.05.2015 de la ora 12:30 pe TVR Timișoara.

- luni 25.05.2015 de la ora 13:00 pe TVR Internațional.

- joi 28.05.2015 de la ora 0:30 pe TVR2

- joi 28.05.2015 de la ora 19:30 pe TVR Moldova

- vineri 29.05.2015 de la ora 1:30 pe TVR Moldova

- vineri 29.05.2015 de la ora 5:30 pe TVR Internațional

- sâmbătă 30.05.2015 de la ora 8:30 pe TVR2

(w882)

15:00 Dincolo de porţile palatelor

(L’Europe en chateaux, Germania-Franţa, 2012)

*Călătorie poetică prin unele dintre cele mai remarcabile castele şi palate europene, în spatele porţilor închise de obicei turiştilor, pentru a afla particularităţile şi singularităţile istorice, arhitecturale şi culturale, precum şi poveştile captivante aleconstructorilor şi locuitorilor lor.

Regii Europei şi-au ales domeniile pentru a-şi construi palatele şi reşedinţele de vară în cele mai frumoase locuri, dar şi cu rolstrategic.

Realizatori: Gero Von Boehm, Jeremy Jp. Fekete, Julia Zantl

*Ep.4: Estremadura-Portugalia

În extrema vestică a Europei continentale, vizităm trei palate magnifice: palatul marchizilor de Fronteira, palatul Pena din Sintra şi cel din Queluz.

Construite de mauri ori cu puternice influenţe orientale, palatele formează un inel în jurul Lisabonei, fostă reşedinţă regală şi capitală a jumătate de glob.

Redactor: Ştefan Asavei

15:55 Cei cinci faimoşi 2

Film * Cei cinci faimoşi 2 (Fünf freunde 2-Germania, 2012) PREMIERĂ

Regia: Mike Marzuk

Cu: Valeria Eisenbart, Quirin Oettl, Justus Schlingensiepen, Neele Marie Nickel

* Film de aventuri-inspirat de personaje şi întâmplări din seria de romane pentru copii "Cei cinci faimoşi" ("The Famous Five") a scriitoarei engleze Enid Blyton. Julian, Dick, Anne, George şi căţelul Timmy se aventurează singuri în Cat Canyon, unde vor dezlega misterul unei pietre preţioase legendare, înfruntând cu curaj o ceată de bandiţi periculoşi.

*AUDIENTA GENERALA (AG)

Redactor: Ştefan Asavei

 
Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

publicat: vineri, 03 mai 2024

TVR a pregătit un program dedicat şi divers pentru perioada sărbătorilor de Paşte. Transmisii în direct ale slujbelor religioase, filme ...

Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 veți putea urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit  o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările ...

 

#tvr2