loader
Foto

Galerie foto

Doi campioni la paraşutism, sâmbătă la “Drumul Succesului”

Campionul mondial la paraşutism, Alexandru Nicolau şi campioana României, Steliana Popa au fost pe “Drumul Succesului”, sâmbătă, 24 mai, de la ora 12.00, la TVR 2.

 

EMA PENDIUC
Drumul succesului

Ediția este disponibilă pe TVR+

În această ediţie aveţi ocazia să vedeţi, prin ochii a doi paraşutişti de performanţă, cum este viaţa sus, în aer, deasupra aglomeraţiei, a cotidianului şi a „normalităţii”. Deşi normalitatea pare a avea nenumărate sensuri, zborul cu paraşuta este ceva absolut obişnuit, „ca şi cum ai merge pe pământ”, pentru campionul mondial la paraşutism, Alexandru Nicolau, şi campioana României, Steliana Popa.

Ema Pendiuc, iniţiatoarea şi prezentatoarea emisiunii a fost martora saltului cu paraşuta efectuat special pentru filmarea acestei ediţii şi a rămas impresionată de cei doi tineri. “Sunt doi oameni a căror inimă bate puternic pentru ceva care pe mulţi dintre noi ne sperie. Cum să te arunci în gol de la nu ştiu ce înălţime, aşa, fără niciun motiv? Aceasta pare să fie întrebarea majorităţii celor care ne considerăm “normali”. Însa ei mi-au dat o explicaţie atât de logică şi de firească, încât după această discuţie am început să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă. Vă recomand din tot sufletul să vă uitaţi sâmbătă, la 12.00, pe TVR2, la emisiune şi o să înţelegeţi foarte multe lucruri despre limitele noastre şi cum putem să le depăşim. Ţin să îi mulţumesc foarte mult domnului Bogdan Sorescu, comandant al Aeroclubului Teritorial "Henri Coandă" Piteşti, care ne-a susţinut în realizarea acestei ediţii a emisiunii”.

Filmările au avut loc la Aeroclubul României, în condiţii excelente, iar domnul director general, George Rotaru, gazdă primitoare pentru echipa TVR, a vorbit deschis despre ce înseamna performanţa într-un astfel de sport, cât de importantă este pregătirea şi cum te poţi înscrie dacă eşti suficient de temerar să începi cursurile. La noi în ţară, aeroclubul României ofera gratuitate tinerilor.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

11:00 Festivalul Internaţional de Circ de la Monte Carlo

(43Rd International Circus Festival Of Monte-Carlo), Franta, 2019

*Editia 43 *Partea a doua

Redactor : Stefan Asavei

12:00 Telejurnal TVR2

* Sport* Meteo

Transmisiune directă

 
Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările de ...

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

publicat: vineri, 03 mai 2024

TVR a pregătit un program dedicat şi divers pentru perioada sărbătorilor de Paşte. Transmisii în direct ale slujbelor religioase, filme ...

Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 veți putea urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

 

#tvr2