loader
Foto

Capodoperele cinematografiei alb-negru se văd numai la TVR 2

De luni până vineri, de la ora 16:10, TVR 2 v-a dat întâlnire cu cei mai cunoscuți actori și cei mai buni regizori ai epocii de aur de la Hollywood.

 

Luni, 17 august, ora 16:10: Picioare de un milion de dolari (Million Dollar Legs, SUA, 1932)

În timpul unei vizite de afaceri în mitica țară Klopstokia, vânzătorul de perii Migg Tweeny (Jack Oakie) dă peste o tânără domnișoară (Susan Fleming), de care se îndrăgostește imediat. Numele ei este Angela – toate femeile din Klopstokia se cheamă Angela – iar ea este fiica președintelui țării (W.C. Fields), un bărbat incredibil de puternic, însă care trebuie să scoată țara din faliment, bazându-se doar pe forța sa.

În speranța că va reuși să se însoare cu Angela, Tweeny îi propune președintelui un plan de remediere a situației financiare a Klopstokiei: el trebuie să participe la Olimpiada din 1932, unde, cu forța sa, va reuși să ia premiul I, iar banii de pe urma premiului îi vor fi suficienți pentru a scoate țara din faliment. Odată ce începe antrenamentul, Tweeny își dă seama că țara Klipstokia este plină de oameni cu forțe aproape supranaturale.

Marți, 18 august, ora 16:10: Căsătoriţi din întâmplare (No man of her own, SUA, 1932)

Babe Steward, jucător de cărţi inveterat, se ascunde o vreme într-un orăşel obscur, sperând să scape de necazurile cu justiţia. Între timp, nu stă degeaba, ci se dă peste cap s-o seducă pe frumoasa bibliotecară Connie, care intră amuzată în joc. Cei doi dau cu banul şi, mai în glumă, mai în serios, se supun hazardului care decide că trebuie să-şi unească destinele. Numai că, după căsătorie, gata cu joaca... Nici Babe, nici Connie nu sunt făcuţi pentru viaţa de cuplu, iar peripeţiile lor par s-o demonstreze din plin.

Babe este interpretat de Clark Gable, iar în rolul lui Connie este Carole Lombard, o actriță considerată una dintre cele mai mari staruri ale filmului de către American Film Institute.

Miercuri, 19 august, ora 16:10: Eva (The lady Eve, SUA, 1941)

Charles Pike, fiul unui magnat al berii, devine ţinta unui cuplu de escroci, tată şi fiică: Harry şi Jean Harrington. Însă planul lor de a-l jefui de naivul tânăr se duce pe apa Sâmbetei când domnişoara se îndrăgosteşte de el până peste cap.

După ce filmul a avut premiera la Rialto, în New York, Bosley Crowther - criticul de film de la The New York Times  - descria filmul ca o „comedie romantică sclipitoare”, iar despre regizor, Crowther spunea că asta-l transformă într-un „miracol al cinematografiei” și un maestru al comediei.

Regizorul Preston Sturges este un reprezentant de marcă al genului „screwball comedy”, iar de-a lungul carierei, a câștigat un premiu Oscar, pentru satira politică The Great McGinty.

Joi, 20 august, ora 16:10: Prinţesă pentru o lună (Thirty day princess-SUA, 1934)

Pentru a-şi salva ţărişoara numită Taronia, prinţesa „Zizzi” Catterina încearcă să obţină sprijin financiar la New York, dar se îmbolnăveşte de oreon şi e nevoită să intre în carantină. În disperare de cauză, bancherul Richard Gresham o angajează pe actriţa Nancy Lane, copie fidelă a prinţesei, să joace rolul acesteia timp de o lună. Desigur, misiunea tinerei nu va fi deloc uşoară, mai ales când un reprezentant al presei se opune cu înverşunare tranzacţiei financiare

Prințesa Catterina și Nancy Lane sunt interpretate de Sylvia Sidney, o actriță americană care s-a remarcat prin rolurile jucate în drame și filmele cu polițiști. Printre cele mai cunoscute filme, se numără: „City Streets”,            „Confessions of a Co-Ed”, „An American Tragedy”, „Street Scene  Rose”,  „Ladies of the Big House”, „Madame Butterfly”, „Behold My Wife”, „You Only Live Once”, „Summer Wishes, Winter Dreams”.

Vineri, 21 august, ora 16:10: Frumoasa din New Orleans (The Flame of New Orleans, SUA, 1941)

O frumoasă aventurieră proaspăt instalată în New Orleans porneşte la vânătoare de bărbaţi cu stare şi îşi găseşte fericirea alături de un bancher, care nu ezită s-o ceară în căsătorie. Dar nunta e în pericol, fiindcă tânăra logodnică pare mult mai interesată de farmecul frust al unui marinar apărut din senin în viaţa ei, decât de averea viitorului soţ.

Actriţa Marlene Dietrich, născută în 1901, a fost printre cele mai populare staruri de la Hollywood, făcând parte din categoria „de aur” alături de Fred Astaire, Joan Crawford, Katharine Hepburn sau Mae West. Deşi interpretările sale erau apreciate de public şi de critici, Marlene nu a fost nominalizată decât o singură dată la premiile Oscar. În 1990, Institutul American de Film a numit-o pe Marlene a IX-a „mare legendă a cinematografiei”.

 

 

1:45 Ora de ştiri (R)

(+ Sport )

(Reluare)

2:35 E vremea ta! (R)

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

E vremea ta să primești date despre timpul probabil, climă, mediu și alte domenii conexe. Vei afla informații de la specialiști, curiozități, sfaturi utile și previziuni astrologice și vei ști cum îți influențează viața starea vremii.

Redactori:Laurenţiu Mandu, Cristina Dănilă, Adrian Bănută, Mirela Goldic, Claudia Nicolau şi Roxana Iordache

Producători: Raluca Brumariu

(Reluare)
 
Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 ați putut urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

Cap Compas: Devotio | VIDEO

Cap Compas: Devotio | VIDEO

publicat: duminică, 05 mai 2024

Orașul care i-a fascinat pe călătorii de orice religie este încă o surpriză ori de câte ori te întorci aici. Iar dacă ar fi să răscolești cărți ...

Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările de ...

 

#tvr2