loader
Foto

Vânătorii de cutremure

Producerea cutremurelor este încă o taină distrugătoare. Forţele de sub picioarele noastre pot în orice clipă să ducă la catastrofe de neimaginat. Pornind de la valul de cutremure din toamna anului 2016 din nordul Italiei, care au fisurat un munte şi au pus la pământ un oraş istoric, documentarul prezintă ultimele noutăţi în studiul seismelor din Europa.

 

Seismologia este o știință relativ recentă, dacă luăm ca reper teribilul cutremur din 18 aprilie 1906, din San Francisco, când a început studiul științific modern al faliei San Andreas. Ea ”studiază cutremurele și propagarea valurilor seismice în interiorul Pământului.”*

Anterior acestor studii californiene, primele cercetări seismologice, cele de după cutremurul din Lisabona anului 1755, au aparținut lui John Bevis (1757) și John Michell (1761). Cercetătorul irlandez Robert Mallet, expert în geofizică și inginerie civilă, a fost preocupat în mod special de studiul cutremurelor. În 1846, el prezenta la Academia Regală Irlandeză studiul său ”On the Dynamics Of Earthquakes” (Despre dinamica cutremurelor). Lucrarea este considerată  a fi fundamentul seismologiei, iar Mallet este numit ”părintele seismologiei”.

Nașterea seismologiei, ca știință, este legată de prima înregistrare teleseismică, realizată de Ernst von Rebeur-Paschwitz la Potsdam și de prototipul seismografului modern realizat de John Milne și asociații săi japonezi.

Descoperiți în ”Vânătorii de cutremure”(Chasing Quakes, Austria, 2017, scenariul şi regia: John Capene) cum sunt studiate seismele, ce tehnologii stau acum la baza analizei, cum este posibil să evolueze această știință. Luni, 7 octombrie, de la ora 20:00, pe TVR 2.

Info: pubs.geoscienceworld.org - A concise history of mainstream seismology, www.terramater.at - Chasing Quakes, britannica.com/ seismology

Foto: Shutterstock/ Seismograph and earthquake. A seismograph records the seismic activity of an earthquake

15:00 Rivalii (R)

Rivalii

Organizator productie: Laurentiu Baciu

Colaboratori: Costin Teodorescu si Raluca Tudor

Prezentatori: Marina Almasan si Dan Helciug

Jurnalist coordonator: Mirela Vasile

Realizatori: Marina Almasan, Adreea Baciu

Regizor artistic: Luminita Iordanescu

Producator: Marina Almasan

Coproducator: Astra dell Arte

(Reluare)

17:00 Levintza prezintă

*BOF Sezon Nou

*In cel de-al treilea sezon al emisiunii LEVINTZA PREZINTA, de la TVR2, doamna Doina Levintza, creatoare si realizatoare celebra de costume, prezinta o emisiune dedicata celor mai creativi designeri, tendintelor, istoriei si meseriilor modei.

Emisiunea este o incursiune in culisele modei, cu colectii pline de creativitate, portrete de designer si manechine, tendinte si istoria modei.

“Levintza prezinta” este singura emisiune de moda din Romania, un spatiu video dedicat celor mai importante si creative colectii, saptamanilor modei de la Paris, Londra, New York sau Milano. Vizionare placuta!

Prezentator: Doina Levintza

Realizator: Doina Levintza

Producator: Claudia Nicolau

Coproducție TVR-SC Levintza costume designer SRL

 
Horia Roman Patapievici:

"Nu au învins nici confiscarea ei, nici violenţa mineriadelor din simplul motiv că ideile lor nu s-au impus. Conţinutul revoluţiei a impus alte ...

De Crăciun, momente unice și programe pentru toţi la TVR 2 și TVR Cultural

Atmosferă de sărbătoare, transmisiuni speciale și spectacole de excepție – acestea sunt ingredientele care transformă programele de Crăciun ale ...

Iarba verde de acasă

Iarba verde de acasă

publicat: joi, 19 decembrie 2024

În lunca Oltului, un inginer constructor, care a lucrat mulţi ani în Israel și în Canada, s-a întors în țară după ce a primit în urma ...

 

#tvr2