loader
Foto

Galerie foto

Noi proiecte de teatru TV intră în producţie în această vară în studiourile TVR

Casa de Producţie TVR pregăteşte noi spectacole teatrale de televiziune, cu montări unice, în viziuni regizorale originale şi distribuţii actoriceşti de excepţie. Producţiile se vor difuza la TVR 2, începând cu grila din această toamnă.

 

Teatru TV

În această vară, Casa de Producţie TVR începe filmările pentru producţiile care se vor regăsi în programele TVR 2 începând cu grila din această toamnă. Astfel, telespectatorii vor putea urmări în premieră noi spectacole realizate în studiourile Televiziunii Române, sub direcţia de scenă a unor cunoscuţi regizori de teatru şi cu participarea unor actori mult îndrăgiţi de către public.

Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Coca Bloos, Horaţiu Mălăele, Virginia Mirea, Ana Ioana Macaria, Cornel Scripcaru, Crina Semciuc, Constantin Cotimanis şi Jojo (Cătălina Grama) sunt câteva dintre personalităţile scenei şi ale filmului care intră în platourile TVR în această vară.

Montările pe care le pregătim în această perioadă continuă şirul spectacolelor pe care Televiziunea Română le-a oferit ani la rând sub genericul Teatrului Naţional de Televiziune şi pe care Casa de Producţie le-a reluat anul trecut cu la fel de multă pasiune pentru arta spectacolului de televiziune”, spune Demeter Andras, Coordonator cu atribuţii de Director al Casei de Producţie TVR.

În primele zile ale lunii iulie sunt programate înregistrările pentru producţia „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, una dintre ultimele comedii ale marelui dramaturg, sub semnătura regizorului Dominic Dembinski. Şi tot în această săptămână intră în producţie „Buzunarul cu pâine”, o adaptare de Tudor Chirilă după piesa omonimă a dramaturgului Matei Vişniec – o poveste cu „un EL şi o EA”, într-un  dialog al absurdului.

Producţiile care au încheiat deja filmările sunt „Vinovatul” de Ion Băieşu (în regia lui Jon Gostin; în distribuţie: Ozana Oancea, Ionel Mihăilescu şi alţii), un thriller psihologic cu un substanţial conţinut moral, şi teleplay-ul „Canalul” de Kincses Elemer, câştigător al Premiului UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2001, montat pentru televiziune în viziunea regizorală a lui Cornel Mihalache (din distribuţie fac parte, printre alţii, Claudiu Bleonţ şi Marian Râlea).

Filmările pentru musical-ul „Secunda doi” de Ernest Fazekas - drama a două personaje aflate în căutarea evadării din monotonia vieţii de cuplu - au fost deja demarate, în regia lui Constantin Dicu. În producţia din această vară intră şi o montare după „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov (regizor - Yuri Kordonsky), o coproducţie cu Teatrul L.S. Bulandra.

Sunt în pregătire şi producţiile „Salonul 6” de A. P. Cehov, „Al dumneavoastră Orson Welles” de Richard France, „O dragoste nebună, nebună, nebună” de Tudor Popescu şi  „Aici, acolo” de Mihai Ignat.

Foto: TVR

Despre Casa de Producție TVR

Casa de Producţie este un departament al SRTv care are ca principal obiect de activitate producţia de teatru şi film. Montările din dramaturgia naţională şi universală, intrate în repertoriu începând din grila de toamnă a anului 2013, au reînnodat tradiţia spectacolelor de teatru difuzate de postul public de televiziune. Începând din septembrie 2013, activitatea departamentului Casa de Producţie este gestionată de către Demeter Andras Istvan, coordonator cu atribuţii de Director.

Portofoliul producţiilor de televiziune se constituie din operele clasicilor dramaturgiei universale şi din creaţii ale tinerilor dramaturgi, printre care se numără: „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale (regia artistică Mihai Manolescu), „Efectul Genovese” după Alina Nelega (adaptarea şi regia artistică Jon Gostin), „Hedda Gabler” de H. Ibsen (regia artistică Dominic Dembinski), „Goana după fluturi” de Bogdan Amaru (regia artistică Mara Manolescu), „Chinezii” de Michael Frayn (regia artistică Mircea Cornişteanu), „Zi că-ţi place” de Valentin Nicolau (regia artistică Cornel Mihalache), „Quartet” de Gyorgy Spiro (regia artistică Gelu Colceag), „Roman teatral” de M. Bulgakov (regia artistică Vitalie Lupaşcu), „Cafeneaua” după Sam Bobrik şi Ron Clark (regia artistică şi tv Horaţiu Mălăele).

Spectacolul Casei de Producţie TVR „Hedda Gabler”, în regia artistică a lui Dominic Dembinski, a primit Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV în cadrul ediţiei a XXII-a a Galei Premiilor UNITER. La aceeaşi categorie au intrat în competiţie și alte două producţii ale Societăţii Române de Televiziune: „Efectul Genovese” (regia: Jon Gostin) şi „O noapte furtunoasă” (regia: Mihai Manolescu).

21:45 Drag de România mea! (R)

Drag de România mea!

​Prezintă: Paul Surugiu-Fuego

Producător Codruţa Prunariu

Jurnaliști: Adina Toderașcu, Andreea Baciu

(Reluare)

23:45 Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă (R)

(Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016)

Regia: Lelio Moehr

*Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.

Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.

(Reluare)
 
Scriitorul Florin Toma: „Fericirea e un concept care mă ţine în viaţă”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic Dejun cu un Campion” de sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10:00, este Florin Toma – scriitor de ...

În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

 

#tvr2