loader
Foto

Începe toamna creativă pentru bloggeri, în competiția SuperBlog 2014

 

Cea mai longevivă competiție de blogging din România, SuperBlog, continuă să provoace creativitatea bloggerilor într-o nouă editie, cea de-a noua din istoria proiectului. Înscrierile au început luni, 1 septembrie a.c., și în primele zile deja s-au aliniat la start peste 80 de bloguri. Participanții vor avea prilejul să-și demonstreze creativitatea în probe dintre cele mai diverse începând cu 1 octombrie 2014.

Lansat în toamna anului 2008, SuperBlog numără deja 8 ediții încheiate, peste 1300 de participanți și mai bine de 18.000 de articole scrise. Având ca obiectiv descoperirea și susținerea talentelor din blogosferă, competiția se adresează tuturor blogurilor în limba română, indiferent de vechimea, traficul sau tematica acestora. Singura cerință este creativitatea, pe care participanții sunt invitați să o demonstreze în probe opționale pe teme dintre cele mai diverse, de la domeniul auto sau IT până la cărți, produse alimentare, cosmetice, servicii turistice, produse de curățenie, birotică etc.

Cum articolele sunt jurizate chiar de către reprezentanții de marketing / PR ai sponsorilor care propun probele în cadrul competiției, bloggerii participanți au șansa de a se face remarcați, de a-și testa limitele și de a-și îmbunătăți aptitudinile de comunicatori online. La final, bloggerii sunt recompensați, în funcție de locul ocupat în clasament, cu premii în bani, în produse sau servicii, a căror valoare totală depășește, în ediția de toamna aceasta, 22.000 lei.

SuperBlog 2014 se va desfășura în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie a.c. Detalii suplimentare, regulamentul de participare și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu. Competiția este susținută de companiile Toyota, Farmec, Delaco, MarketOnline.ro, Komunomo, Colop, Total Pro Beauty, MediaDOT.ro, Paper Plus, Editura ALL, CND Turism - Vacante Speciale, Vila Alpin*** Straja.

“La fiecare ediție Superblog, ne gândim că nu vom mai putea fi surprinși de creativitatea bloggerilor. Și tot la fiecare ediție reușesc să ne surprindă! Suntem foarte încântați de feedbackul cu privire la produsele noastre și ne străduim, la rândul nostru, să avem câte o surpriză “fermecată” pentru fiecare ediție. Anul acesta pregătim chiar mai multe! Abia așteptăm să înceapă competiția și dorim succes tuturor participanților”, a declarat Ιoana Βorza, Marketing Manager Farmec.

Parteneri media: TVR2, RadioLynx.ro, revistele Connect și PHOTO Magazine, PRwave.ro, Comunicatedepresa.ro, 121.ro – Comunitatea femeilor senzaționale, Mujer.ro, toateBlogurile.ro, Orizonturi Literare, alături de bloggerii parteneri Nebuloasa.info, câștigători și veterani din edițiile anterioare ale competiției: ArenaIT.net, Tehnocultura.ro, Robintel.ro, mnealui.info, SexulSlab.info, tulips-and-sparkles.blogspot.ro, Irina.Bartolomeu.ro, romaniistiuromaneste.wordpress.com, tomaaurora.blogspot.ro. Organizator: SwissPlan.biz

 

22:00 Numele Trandafirului

Film* Numele trandafirului (Il nome della rosa-Italia, Germania, 2019) PREMIERĂ

*Partea a patra (din 4)

Regia: Giacomo Battiato

Cu: John Turturro, Rupert Everett, Damian Hardung, Fabrizio Bentivoglio

* Miniserie, dramă-adaptare a romanului omonim de Umberto Eco. În 1327, Papa Ioan al XXII-lea şi Ludovic IV de Bavaria sunt în război. Pe fondul conflictului deschis dintre Biserică şi puterea politică, călugărul franciscan William of Baskerville (John Turturro) şi tânărul novice Adso of Melk (Damian Hardung) sosesc la o abaţie benedictină izolată, din nordul Italiei, pentru a participa la o dezbatere importantă. Abatele îl roagă pe William, cunoscut drept o minte luminată, să cerceteze moartea misterioasă a unui tânăr călugăr. În scurt timp, incidentele tragice încep să se ţină lanţ, iar Inchiziţia intervine prin reprezentatul său, Bernard Gui (Rupert Everett), împiedicând căutarea adevărului.

*

Redactor Adriana Vulpe

23:55 Rivalii (R)

Rivalii

Producator: Marina Almasan,

Organizator productie: Laurentiu Baciu

Colaboratori: Costin Teodorescu si Raluca Tudor

Prezentatori: Marina Almasan si Dan Helciug

Jurnalisti: Andreea Baciu, Adrian Banuta

Realizatori: Marina Almasan, Mirela Vasile

Regizor artistic: Dan Manoliu

Coproducator: Astra dell Arte

(Reluare)
 
Scriitorul Florin Toma: „Fericirea e un concept care mă ţine în viaţă”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic Dejun cu un Campion” de sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10:00, este Florin Toma – scriitor de ...

În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

 

#tvr2