loader
Foto

În intimitatea lui Iuliu Maniu

Sâmbătă, 29 noiembrie, serialul „Istorii încâlcite” vă prezintă un altfel de portret al lui Iuliu Maniu, un portret creionat din mărturiile persoanelor care l-au cunoscut dincolo de cortina politică. De la ora 13:30, la TVR 2 şi online, pe TVR+.

 

Istorii încâlcite

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Cum era Iuliu Maniu, dincolo de faţada de preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc? Ce fel de om era şi care i-au fost slăbiciunile? Acestea sunt doar din întrebările la care vom afla răspuns pe 29 noiembrie.

În vârstă de 100 de ani, Petre Sfetescu a avut ocazia să îl cunoască pe marele om politic prin intermediul tatălui său, care a fost general de armată şi membru al PNŢ. Sfinxul, aşa cum mai era poreclit Iuliu Maniu, era văzut drept o persoană inflexibilă – mai ales când venea vorba de jocul politic – calmă şi calculată, iar viaţa în afara agorei îi era ghidată după aceleaşi principii.

„Doar cu rudele apropiate era mai familiar. Era deosebit de calm şi putea să fie tăios fără să ridice tonul. Voia să fie la curent cu tot ce mişcă in politica internă şi externă, să ştie starea de spirit a populaţiei”, îl descria academicianul Gabriel Ţepelea, un alt apropiat al lui Maniu.

O serie de Toma Roman jr. Realizatori: Roxana Iordache şi Călin Petrescu, Producător: Dan Micu.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

16:00 Educatia la putere (R)

Realizator si moderator: Monica Ghiurco

Producător: Aimée D'Albon

Regizor artistic: Vitalie Lupascu

Jurnalisti: Antoanela De Cecco si Monica Colceriu.

(Reluare)

17:30 România…în bucate

Sezon Nou

TVR Cluj

* Mic dejun-paine impaturita cu bacon sau branza / mancare de spanac/porkolt

Prezinta: Dan Pavaloiu

Producatori: Dan Pavaloiu, Radu Puscas

Jurnalist: Cătălin Blebea

Producător: Cristina Murgu

Producător delegat: Alexandra Tiniche

 
Scriitorul Florin Toma: „Fericirea e un concept care mă ţine în viaţă”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic Dejun cu un Campion” de sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10:00, este Florin Toma – scriitor de ...

În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

 

#tvr2