loader
Foto

Galerie foto

Barbara Panco, femeia-poveste, vine la „Nu există nu se poate”

După viața invitatei Andreei Marin în emisiunea TVR 2, „Nu există nu se poate” de joi, 29 aprilie, de la ora 18:00, s-ar putea turna un film. În 1976, Barbara Panco devenea prima femeie instructor auto din România.

 

ANDREEA MARIN
#NuExistaNuSePoate!

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

De atunci a condus aproape tot ce înseamnă mașină: de la basculante și camioane, până la autobuze, taxiuri sau mașini de raliu. Mai mult, de la ea au învăţat arta şofatului aproape 2000 de elevi, iar pentru cei care se pregătesc de examenul auto, a scris, în 2008, cartea - „Legislaţia rutieră pe înţelesul tuturor”. Și astăzi, când urmează să aniverseze 80 de ani, Barbara Panco privește cu nostalgie spre motoare. Nu a ratat nici motocicleta chopper adusă în platoul emisiunii „Nu există nu se poate”: „N-aș mai putea merge pe ea, dar o iubesc și aș pune-o în sufragerie”, spune zâmbind.

(w882)

Descendentă a unei vechi familii boierești, familia Ghica, Barbara Panco a urmat, timp de 4 ani, cursurile Facultății de Litere ca să devină profesoară de franceză, limbă pe care o vorbea din copilărie. A fugit însă de repartiția la țară și a ales să devină șofer profesionist.

Cu siguranță, curajul este una dintre cele mai proeminente calități ale sale și a stat la baza tuturor realizărilor. Cu energie, volubilă și simț al umorului, pentru Barbara Panco vârsta e doar un număr. La aproape 80 de ani, vederea și reflexele sale sunt impecabile şi nici nu se gândește să renunțe la pasiunea pe care o are de aproape o jumătate de secol: şofatul. Urmăriți joi, 29 aprilie, de la ora 18:00, o poveste de viață impresionantă într-o ediție de colecție „Nu există nu se poate”.

(w882)

„Sunt dintr-o familie de mari intelectuali. Bunica mea, Georgette Ghica, şefa Crucii Roşii pe Frontul de Est, a studiat sculptura la Paris, mama a urmat istoria artelor, iar tata a fost ofițer de marină și a făcut Politehnica. De la ei am învățat lucruri absolut minunate. De la bunica mea am moștenit curajul care m-a ghidat o viață întreagă. Nu știu ce înseamnă frica, nu plâng, pentru că dacă plângi nu te doare mai puțin. Mama m-a învățat ce înseamnă generozitatea, iar de la tatăl meu am învățat punctualitatea și respectul cuvântului dat. Într-o zi, întâmplarea a făcut să descopăr școala de șoferi profesioniști. De aici a început viața mea de șofer profesionist, cu bune, cu rele, cu familie dezamăgită… cu mama care a zis: Bine, dacă asta vrei … dar să faci cel mai bine. Și asta am încercat toată viața!”, a povestit Barbara Panco.

(w882)

2:40 Ora de ştiri

(Reluare)

3:20 Sport

(Reluare)
 
Cap compas: Bazilici majore la Roma și Vatican

Cap compas: Bazilici majore la Roma și Vatican

publicat: vineri, 25 aprilie 2025

Un nou documentar "Cap Compas" este difuzat sâmbătă, 26 aprile, ora 17:30, la TVR 2 și TVR+.

Declin periculos în sistemul educațional românesc | VIDEO

Vineri, 25 aprilie, de la ora 16:00,  la TVR 2 și TVR+, Monica Ghiurco vă propune un interviu cu Marian Staş despre declinul educațional românesc.

Portretul Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, într-un film documentar la TVR 2

Sâmbătă, 26 aprilie, TVR 2 ne invită să urmărim un documentar excepțional - producţie TVR - dedicat personalității Voievodului Constantin ...

 

#tvr2