loader
Foto

Galerie foto

Un tânăr de nota 10 la „Luminița de la miezul nopții”

Luni, 20 decembrie, de la ora 0:00, emisiunea - podcast „Luminiţa de la miezul nopţii” are un invitat special - George Găitan, tânărul de 19 ani care a entuziasmat cu răspunsurile sale fanii „Câștigă România!”.

 

În concursul de cultură generală difuzat de TVR 2, „Câștigă România!”, a dovedit că deține un bagaj impresionant de cunoștințe din toate domeniile, dar și stăpânire de sine și mult umor. Invitatul din această seara al Luminiței Velciu în emisiunea „Luminița de la miezul nopții” este un tânăr de numai 19 ani, George Găitan, student la Facultatea de Medicină ”Carol Davila”, din București. Studentul se numără printre cei mai îndrăgiți concurenți ai concursului de cultură generală și a adunat mii de reacții pozitive pe paginile de socializare.

(w882)

Invitatul Luminitei Velciu e pregătit să vorbească în această seara despre pasiunile sale, dar și despre performanțele școlare obținute, el fiind unul dintre olimpicii României. A participat încă din clasa a V-a la etape naționale ale olimpiadelor de limba și literatura română, biologie, științele pământului și dezbateri academice și se numără printre elevii care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat în 2021. Mai mult, a participat la Lisabona la Olimpiada de Științe a Uniunii Europene, unde a luat medalia de argint.

Participarea sa la „Câștigă România” o definește ca fiind mai mult decât un concurs: „A fost o experiență de viață”. „Am trecut printr-un întreg caleidoscop de emoții, pe care le-am exteriorizat mai mult sau mai puțin de-a lungul concursului: fericire, extaz, agonie, resemnare, tristețe, încântare... Am fost primit cu multă căldură de o echipă de oameni minunați, care au încercat să facă din experiența mea una memorabilă. Mărturisesc că nu am primit niciodată atât de multe mesaje, nici când am luat BAC-ul cu 10, nici după ce am câștigat medalia de argint la EUSO, nici măcar când am apărut în fruntea listei celor admiși la facultatea de medicină. Și nu doar rudele sau prietenii mi-au scris, ci și oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar care, văzându-mă pe micile ecrane, au ținut să îmi scrie, lucru care m-a impresionat profund și care m-a marcat. A fost un lung șir de mesaje încurajatoare și de felicitări, de prieteni încântați și onorați că mă cunosc, pe scurt, de oameni mândri de mine și de performanța mea extraordinară”, a spus George Găitan.

Luni, 20 decembrie, în ultima săptămână a acestui sezon „Câștigă România!”, GEORGE GĂITAN va păși în cea de-a șaptea ediție a concursului de cultură generală difuzat de TVR 2.

5:45 Generaţia Fit

Emisiunea" Generaţia Fit" oferă cea mai bună reţetă de stil de viaţă sănătos-antrenamente pe care le poţi face în sala de fitness, nutriţie corectă şi alimentaţie sănătoasă, antrenamente atractive de grup, reţete delicioase şi rapide, exerciţii pe care le poti face acasă, dar şi secretele stilului de viaţă sănătos ale vedetelor, persoanelor publice şi sportivilor de performanţă.

Emisiunea "Generaţia Fit" promovează un stil de viaţă sănătos, care include sportul, mişcarea, dar şi alimentaţia sănătoasă, şi educă publicul, oferind astfel noţiuni esenţiale privind practicarea corectă a activităţii sportive şi alimentaţia corectă.

Producător: Iulia Popescu

Coproducţie TVR şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness

(Reluare)

6:10 E vremea ta!

E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

Responsabil realizare program: Cristina Dănilă

Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu

(Reluare)
 
Dorina Florea: „Am învățat că oricât de mult aș ști, știu, de fapt, prea puțin! Și că mereu trebuie să învăț!”

„Știri sau Știri, deocamdată”! Cu asta se ocupă Dorina Florea, la TVR. Dar, cândva, pasiunea ei pentru călătorii s-ar putea împleti în mod ...

Infuzie de tinerețe, talent și folclor autentic, la „Drag de România mea!”

Fiecare gală a sezonului 15 al emisiunii “Drag de România mea!” vine cu noutate, diversitate şi unicitate. Sâmbătă, ora 20.00 şi duminică, ora ...

Marina Almăşan: „Lumea îmi spune deseori că eman o energie pozitivă. Ce poate fi mai frumos?”

A intrat în echipa TVR în 1990, iar de atunci numele său s-a lipit definitiv de cel al instituţiei care i-a dat ocazia să-şi materializeze ideile ...

 

#tvr2