loader
Foto

Galerie foto

Transmisiuni în direct, programe și ediții speciale la TVR de Ziua Unirii

În anul în care se împlinesc 163 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, TVR se alătură celebrării cu transmisiuni în direct, programe și ediții speciale pe toate posturile sale.

 

Pe 24 ianuarie sărbătorim la TVR Ziua Unirii Principatelor Române.

La TVR 1, „Cu capu-n zori”, emisiunea matinală de la ora 8:00, reflectă evenimentul major în istoria ţării noastre, care a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român, cu interviuri de la casa boierului Bosianu, unde domnitorul Cuza a fost ascuns câteva zile. Vor fi alături de gazdele emisiunii - Anca Mazilu şi Bogdan Stănescu - Maria Buză şi Irina Margareta Nistor. Şi reţetele pregătite de chef Angie Cobuţ vor fi unele speciale, preluate dintre cele care se aflau odinioară pe mesele boiereşti.

De la ora 11:00, într-o ediţie specială „Ceremonie dedicată sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Romane”, puteți urmări o transmisiune în direct de la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol. La ceremonie vor participa reprezentanti ai Presedintiei, Guvernului, Senatului si Camerei Deputatilor. (simultan cu TVR Internațional și TVR Moldova).

De la ora 12:40, telespectatorii TVR 1 pot revedea o ediție specială dedicată zilei de 24 ianuarie a emisiunii „Omul şi timpul”. Dezbaterea moderată de Rafael Udrişte îi are invitaţi pe conf. univ. dr. Alin Matei, prodecan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti şi pe George Damian, jurnalist şi istoric. În zi de sărbătoare, vor discuta despre contextul diplomatic european care a favorizat Unirea Principatelor, precum şi rolul Franţei şi al lui Napoleon al III-lea în realizarea Unirii din 1859.

Documentarul „Alexandru Ioan Cuza", semnat de regizorul Laurenţiu Rusescu, este programat de la ora 13:20. „Fără Unirea lui Cuza nu ar fi existat România, marii poeţi ar fi scris într-o limbă a unor provincii oarecare, marii sportivi ar fi defilat sub alte stindarde, istoria noastră de până la Cuza ar fi fost anexată de alte istorii. Şi, desigur, fără Unirea lui Cuza, regii de după el nu ar fi avut ce întregi şi desăvârşi. Cuza a făcut să se audă numele României în lume pentru că el a numit aşa ţara noastră!”, afirma Ioan T. Morar, cel care a prezentat, în cadrul mega-proiectului TVR „Mari Români", viaţa şi cariera domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Duminică, 23 ianuarie, de la ora 11:00, telespectatorii TVR 2 pot revedea un documentar impresionant, „Zbuciumatul destin al lui Cuza Vodă”. Alexandru Ioan Cuza a fost înhumat la Ruginoasa, în mai 1873, într-un cavou din curtea Bisericii Domneşti. În 1907 a fost mutat într-o criptă din biserică. În 1944, când Ruginoasa era în prima linie a frontului, osemintele domnitorului au fost mutate la Curtea de Argeş, iar un an mai târziu, cu toată oponenţa ruginoşenilor, racla a fost dusă la Iaşi, în schimbul unei promisiuni care nu a fost onorată nici până astăzi. De aproape 70 de ani, Ruginoasa doreşte să-l aducă pe Cuza Vodă la locul iniţial al înmormântării, în „gropniţa domnească”. Ideea a fost lansată din nou în spaţiul public. Argumentele celor care susţin acest demers, cât şi motivaţia celor care se opun. Documentarul „Zbuciumatul destin al lui Cuza Vodă” va fi transmis și de TVR 3, luni, 24 ianuarie, de la ora 12.00.

Luni, 24 ianuarie, de la ora 8:00, la TVR 2 sunteți invitați să revedeți o ediție specială „Mic dejun cu un campion”. Invitatul Danielei Zeca Buzura este academicianul Ioan Aurel Pop, istoric, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și preşedintele Academiei Române. „Academicianul Ioan Aurel Pop vorbeşte adesea despre rosturile fireşti ale meseriei de istoric, însă demonstrează de multă vreme că, a păzi şi a reda adevărul trecutului e mai întâi o vocaţie şi abia mai apoi o meserie”, spune Daniela Zeca Buzura în debutul emisiunii.

La TVR 3, în zi de sărbătoare dedicată Unirii Principatelor Române, sunteți invitați să urmăriți, de la ora 10:00, „Uniți în cuget și-n simțiri”, o întâlnire inedită cu arta plastică, muzica şi literatura din acea perioadă, precum şi cu lucrări închinate domnitorului Al.I.Cuza, familiei sale şi unioniştilor.

De la ora 11:00, sub genericul ,,România s-a născut la Iaşi” va fi difuzată o ediţie specială dedicată „Micii Uniri”, transmisiune în direct din studioul TVR Iaşi şi de la Muzeul Unirii din Iaşi (se transmite la TVR Internațional și TVR Moldova de la ora 16:00). De la ora 16:00, sub genericul ,,Vrerea Naţiei Române", puteți urmări o ediţie specială a emisiunii „Prim Plan Obiectiv”, din studioul TVR Iaşi.

Programe speciale la TVR Internațional:

De la ora 12.00, va fi difuzată emisiunea „Unioniştii: Negruzzi, Alecsandri, Kogălniceanu”, iar de la ora 12:30, „Omul şi timpul” a pregătit o ediţie specială dedicată Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 (se transmite și la TVR Moldova, de la ora 12:10).

Radu Găină, producătorul seriei-eveniment „Unirile Românilor”, vă propune să revedeţi de la ora 19.00 episodul dedicat datei de 24 ianuarie 1859 din această serie (se transmite la TVR Moldova de la ora 23:00). Seara se încheie la ora 23:00 cu emisiunea „Uniţi în cuget şi-n simţiri”.

 

 

20:00 Duelul pianelor

Sezon Nou

“„Duelul Pianelor” revine în această toamnă, în fiecare duminică, de la ora 20:00, la TVR 2!

Adrian Enache moderează un nou sezon plin de umor, emotie si muzică live, alături de Ilinca șsi Ovi.

De această dată, duelul capătă o nouă dimensiune — o competitie între generatii: în echipa Ilincăi vin tineri artisti aflati în topuri, iar în echipa lui Ovi, personalităti cu cariere solide, care s-au impus de-a lungul anilor pe scena muzicală.

Împreună, oferă publicului un show condimentat cu provocări inedite, improvizatii savuroase si momente de arhivă care trezesc amintiri.

Două echipe, două piane, o singură miză: divertisment de calitate şi muzică bună live, cu trupa condusa de Sorin Zlat!

Invitati: Ianna Novac, Alin Stoica, Cătălin Milea si Gabriel Bălaşa

Producator: Iuliana Marciuc

22:10 Filmul sub vremuri

*dezbatere film *Pruncul, petrolul si ardelenii

Producator: Raluca Rogojina
Realizator: Magdalena Stanciu

 
Dorina Florea: „Am învățat că oricât de mult aș ști, știu, de fapt, prea puțin! Și că mereu trebuie să învăț!”

„Știri sau Știri, deocamdată”! Cu asta se ocupă Dorina Florea, la TVR. Dar, cândva, pasiunea ei pentru călătorii s-ar putea împleti în mod ...

Infuzie de tinerețe, talent și folclor autentic, la „Drag de România mea!”

Fiecare gală a sezonului 15 al emisiunii “Drag de România mea!” vine cu noutate, diversitate şi unicitate. Sâmbătă, ora 20.00 şi duminică, ora ...

Marina Almăşan: „Lumea îmi spune deseori că eman o energie pozitivă. Ce poate fi mai frumos?”

A intrat în echipa TVR în 1990, iar de atunci numele său s-a lipit definitiv de cel al instituţiei care i-a dat ocazia să-şi materializeze ideile ...

 

#tvr2