loader
Foto

Poveştile cu cântec ale săptămânii 21-25 iulie

Încă o săptămână muzicală la TVR 2, mulţumită reportajelor realizate în străinătate pentru TVR Internaţional în 2013 – 2014, împărţită egal fanilor de pop-rock, jazz, progresiv, muzică uşoară şi pop-dance de ultimă oră!

 

O poveste...cu cântec!

Cu ce nume vă puteţi reîntâlni săptămâna aceasta la TVR 2 şi ce poveşti de viaţă şi muzică scoatem la lumină, aflaţi mai jos.

Luni,  21 iulie - George Nistor

George Nistor, trompetistul din Stockholm, a cântat până în 1973 în diverse grupuri jazz şi de muzică uşoară, înconjurat de fiecare dată de instrumentiști de vază ai timpului. Că a fost vorba de familia Berindei, Ion Cristinoiu, Mihai Chirilov, Marius Popp, Wolfgang Guttler, Corneliu Meraru, Joe Reininger, Valențiu Grigorescu, Gerhard Romer, Nicu Dumitrescu… În Suedia nu i-a fost uşor cu vremea, aşa că – alături de marele pianist Cristian Colan - a luat vaporul să înconjoare lumea. Cu tot cu scenă. Mai întâi doi ani, apoi încă 10.

(w882) George Nis

Ocazii de a cânta prin metropolele jazzului mondial și de a-și întâlni idolii. În fine, s-a obişnuit şi cu clima, şi cu turiştii români pentru care a devenit ghid în așa zisa Veneție a Nordului. Continuă să cânte în trio (cu bateristul Micky Mănăilă), dar și cu un big band de amatori (altfel foarte buni) pe care îl conduce. În viaţa privată, după ce şi-a adus părinţii şi sora alături, celibatar convins, şi-a descoperit fiica, deja mare. Acum îşi ghidează nepoata, care nu mai vrea să cânte la pian, ci la trompetă.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Marţi, 22 iulie - Marius Luca

Marius Luca, zis Bubu, a pășit în rock deodată cu grupul Compact la debut, apoi a continuat cu Metropol în perioada celui mai bun disc – al treilea. Chitaristul–vocal - cu valențe componistice serioase - a apucat să fondeze și propria formație, tot hard-rock, Metrock, cu care a înregistrat un disc. Până la urmă, însă, a ales să-și urmeze părinții în Canada, la Montreal. O dată emigrat, s-a specializat cu patalama în tot ce ține de showbiz, dar n-a uitat să cânte. A traversat continentul nord-american în zeci de turnee de la un ocean la altul, în Los Angeles a ratat la mustață un contract discografic, s-a reinventat ca lutier și iar s-a întors la rock.

(w882) Marius Luc

Cu trupele Rated R și mai ales Broken Rule a înregistrat și a editat mai multe discuri, vândute integral la concerte. Cu actualul său grup canadian O.N.E. (Organic Noise Experiment) sintetizează o experiență de peste 35 de ani pe două continente și cântă în limba română. Într-o bună zi speră și între Carpați (unde va veni deocamdată doar cu o chitară acustică, la jumătaea lui septembrie 2014.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Miercuri, 23 iulie - Eugen Tunaru

Eugen Tunaru a fost catalogat la jumătatea anilor ‘70 ca unul dintre marii pianişti români din rock. Genu (cum îi spun prietenii) a cântat toată viaţa, de la cinci ani când a pus degetele pe clapele acordeonului şi până în prezent. Mai întâi a fost o trupă rămasă în analele genului rock progresiv autohtone, Experimental Q din Cluj. După absolvirea Conservatorului, a continuat cu Grup ’74 şi Semnal M, iar după Revoluţie a ales libertatea de exprimare muzicală. Pentru că de lângă Montreal (mai precis Lacolle, unde trăieşte alături de soţie, căţel şi mai multe familii de albine)  este invitat să performeze de o parte şi de alta ale graniţei canadiano-americane – solo, musical-uri, operete etc.

(w882) Eugen Tuna

Realizatorii emisiunii cred că vârful carierei sale l-a reprezentat perioada studenţiei clujene (rememorată în toamna lui 2010, la Bucureşti, printr-un concert revival şi un disc Experimental Q), dar melomanii de peste ocean sunt de altă părere. Rămâne telespectatorilor ultimul cuvânt, după ce vor fi urmărit o poveste cu atâta cântec... de toate Genu-rile!

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Joi, 24 iulie - Cornel Sorian şi Carmen Corcoz

La Londra am dat de Cornel Sorian, care a erupt în topurile româneşti cu grupul pop-dance Stigma, devenind unul dintre pionii scenei de profil. Până în 2007, când a repornit de la zero în capitala mondială a muzicii. Credea că o să trăiască din cântat pe stradă, dar a nimerit imediat într-un grup prin care a fost recunoscut şi în culise: astăzi este producător al aspiranţilor britanici la glorie, într-un studiou de înregistrări din Soho.

(w882) Cornel Sor

În emisiune – sesiuni inedite de înregistrări cu Christof Jennings! De ultimă oră: Cornel a fost admis la o importantă universitate specializată in producţie audio film.

Carmen Corcoz a intrat în lumea artistică de peste ocean la 13 ani, scriind poezii, în schimb acum înregistrează un al doilea disc R&B, după un prim album cu o destinaţie caritabilă. Fosta Miss a diasporei române din Montreal este în prezent o vedetă care apare pe copertele revistelor de modă dar, mai mult decât orice, cântă cu toate ocaziile posibile, nu în ultimul rând pentru comunitatea românească.

(w882) Carmen Cor

Ca şi în cazul lui Cornel, şi Carmen a fost surprinsă de echipa noastră în studiouri, alături de producătorul Bobby Brass.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Vineri, 25 iulie - Mircea Tudoran

Mircea Tudoran este unul dintre muzicienii români cu activitate neîntreruptă din anii ’60, că aceasta s-a derulat în România, Germania, Turcia ş.a.m.d. A cântat în supergrupuri cu mari muzicieni, de la Rolf Albrich, Sincron, Radu Goldiş şi Marius Popp până la propria trupă din străinătate, Michael Tudor Band. Din Koln (unde are şi astăzi domiciliul, celălalt aflându-se mai nou la Braşov!) a răspuns la cereri de a cânta cu grupul său (cu geometrie variabilă) în cele mai variate locuri, specializându-se în concerte private pentru firme dintre cele mai mari.

(w882) Sincron Re

Dar tot timpul s-a întors spre România, aşa cum o face de doi ani încoace cu un proiect în memoria lui Cornel Fugaru, Sincron Revival, 100% românesc, de la repertoriu la componenţă. Nu întâmplător, prima ediţie a ultimei stagiuni « Dedicaţii la TVRI », din octombrie 2013, l-a avut invitat principal.O emisiune după a cărei vizionare nu veţi şti ce v-a plăcut mai mult – folclorul românesc remixat, pop-rockul sau jazzul!

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

1:30 Universitaria (R)

*Emisiunea Universitaria va fi construită ca un puzzle al ofertelor şi realizărilor universitare, doctorale şi academice din diferite domenii de activitate, pentru a întări misiunea televiziunii publice de a educa românii.

Jurnalisti Ana Maria Mindu si Gabriela Voinea

Jurnalist senior si prezentator Camelia Moise

Producator : Larisa Avram

(Reluare)

2:25 Ora de ştiri (R)

(+ Sport )

(Reluare)
 
În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

Duminica Moromeților la TVR2

Duminica Moromeților la TVR2

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Ecranizările regizorului Stere Gulea după opera lui Marin Preda au fost realizate la 30 de ani distanță. Filmul „Moromeţii” din 1987 este difuzat ...

 

#tvr2