loader
Foto

Galerie foto

În culisele unui film: „Patima”

Duminica Filmului Românesc din 18 iulie, de la ora 13:10, ne invită să vizionăm la TVR 2 un film la care s-a lucrat 9 ani: „Patima” (1975), în regia lui George Cornea. Scenariul îi aparţine lui Draga Olteanu-Matei.

 

Ştirea că marea actriţă a scris un scenariu (după o schiţă a lui Petru Vintilă), de dragul unui personaj, făcea înconjurul lumii cinematografice în 1974.

Subiectul filmului porneşte de la o amintire din tinerețe a lui Sever Varlam (Ovidiu Moldovan) despre mama sa, Păuna, care a ajuns în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial una dintre cele mai bogate femei din orașul Lugoj. Păuna Varlam (interpretată de Draga Olteanu-Matei) a rămas văduvă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trebuind să-și întrețină singură cei doi copii: Sever și Sabina (Mariana Buruiană), care urmau pe atunci cursurile școlare.

(w882)

Despre originea filmului „Patima”, Draga Olteanu îşi amintea într-un interviu: „Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să scriu scenarii. Îmi amintesc că eram în tren spre Lugoj când l-am întâlnit pe Petru Vintilă. A venit și mi-a spus: Uite duduie am scris o nuvelă, Hiena… Eu nu l-am băgat în seamă până m-am întâlnit cu el pe stradă. M-a întrebat dacă i-am citit nuvela, am spus că nu. Am intrat într-o librărie, mi-a cumpărat cartea și m-a pus să o citesc. M-am îndrăgostit de cartea aia. A durat 9 ani până să lansăm filmul”.

Scenariul filmului a fost scris de actrița Draga Olteanu-Matei și de operatorul de imagine George Cornea, fiind inspirat din nuvela „Hiena” de Petru Vintilă. Au fost realizate trei variante de scenarii, ultima aparținând actriței Draga Olteanu Matei.

Conducerea cinematografiei a făcut însă presiuni pentru modificarea scenariului, adăugându-se implicații politice și eliminându-se unele elemente care ar fi contribuit la conturarea mai veridică a poveștii. „Mi-au distrus filmul cu adaosuri politice și morale. Această femeie, Păuna, prin ambiția și puterea sa de muncă, este modelul omului de succes al zilelor noastre. Însă filmul moralizează atitudinea ca fiind a «timpurilor vechi». Daca ei ar fi vrut ca oamenii s-o dezaprobe pe această «hienă», trebuiau să lase scenariul cum era scris. Și atunci omul singur hotăra dezaprobarea”, s-a plâns ulterior scenarista.

(w882)

Scenariul a fost modificat în mai multe rânduri, invocându-se diferite motive. „Realizarea filmului a durat nouă ani, timp în care s-a tot schimbat conducerea Cinematografiei. Din această cauză, scenariul a suferit multe intervenții, pentru a nu jigni instituțiile statului. Spre exemplu, pelicula se deschidea cu o scenă în care eroina principală, Păuna Varlam, își surprindea soțul dimineața la un chef cu femei. Păuna începea să-l alerge pe stradă, în tot hazul orașului, până intra pe poarta unui regiment, soțul fiind militar, unde găsește un general în inspecție. Văzând asta, omul cu pricina înțepenește, femeia trece pe lângă el, se duce la general și-i zice: «Domnule general, vă rog să-mi dați mie de acum încolo solda lui, pentru că bărbatul meu este un bețiv și un stricat care n-aduce nici un ban acasă. Am doi copii de crescut și e nevoie presantă de monedă forte». La care generalul spunea: «Pe front, în linia întâi». După asta o vedeam pe femeie în piață, îmbrăcată în doliu, vânzându-și lucrurile. După ce am prezentat materialul, obiecția a fost ca să nu jignim Armata - nu se poate ca un angajat al Armatei să se comporte în felul acesta și să se întâmple așa ceva.”, a afirmat Draga Olteanu-Matei.

Titlul inițial al scenariului a fost „Râsul hienei”. Regia filmului a fost încredințată operatorului de imagine George Cornea, acesta fiind filmul său de debut ca regizor. Anterior, el fusese regizor secund la filmul Păcală (1974), regizat de Geo Saizescu.

Duminica Filmului Românesc din 18 iulie, de la ora 13:10, ne invită la un film pentru care s-a lucrat 9 ani: „Patima”, în regia lui George Cornea, la TVR 2.

1:25 Hai Hui cu Marina

Marina Almasan pleaca in lume. Se duce ,,hai-hui” pentru a gasi cele mai interesante locuri de vizitat, dar pentru aceasta si-a gasit calauze inspirate: romani care s-au stabilit pe meleaguri straine, s-au adaptat acolo foarte bine si nu si-au uitat, totusi, originea.

Se anunta o emisiune de travel foarte dinamica, atractiva, cu multe wow-uri care va vor tine in fata televizorului fara sa clipiti.

Producator: Marina Almasan

(Reluare)

2:25 Ora de ştiri

(Reluare)
 
Gala Premiilor MLNR – ediţia a XII-a, în direct la TVR 2

Cei şapte laureaţi ai Galei din acest an vor fi anunţaţi într-un eveniment de înaltă ţinută, desfăşurat la Ateneul Român. Cine sunt aceştia aflăm ...

Gală senzaţională, cu emoţii și exclusivități, la TVR 2!

Sâmbătă, 21 iunie şi duminică, 22 iunie, vă invităm cu... "Drag de România mea!" pentru a revedea o ediţie specială, plină de emoții, muzică ...

Duios, prin New York trecea... Anda Onesa, printre românii întâlniţi de Marina Almăşan în călătoriile sale „Hai-Hui...”, la TVR 2

Miercuri seară, admirăm New York-ul de la înălţime. De pe Empire State Building, Marina Almăşan ne dă întâlnire pe 18 iunie, de la ora 20.05, la ...

 

#tvr2