loader

OPINIE: Tabloidizarea minții

În studiile privitoare la programele de televiziune de la începutul anilor 2000, media de atenție constantă a spectatorului era evaluată la 13 minute. Estimările ulterioare au tot redus durata medie de concentrare.

 

D’ale lu’ Mitică

Astăzi, câteva minute de concentrare temeinică sunt deja o performanță. Majoritatea oamenilor dispun de o rezervă de atenție stabilă cât să depășească lungimea unui titlu și impactul a două-trei poze.

Constat tot mai des că oameni pe care îi cotam promițător în privința inteligenței și instrucției nu reușesc să înțeleagă nici măcar facturile pe care le plătesc. Pentru că nu au răbdare să le studieze, să coreleze datele și să tragă o concluzie relevantă. Cei mai mulți nici nu mai găsesc facturile rătăcite printr-un sertar sau prin noianul de e-mailuri. Plătesc cât le spune robotul telefonic sau contul lor de client; oftează sau chiar bombăne când află suma, dar n-ar sta câteva ore zdravene ca să înțeleagă „de ce?“ și „cum?“; ca apoi să reacționeze cu argumente clare pentru limpezirea lucrurilor. „N-am eu timp de așa ceva…“ Se camuflează sub aerul unor oameni ocupați și importanți ca să-și ascundă comoditatea și superficialitatea.

E dezolant că oamenii pot sta ore nesfârșite să se uite la te miri ce nimicuri, dar nu găsesc timp pentru ceea ce îi privește în mod direct. Mulți flutură diplome universitare, masterate, doctorate… dar nu cercetează detaliile din propriile contracte și facturi. I-ar putea duce mintea, dar răbdarea și puterea de concentrare sunt grav avariate.

Tabloidizarea minții e evidentă nu doar în pozele postate pe Facebook sau în sumarele de știri, ci în mai toate mediile de comunicare, grăbite să ne învăluie cu promisiunea abundenței de informații. Știm bine că bulimia de imagini și de cuvinte ne irosește timpul și energia, dar acceptăm înecarea în oceanul de nimicuri care ne diluează atenția.

Da, oamenii gândesc în imagini! Dintotdeauna. E normal ca imaginea să devină scurtătură ideală. Problema este că simultan cu inundația de imagini s-au uzat atenția și sistemul de valori care să ordoneze și să dea sens noianului de informații și de poze.

Și mintea străbunicilor era tabloidizată. Semianalfabeți în cea mai mare parte, ei știau o singură carte - Biblia - cu precădere Noul Testament. O „citeau“ prin imaginile pictate pe pereții bisericilor. Diferența față de noi e că toată cunoașterea lor era construită pe valori ferm asumate: binele, frumosul, adevărul, credința. Ele structurau înțelegerea vieții și faptele lor. Strămoșii noștri aveau puțină informație, dar o înțelegere mai coerentă asupra vieții construite pe valori clare și profunde. Oricâte drame îndurau destinele individuale, găseau un ax, o referință stabilă în conștiința colectivă.

Noi avem atât de multă informație, că ne înecăm în ea. Nu mai apucăm s-o structurăm cu atenție într-o construcție articulată prin valori benefice. În fast food-ul minților noastre discernământul valorilor a cam mucegăit. Volatilitatea oceanului de informație mai mult ne însingurează sub aparența că ne conectează.

Dar în bâlciul tabloidizarii minții rămâne gălăgia semipreparatelor care ne asigură că suntem tot mai conectați - informați – evoluați.

Camelia Robe

15:15 Comisarul Rex: aventuri la Viena

Film serial *Comisarul Rex: aventuri la Viena (Kommissar Rex-Austria, 1994-2004)

Cu: Tobias Moretti, Gedeon Burkhard, Alexander Pschill

*episodul 38

*Serial poliţist. Poliţia din Viena are o redutabilă Brigadă Omucideri, condusă de Richard Moser, dar vedeta echipei este câinele ciobănesc-german Rex, posesorul unui nas imbatabil şi al unei inteligenţe ieşite din comun. Moser şi colegii săi se confruntă cu cazuri dificile, iar Rex contribuie esenţial la rezolvarea lor şi chiar la salvarea multor vieţi. Dar, oricât de curajos şi de puternic este Rex, până şi el are o mare slăbiciune: sendvişurile cu şuncă!

(Reluare)

16:05 Cursa prin istorie

Producător Anca Berlogea-Boariu

(Reluare)
 
Beţişoarele invizibile ale neîncrederii - „Marocco”, la TVR 2

Cu un titlu inspirat de un binecunoscut joc de societate, „Marocco" explorează consecințele lipsei de încredere în cei apropiați. Asemenea ...

Revelion 2026 la TVR - o noapte-maraton cu film, teatru, muzică, arhive de aur și mari legende

Televiziunea Română întâmpină Anul Nou cu o ofertă editorială amplă și diversă, propunând telespectatorilor o noapte-maraton de programe ...

Crăciunul la TVR – emoție, credință și mari întâlniri artistice

Premiere cinematografice, concerte-eveniment, transmisiuni religioase și ediții aniversare de colecție, pe TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, ...

 

#tvr2