În studiile privitoare la programele de televiziune de la începutul anilor 2000, media de atenție constantă a spectatorului era evaluată la 13 minute. Estimările ulterioare au tot redus durata medie de concentrare.
Astăzi, câteva minute de concentrare temeinică sunt deja o performanță. Majoritatea oamenilor dispun de o rezervă de atenție stabilă cât să depășească lungimea unui titlu și impactul a două-trei poze.
Constat tot mai des că oameni pe care îi cotam promițător în privința inteligenței și instrucției nu reușesc să înțeleagă nici măcar facturile pe care le plătesc. Pentru că nu au răbdare să le studieze, să coreleze datele și să tragă o concluzie relevantă. Cei mai mulți nici nu mai găsesc facturile rătăcite printr-un sertar sau prin noianul de e-mailuri. Plătesc cât le spune robotul telefonic sau contul lor de client; oftează sau chiar bombăne când află suma, dar n-ar sta câteva ore zdravene ca să înțeleagă „de ce?“ și „cum?“; ca apoi să reacționeze cu argumente clare pentru limpezirea lucrurilor. „N-am eu timp de așa ceva…“ Se camuflează sub aerul unor oameni ocupați și importanți ca să-și ascundă comoditatea și superficialitatea.
E dezolant că oamenii pot sta ore nesfârșite să se uite la te miri ce nimicuri, dar nu găsesc timp pentru ceea ce îi privește în mod direct. Mulți flutură diplome universitare, masterate, doctorate… dar nu cercetează detaliile din propriile contracte și facturi. I-ar putea duce mintea, dar răbdarea și puterea de concentrare sunt grav avariate.
Tabloidizarea minții e evidentă nu doar în pozele postate pe Facebook sau în sumarele de știri, ci în mai toate mediile de comunicare, grăbite să ne învăluie cu promisiunea abundenței de informații. Știm bine că bulimia de imagini și de cuvinte ne irosește timpul și energia, dar acceptăm înecarea în oceanul de nimicuri care ne diluează atenția.
Da, oamenii gândesc în imagini! Dintotdeauna. E normal ca imaginea să devină scurtătură ideală. Problema este că simultan cu inundația de imagini s-au uzat atenția și sistemul de valori care să ordoneze și să dea sens noianului de informații și de poze.
Și mintea străbunicilor era tabloidizată. Semianalfabeți în cea mai mare parte, ei știau o singură carte - Biblia - cu precădere Noul Testament. O „citeau“ prin imaginile pictate pe pereții bisericilor. Diferența față de noi e că toată cunoașterea lor era construită pe valori ferm asumate: binele, frumosul, adevărul, credința. Ele structurau înțelegerea vieții și faptele lor. Strămoșii noștri aveau puțină informație, dar o înțelegere mai coerentă asupra vieții construite pe valori clare și profunde. Oricâte drame îndurau destinele individuale, găseau un ax, o referință stabilă în conștiința colectivă.
Noi avem atât de multă informație, că ne înecăm în ea. Nu mai apucăm s-o structurăm cu atenție într-o construcție articulată prin valori benefice. În fast food-ul minților noastre discernământul valorilor a cam mucegăit. Volatilitatea oceanului de informație mai mult ne însingurează sub aparența că ne conectează.
Dar în bâlciul tabloidizarii minții rămâne gălăgia semipreparatelor care ne asigură că suntem tot mai conectați - informați – evoluați.
Camelia Robe
