loader

O călătorie memorabilă la Varna, sâmbătă la Cap Compas

Ediția Cap Compas din 29 septembrie invită telespectatorii la câțiva pași de granița de Sud a României. Sâmbătă, de la ora 15.30, la TVR2.

 

Cap Compas

Varna devine pentru jumătate de oră un areal al valențelor de care se poate bucura orice trecător prin această regiune a Bulgariei.

Deși sunt la mare căutare locurile exotice și oarecum îndepărtate este de remarcat și faptul că la câteva ore distanță de România, după un traseu simplu și la îndemână, se poate ajunge la destinații remarcabile.Varna este un asemenea loc. Și este la îndemâna celor mai mulți dintre români. Pas cu pas se descoperă un centru care nu se desfășoară pe o arie foarte mare, însă oferă lucruri și locuri interesante.

(w500) Catedrala

Scurte popasuri se descoperă cu legende și cu istorii. Statui, monumente, clădiri, catedrala Adormirea Maicii Domnului, amestec de stiluri arhitectonice străzi pietonale intersecții și scurte explicații toate se adună pentru a forma un mozaic. Termele, respectiv ruinele băilor publice romane din vremea în care orașul se numea Odessus, au fost construite în ultima parte a secolului secolului 2 după Hristos. Ocupă ca mărime al patrulea loc în Europa și sunt cele mai vaste din zona balcanică. Mai mari decât cele de aici sunt băile lui Caracala și ale lui Dioclețian aflate în Roma și cele din Trier de pe teritoriul Germaniei din zilele noastre.

(w500) Catedrala

Băile au fost folosite neîntrerupt aproape un secol. În Evul Mediu spațiile și-au schimbat destinația, devenind ateliere meșteșugărești. Au fost cercetate de arheologi începând din 1906, însă mare parte din ruine au fost scoase la lumină abia între anii 1959 și 1971.

(w500) Terme roma

Au 7.000 mp și ziduri care se înalţă în unele secțiuni până la 20 de metri. Este cel mai vechi ansamblu arhitectonic aflat în picioare în Bulgaria.

(w882) Muzeul de

Deși Muzeul de Arheologie a fost fondat în 1888 și a avut anumite părți din clădire colecțiile importante au fost expuse după prima jumătate a secolului trecut. Aria expozițională acoperă 2.150 mp. Sunt adunate mărturii preistorice, apoi ale tracilor grecești române medievale bizantine otomane și, în fine, bulgare. Colecțiile muzeului înșiră, cronologic, peste 60.000 de exponate. Artefacte unice din epoca elenistică, romană și epoca antică târzie, forme rare de pre-monede, peste 2.000 de piese antice și medievale de aur, argint, bronz și cupru, statui și sculpturi antice, vase, basoreliefuri medievale și decorațiuni, podoabe din aur, un summum cu care s-ar putea mândri instituții asemenatoare din marile capitale europene.

(w500) Muzeul de

În registrul descoperirii rădăcinilor acestui oraș și a istoriei locuitorilor Muzeul de Arheologie este un reper esențial. Comoara din Varna este o veritabilă expoziție celebrantă. Coliere, brățări, ornamente pectorale și vase însumând 3.000 de piese de aur pur de 23 de carate, cu o greutate totală de aproximativ 6,5 kg au adus faima mondială a orașului Varna. Această comoară arată relațiile între civilizații contemporane de pe Volga, din insule Ciclade sau apropiate cu cultură Hamangia. Mormântul aparține unui bărbat și conform unor opinii este din perioada de trecere de la matriarhat spre societatea dominată patriarhal. Aproape toate părțile importante anatomice au fost împodobite cu obiecte de aur. Maniera de înhumare venerează virilitatea, forța instinctuală și puterea războinicului. Este considerată cea mai veche făurire din aur a omului. Comoara a fost subiect de filme documentare și de cronici în prestigioase reviste științifice sau magazine de călătorie și aventură.

(w500) Comoara di

Capitala Mării Negre poate deveni o surpriză plăcută și locul în care să îți dai întâlnire de la istorie la gastronomie și de la obiceiuri locale la divertisment cu clipe de neuitat.

(w500) Muzeu grec

Catedrala Adormirea Maicii Domnului se vede mai de oriunde din Varna. Situată în centrul orașului Varna este una dintre cele mai faimoase clădiri din oraș. Loc de rugăciune pentru localnici și în același timp obiectiv turistic în traseele turiștilor, catedrala a devenit un simbol al orașului Varna.

(w500) Catedrala

Numele ales, "Adormirea Maicii Domnului", a fost în onoarea împărătesei ruse Maria Alexandrovna. Construcția bisericii a durat șase ani. Proiectul a fost elaborat de arhitectul din Odessa Maas și a după modelul bisericii Peterhovski din Sankt Petersburg. Prima Sfântă Liturghie a fost celebrată la 30 august 1886.

Amenajarea și decorarea interiorului a fost un demers laborios îmbinând arhitectură și artă pentru un echilibru estetic de excepție.

Obiectivul principal al vinotecii Darzelas a fost și este de a oferi posibilitate iubitorilor de vin, să facă cunoștință cu tradițiile seculare legate de viticultura și vinicultura din ținuturile bulgărești, de a populariza vinurile locale, de a îmbogăți cultura vinului, de a ajuta pe colecționari să găsească vinurile preferate și rare, de a oferi emoții de neuitat, în universul unic al vinului.

La enotecă există o colecție de peste 500 de sticle unice de vinuri bulgărești.

(w500) Reteta kop

Cu recuzită șorț și pălărie de pai se continuă clipe petrecute aproape prietenește dincolo de aparentul stres al unei producții de televiziune fie ea și un simplu reportaj. Madelena ne pregătește ceva ce merge numai bine după o degustare de vin și înainte de un prânz - kopulu este un soi de salată bulgărească preparată din legume coapte pe jar.

Și totuși nu poți ajunge în Varna fără să cauți marea. Indiferent de faptul că vremea de afară nu îmbie spre plaje. Orașul se desfășoară pe o suprafață de 238 km pătraţi. Marea Neagră se prelungește firesc într-un golf ferit de talazuri. Țărmurile înseamnă aproape 30 km de plaje sau promontorii.

(w500) Varna navi

În cele din urmă, chiar dacă atingem doar cu privirea țărmul mării, alegem portul pentru un final de drum. Gara maritimă modernă devine limanul pentru experimentarea unei imersiuni plăcut surprinzătoare în clipa frumoasă a unei alte vârste.

(w500) Varna navi

9:00 Ferma

*Anul 27 *Editia 1287

Nu mai aveti loc la oras? Încercati la tară !

Emisiune pentru actuali șsi viitori tineri fermieri.

*UNDEVA ÎN ROMÂNIA ,,Dor de fructe din livezi si de struguri din podgorii ! Comuna Ighiu se află la 12 km de Alba Iulia ,într-o depresiune, la poalele Muntilor Trascău. În urmă cu aproape 20 de ani Ovidiu a hotărât să-si schimbe viata, părăsind o carieră si să investească în viticultură. A cumpărat 6 ha de teren si a plantat vită de vie. Podgoria a devenit o mică

fermă de familie , o investitie echilibratä , Astazi strugurii arată bine, desi a

fost un an dificil.A plantat soiuri autohtone-Fetească albă,Fetească Regală ,

Riesling , Traminer , Muscat si....Iordovan,renuntând la soiurile internationale.A facut reconversie la 80% din suprafată.Fermierii se adaptează la conditiile oferite de mediu si vremuri, cäutând solutii si oportunităti ,atât pentru ei cât si pentru Cooperativa pe care au înfiintat-o si pe care o conduce Ovidiu....care a înfiintat si o mică agropensiune cu doar 10 camere.

Alături de ea , el a facut o mica făbricută de sucuri de fructe. Asociatia Tara Vinului organizează si cu sprijinul Consiliului Judetean, târguri , festivaluri ,expozitii , unde micii fermieri îsi prezintă ceea ce produc în fermele lor.Crama podgoriei sale a fost renovata si reutilată cu tot ceea ce îl ajută pe fermierul vitivinicol.

Participă Ovidiu Negrea Oprean-fermier com. Ighiu , jud. Alba presedintele Asociatiei Tara Vinului Alba

*TOT CE SE POATE-De la căpsuni....la legume cu gust

După 12 ani petrecuti în Spania, la culturile de căpsuni , Dan Clonța s-a

intors acasă, la Micesti, într-o zonă care a fost cândva albia Muresului ,

lângă râul Ampoi, pe un teren plat , dar la o altitudine de 400 m.

A început cu 50 de arii de căpsuni la care a renuntat cultivând acum doar

legume. E ajutat de fiul său care se ocupă si de irigarea prin picătură a

culturilor , de sotie care îl ajută in vânzarea produselor si 6 angajati aproape permanenti. Cultura de bază sunt vinetele , un soi foarte bun , de calitate dar si pământul de calitate îl ajută.Mai cultivă ardei kapia, mai ales din soiul ,,Urechi de elefant ,,,, mult apreciati de consumatori. Cultivă tomate traditionale cu gustul de pe vremea bunicii. Vinetele se culeg

până la sfârsitul lunii august iar restul legumelor până la sfârsitul lui septembrie.Toate fiind soiuri autohtone , se pune accentul nu pe cantitate ci pe calitate.Foloseste doar îngrăsâminte naturale , în special găinaț de pasăre. Nu are încă un magazin de desfacere dar nu duce lipsă de cumpărători.Are contract cu pensiunea lui Ovidiu dar si la alte pensiuni si depozite din zonă.

Participă : Dan Clonța-legumicultor, com. Micesti , jud. Alba

Danuț Clonța-fiul său

Ovidiu Negrea Oprean-fermier , com. Ighiu , Alba presș.Asoc. Tara Vinului Alba

Emisiune de: Viorel Alexandru Popescu si Eugen Daniel Iancu Cosmeriuc

10:00 Pescar hoinar

*„Aventuri pe fluviu si pe lac...”

*Vă invităm, din nou, alături de noi, într-o expediţie marca „Pescar hoinar”... Ştefan revine pe malul Dunării „înarmat” cu echipamentul de pescuit la feeder şi cu echipamentul de campare, hotărât ca, împreună cu Radu să trăiască o aventură demnă de memorat.... speciile vizate-mreana şi morunaşul. Dril după dril, captură după captură... şi de data aceasta, morunaşii s-au lăsat păcăliţi mai uşor de nada şi momelile oferite şi au venit, unul după altul, la poză. Mari, frumoşi, cooperanţi... printre ei şi o mreană îndelung aşteptată, iar „recolta” de capturi a adus zâmbete pe chipurile celor doi hoinari. La rândul ei, Iulia a pescuit pe balta Polceşti, alături de un om al contrastelor, Mircea Ciobanu-pescar, taxidermist şi karatist. Deşi au pescuit la spinning, în căutarea şalăului, au poftit la nălucile lor... doar crapii! Crap la spinning... da... surprinzător, dar îţi poate salva ziua! Aventuri... aventuri... momente şi momente-pe scurt, încă o poveste cu şi despre pescuit şi amintiri de neuitat.

Prezintă: Ştefan Stoica şi Iulia Popescu

Producător şi realizator: Ligia Baboş

 
„Omul de marmură”, capodopera lui Andrzej Wajda, la TVR 2

Duminică, 16 august, de la ora 21.45, TVR 2 propune cinefililor o întâlnire cu unul dintre filmele esențiale ale cinematografiei europene, în ...

Documentarul „India – țară a parfumurilor”, în seria 360° GEO, la TVR 2

La Kannauj, supranumit „capitala parfumurilor” din India, familii de parfumieri păstrează de generații secretele vechiului „attar”, în timp ce ...

Telespectatorii TVR 2 văd comedia „Divorţ din dragoste”, cu Horaţiu Mălăele şi Emilia Popescu

Singura soluţie pentru a rămâne singuri în propria lor casă este... divorţul. Filmul regizorului Andrei Blaier, cu o distribuţie de zile mari, se ...

 

#tvr2