În 20 iunie, la Duminica filmului românesc , TVR 2 ne-a propus două comedii. De la 13.10 a fost programat cel de-al treilea şi cel mai complet film din seria „Liceeni”, Extemporal la dirigenţie (din 1987), în timp ce de la ora 20.10 am putut urmări filmul din 1963: Un surâs în plină vară

Socrate, proful de filosofie preferat al liceenilor, îşi doreşte să fie şi dirigintele ideal, spre nemulţumirea profesoarei de matematică, celebra Isoscel, care-l îndeamnă să fie mai sever cu elevii. Preocupat de dilemele elevilor săi adolescenţi, Socrate îşi scapă din ochi propria fiică, pe Anca. Îndrăgostită şi dornică să dea lecţii usturătoare, precum tatăl ei, Anca învaţă pe ascuns, dar la şcoală face pe codaşa clasei.

Dacă în Declaraţie de dragoste am cunoscut pe elevii din an terminal Ioana şi Alexandru şi povestea lor de iubire, în Liceenii se derulează poveștile de dragoste ale unor altor  elevi din acela;i liceu. Acum, în cel de-al treilea film din serie, Extemporal la dirigenție, reîntâlnim personajele principale din primele două filme: Ioana și Alexandru (din Declarație de dragoste), Mihai, Ionică și Dana (din Liceenii), împreună cu profesorii lor Socrate și Isoscel şi a directoarei liceului interpretată de Cristina Deleanu. De data aceasta, pe fundalul atmosferei de liceu se desfăşoară povestea de dragoste a Ancăi, fiica profesorului Socrate, cu un coleg de clasă.

De la 20.10

Comedie, adaptare a nuvelei "Pădurea" de Dumitru Radu Popescu.
Făniţă, un tânăr revenit pe meleagurile natale după peregrinări în întreaga țară, dornic să câştige bani în urma unor iniţiative personale, va eşua în toate aceste întreprinderi, lăsându-se în cele din urmă convins să intre în C.A.P.-ul din sat.
"Demascările dure despre uneltirile scelerate ale chiaburilor sunt înlocuite de scenaristul D. R. Popescu și Saizescu cu mai subtila comedie tonică despre dificultățile adaptării țăranilor la viața cooperatist-comunistă (...), creând un soi de Dănilă Prepeleac al satului socialist ce lovea în "colectivă" cu… gogoși înfuriate. De dragul difuzării producției pe ecrane, simpaticul "disident" avant-la-lettre era, până la urmă, înfrânt. – Tudor Caranfil (”Dicționar universal de filme”, 2008)