loader

„Drag de România mea!”, premiu pentru promovarea valorilor româneşti

Începutul de an a venit cu un premiu valoros pentru Paul Surugiu-Fuego și emisiunea "DRAG DE ROMÂNIA MEA!", din partea celei mai importante publicații culturale din Basarabia, "LITERATURĂ ȘI ARTĂ".

 

Paul Surugiu - Fuego
Drag de România mea!

Eforturile echipei „DRAG DE ROMÂNIA MEA!” nu au trecut neobservate de public și de specialiști, atât în ţară, cât şi peste Prut.

Astfel, emisiunea a crescut în audiențe, iar recent a primit un premiu important din partea celei mai importante publicații culturale din Basarabia, „LITERATURA ȘI ARTA”, publicație condusă de academicianul, scriitorul și poetul Nicolae Dabija.

Premiul i-a fost acordat gazdei Paul Surugiu Fuego și emisiunii sale pentru promovarea neobosită a valorilor românești pe ambele maluri de Prut, pentru dorința de a face performanță, spectacol și de a impune calitate într-un peisaj mediatic destul de incert.

Premiul este cu atât mai valoros pentru echipa „Drag de România mea” cu cât vine din partea unor intelectuali, a unor mari oameni de artă și de cultură, care, la rândul lor, depun eforturi pentru păstrarea valorilor, pentru frumosul în orice, pentru perpetuarea unor cuvinte alese și pentru aducerea în atenție a celor care definesc, prin tot ce fac, România mare și unită.

(w882)

„Drag de România mea” se difuzează și pe TVR MOLDOVA, în fiecare sâmbătă, de la 16.00.

Premiul acesta vine după altele două, primite în 2019, unul din partea ”ACTUALITĂȚII MUZICALE”, revista Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, care a considerat că este cel mai bun show în anul 2019 și că merită apreciere pentru promovarea muzicii românești. Cel de-al doilea premiu a venit din partea “RADAR DE MEDIA", la cea de a zecea gală.

În premieră, la finalul ultimei ediții din 2019, Fuego a anunțat că va urma cel de-al patrulea sezon al emisiunii, din martie 2020, cu noi nume de referință și momente de colecție.

7:30 România... în bucate

TVR Timişoara

* Sarea în bucate

* POVESTI CU GĂLUSTE PUFOASE I Adina Schuster este cunoscută în Resita ca antrenor de înot. Dincolo de dragostea sa pentru sport, Adina are o pasiune pentru pictura pe mobilă șsi pe fatadele clădirilor. La Gărâna, multe din casele din sat poartă amprenta decoratiunilor sale, la ferestre sau la portile pe care altădată intrau pemii în gospodărie si devenite astăzi, case de vacantă pentru timisoreni ori resiteni. Familia Adinei este primul investitor care a cumpărat o casă de la pemii care șsi-au vândut proprietătile pentru a pleca în Germania, încă din 1978. De atunci, localitatea s-a depopulat aproape în întregime, redevenind de interes odată cu succesul Festivalului de Jazz de la Gărâna. Si ca orice loc călcat de turisti e musai să descoperim si povestile gastronomice. Asa aflăm despre importanta gălustelor în bucătăria etniei germane, de la vestitele găluste pufoase de grisș din zupa de cocosș până la gălustele de crumpi umplute cu pita uscată în mirodenii. Poftiti de vizionati!

Emisiune realizată de TVR Timişoara

Prezentator: Dan Liuţ

Producător: Florin Mihoc

Producator: Alice Saceanu

(Reluare)

8:00 Natură şi aventură

* Observatie de râs in Parcul National Gradistea Muncelului

Prezinta: Dan Pavaloiu

(Reluare)
 
Pionieratul internetului în România: O scurtă evocare | VIDEO

Interviul cu profesorul Radu Jugureanu, considerat un pionier al internetului în România, dezvăluie o perioadă efervescentă și plină de provocări.

Cap Compas: În inima Italiei

Cap Compas: În inima Italiei

publicat: luni, 12 mai 2025

În inima Italiei, dincolo de faima Veneției și de agitația marilor orașe, se ascunde Padova – un loc unde trecutul pulsează încă viu printre ...

Întâlnire cu... „Mica Sirenă” a României la Copenhaga, la „Hai-Hui... cu Marina”

Inconfundabila Eva Kiss ne salută prin intermediul camerei de luat vederi, în ediţia din 14 mai a emisiunii realizate de Marina Almăşan la TVR 2. ...

 

#tvr2