loader

Despre viaţă, noroc şi speranţă, marţi, la „Destine ca-n filme”

Iuliana Marciuc vă aduce în fiecare zi de marţi, de la ora 20.10, poveşti de viaţă care merită să fie cunoscute.

 

Iuliana Marciuc
Destine ca-n filme

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Iată care au fost poveştile din această săptămână la „Destine ca-n filme”:

* CRISTIAN MARIAN BECHEANU

În aprilie 2013, liniştea oraşului Segarcea a fost spulberată de o tragedie: un copil de numai 3 ani căzuse într-un puţ de 15 metri adâncime. Două ore se chinuiseră pompierii ca să-l scoată, însă fără folos.

Au mai încercat să-l scoată şi mama copilului, şi fratele tatălui şi câţiva vecini, dar, din păcate, nu au avut loc să intre sau, după 3-4 metri, cereau să fie scoşi.

Au săpat cu escavatorul, au sos 3 tuburi, dar braţul nu ajungea mai adânc. Orele treceau, iar părinţii erau din ce în ce mai disperaţi. Atunci a aparut Cristi. El a fost singurul care a avut dimensiunile şi greutatea necesare pentru a intra până la cel mic.

Pompierii l-au supus unei probe pentru a vedea cât rezistă ţinut cu capul în jos. 20 de secunde a stat aşa, apoi l-au lăsat un sfert de oră ca să-şi revină.  I-au pus o cască prevăzută cu lanternă, i-au explicat cum să-l apuce pe cel mic şi l-au băgat în puţ. Cristi, dând dovadă de un curaj enorm, a reuşit să-l scape de la moarte pe cel mic.

* JELANI KHALFANI

Şi-a petrecut copilaria în Caraibe, a studiat avocatura la New York şi a încântat femeile din întreaga lume activând în renumita trupă masculină de streaptease „Chippendales”.

Cu toate acestea, Jelani a avut parte şi de multă suferinţă. Şi-a pierdut mama pe când avea doar 4 ani, otrăvită fiind de cea mai bună prietenă a ei. Aceasta a murit strângându-l puternic la piept, iar el fiind scos din mâinile încleştate ale mamei abia când tatăl a venit acasă.

La 16 ani îşi pierde şi tatăl, din cauza cancerului la plămâni. În 2011 vine pentru prima dată în România şi se îndrăgosteşte la prima vedere.

Când i s-a născut copilul, şi-a mutat toate afacerile pe plaiuri mioritice şi s-a decis să devină român.

***

Emisiunea „Destine ca-n filme” poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!


13:00 Cultura minorităţilor

*Germani

* Organistul Klaus Dieter Untch.​

Producător: Alexandru Mihăilescu

13:30 Magazin Deutsche Welle

* Euromaxx (EUROMAXX-Magazin despre lifestyle, Germania, 2024) PREMIERĂ

*Magazin săptămânal ce prezintă cele mai diverse şi mai fascinante evenimente culturale şi sociale europene.

Episodul:160

 
EMOȚIE, UMOR ȘI TALENT LA ”DRAG DE ROMÂNIA MEA!”

O nouă gală de senzație a emisiunii ”Drag de România mea!” vă așteaptă la TVR 2, sâmbătă, 12 iulie, ora 20.00 şi duminică,13 iulie, ora 15.00.

„Box”, o dragoste imposibilă şi un campion în devenire – la TVR 2

Câștigător al prestigiosului premiu FIPRESCI la Festivalul de la Karlovy Vary, „Box” este un film despre un sportiv talentat aflat în ascensiune ...

În vacanţă facem bingeing: serialul „Toate pânzele sus!” ne umple duminicile de aventură, la TVR 2

Peripeţiile legendare ale căpitanului Anton Lupan pe velierul „Speranţa”, în căutarea prietenului său francez Pierre Vaillant, pot fi ...

 

#tvr2