loader

Deportarea evreilor români în Transnistria, subiect abordat la TVR 2

Seria "Deportații" a continuat la TVR2 şi pe TVR+ cu o nouă ediţie programată duminică, 30 octombrie, de la 00:00.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

După declanșarea războiului antisovietic, în care statul român era parte alături de Germania nazistă, Transnistria, astăzi aparținând Republicii Ucraina, devenise un teritoriu sub administrație militară, anexat formal de România. În cei trei ani cât a durat stăpânirea românească în Transnistria circa 160.000 de evrei din toată țara, dar îndeosebi bucovineni și basarabeni, au fost deportați aici, în asemenea condiții, încât peste 25.000 dintre aceștia au murit pe drum.

Dintre cei rămași în viață, încă o treime au decedat la fața locului de frig, foame și boli. Cei mai mulți dintre evreii bucovineni și basarabeni deportați în Transnistria au pierit în cele cincisprezece lagăre în care au fost regrupați sub pază militară, cele mai sinistre dintre aceștia fiind Ahmetcetka, Bogdanivka, Domanivka și Peciora.

Deportarea din Transnistria a fost prefațată de pogromurile de la Iași și Dorohoi în care deasemenea au murit un mare număr de evrei. În anii războiului antisovietic, statul român le impusese evreilor care nu fuseseră trimiși în deportare, obligația de a asigura munca de jos, în locul soldaților trimiși pe front, adică terasamentul și curățirea străzilor, în comunele și orașele în care locuiau.

Cei care nu se prezentau erau arestați și deportați în Transnistria, dar exista și posibilitatea de a plăti taxe pentru a fi scutiți. Cea mai grea situație o aveau familiile evreilor săraci. În toți acești ani evreii erau obligați să poarte steaua lui David.

"Consider că deportarea evreilor români în Transnistria este o tragedie a istoriei la care merită să reflectăm perpetuu. Fiind o culme a măsurilor antisemite promovate în România în anii Holocaustului, se impunea de la sine depoziția unor supraviețuitori ai acelor ani cumpliți, cum sunt doamna Eta Leibovici și domnii Joger Kalman, Saul Rotariu, Marcel Cohn, care depun mărturie la judecata istoriei", spune Radu Găină, realizatorul documentarului difuzat duminică, 30 octombrie, la miezul nopţii, la TVR 2 şi online pe TVR+.

(w882) DeportaĹŁi

Documentar de Radu Găină
Producător dr. Filaret Acatrinei

 

10:30 Natură şi aventură

Sezon Nou

*Natura si aventura in... Africa. Jurnal de calatorie : Tanzania, p3 : Craterul Ngorongoro

Prezinta: Dan Pavaloiu

11:00 Destine ca-n filme

* Vania Limban / Fabian Georgescu

Prezintă Iuliana Marciuc

Producător Iuliana Marciuc

(Reluare)
 
Povestea arhitectului care a readus „Casa cu Sfinx” între bijuteriile urbanistice ale Bucureștiului

Invitatul Danielei Zeca Buzura la „Mic dejun cu un campion”, în ediția de sâmbătă, 17 mai, ora 9:00, s-a născut la Florența, unde a și absolvit ...

Energie, emoţie și o lume a copilăriei la

Sâmbătă, 17 mai, ora 20.00 și duminică, 18 mai, ora 15.00, vă aducem în dar, la TVR 2, o nouă gală de excepție a sezonului 14 al emisiunii "Drag ...

„Metronom”, un film despre dragoste, muzică şi curaj în România comunistă, la TVR 2

Povestea tinerilor pentru care muzica însemna libertate în vremea comunismului, în „Metronom”, difuzat de TVR 2, vineri, 16 mai, de la ora 22.00.

 

#tvr2