loader

Bulgakov, ecranizat la „Filmul de artă”

Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 22:10, TVR 2 a difuzat comedia „Ivan Vasilievici îşi schimbă profesia” (orig: Vasilevich menyaet professiyu), o ecranizare a piesei „Ivan Vasilievici” de Mihail Bulgakov.

 

Laurențiu Damian
Filmul de artă

Excentricul om de ştiinţă Shurik Timofeev lucrează la o maşină a timpului şi, ca să-i demonstreze lui Ivan Vasilievici, administratorul blocului său, că experimentele nu sunt periculoase, decide să-i facă o mică demonstraţie.

Cei doi, împreună cu un tâlhar aflat întâmplător în apartamentul vecin, se trezesc transportaţi înapoi în timp, în Rusia lui Ivan cel Groaznic. Ţarul, de partea cealaltă, este transporat în Moscova timpurilor noastre.  Cum Ivan Vasilievici seamănă cu legendarul conducător rus, el va avea parte de câteva „complicaţii” neprevăzute.

Filmul a fost regizat de Leonid Gaidai, unul dintre cei mai populari regizori de comedie din fosta URSS şi actuala Rusie. El a rămas în istoria cinematografiei sovietice pentru seria de comedii pe care le-a realizat între 1961-1975, când 9 din cele 10 pelicule au intrat în rândul filmelor clasice ruseşti. Filmele sale vindeau între 20 şi 76 de milioane de bilete, iar  ecranizarea piesei lui Bulgakov a fost văzută de peste 60 de milioane de oameni, la vremea respectivă.

***

În fiecare săptămână, TVR 2 aduce „Filmul de artă”: un adevărat regal cinematografic, unde vom putea urmări filme cu un palmares impresionant la festivalurile de gen din lume, producţii cu mari distribuţii, mari regizori. În plus, regizorul Laurenţiu Damian vine, la fiecare ediţie,  cu câte o scurtă prezentare a fiecărei producţii.

De altfel, filmul de sâmbătă, 26 septembrie, a fost precedat de o intervenție a criticului și profesorului de film Laurențiu Damian. El consideră că „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme, un cinema în care recunoşti autori de geniu: Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Kim Ki Duk, Lars von Trier,  Hou Hsiao Hsien, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Orson Welles, Margarethe von Trotta”.

11:30 Teleshopping

12:00 Telejurnal TVR2

Translator mimico-gestual Lena Dermengiu

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

Transmisiune directă

 
EMOȚIE, UMOR ȘI TALENT LA ”DRAG DE ROMÂNIA MEA!”

O nouă gală de senzație a emisiunii ”Drag de România mea!” vă așteaptă la TVR 2, sâmbătă, 12 iulie, ora 20.00 şi duminică,13 iulie, ora 15.00.

„Box”, o dragoste imposibilă şi un campion în devenire – la TVR 2

Câștigător al prestigiosului premiu FIPRESCI la Festivalul de la Karlovy Vary, „Box” este un film despre un sportiv talentat aflat în ascensiune ...

În vacanţă facem bingeing: serialul „Toate pânzele sus!” ne umple duminicile de aventură, la TVR 2

Peripeţiile legendare ale căpitanului Anton Lupan pe velierul „Speranţa”, în căutarea prietenului său francez Pierre Vaillant, pot fi ...

 

#tvr2