loader
Foto

Galerie foto

Ana Blandiana, la „Rețeaua de Idoli”: „Noțiunea de celebritate nu mi se potrivește!”

„Reţeaua de Idoli” continuă sezonul în zona online cu o doamnă puternic implicată în viața civică: poeta Ana Blandiana, luni, 21 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

 

„La Rețeaua de Idoli avem invitată o mare doamnă. De altfel, aș spune că noi suntem, cu generozitatea care îi este caracteristică, invitați la domnia sa. Sper că preț de o oră vom fi invitați chiar în viața domniei sale”, spune Irina Păcurariu.

Scriitoare, ziaristă și luptătoare pentru libertate civică, Ana Blandiana își păstrează energia şi optimismul molipsitoare și la cei 83 de ani împliniţi chiar în 25 martie. Cu 60 k de urmăritori pe Facebook și președinte activ al Fundaţiei Academia Civică, pe care a fondat-o încă din 1994, poeta se implică în problemele societății românești și rămâne un etalon pentru generațiile tinere.

„Cu cât înțelegi mai mult, cu atât ești mai responsabil! Ești responsabil pentru tot ceea ce înțelegi. Și, în acest sens, întotdeauna intelectualii sunt vinovați pentru ceea ce se întâmplă!”, spune Ana Blandiana la „Rețeaua de Idoli”.

(w882) TVR

Membru corespondent al Academiei Române din anul 2016, Ana Blandiana (numele literar al Otiliei Valeria Rușan) este una dintre cele mai apreciate poete din România, recunoscută și premiată atât în țară, cât și în străinătate. Autoare a 12 volume de versuri, două volume de nuvele fantastice, un roman și mai multe volume de eseuri, scriitoarea și-a dobândit celebritatea încă de la debut, în 1964. În ciuda faptului că a avut interdicții de publicare în timpul regimului comunist, a rămas permanent în atenția publicului și a criticii literare, iar după 1990, opera sa a fost tradusă în aproape 30 de limbi.

„Scriitoarea și disidenta anticomunistă, Ana Blandiana, ale cărei poezii l-au înfruntat și înfuriat pe Nicolae Ceaușescu până la a le interzice, spune mereu ce crede. Ieri, astazi, oricând...”, adaugă Irina Păcurariu despre despre invitata sa de luni, 21 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

La „Rețeaua de Idoli”, o vom cunoaște pe Ana Blandiana de dincolo de paginile cărților. Cu entuziasm, scriitoarea a dezvăluit cum a învățat noțiuni de zidărie: „Atunci când am reușit, ceea ce n-a fost ușor, să învăț să tencuiesc pe verticală, m-au aplaudat. A fost unul din marile mele succese din viață”.

Dar și o mărturisire emoționantă și nostalgică din viața personală. Timp de peste cinci decenii, Ana Blandiana a trăit o iubire de poveste alături de regretatul său soț, Romulus Rușan. Poeta avea doar 17 ani când l-a întâlnit pe acesta în redacția revistei Tribuna, unde Romulus Rușan lucra ca jurnalist. A fost o dragoste fulgerătoare și în mai puțin de o oră a fost cerută de soție.

„Am făcut cunoștință într-o redacție. Întâmplător, era ziua de Sfântul Ion și trebuia să mă întorc seara acasă, la Oradea. Cu două secunde înainte de a se pune trenul în mișcare, m-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui. Dar trenul s-a pus în mișcare și n-am mai avut timp să răspund. Dar, până la urmă, a rămas așa...”, a povesti poeta la „Rețeaua de Idoli”.

(w882) TVR

Premii naționale și internaționale majore pentru Ana Blandiana

Ana Blandiana este laureată a numeroase premii naționale și internaționale, printre care Premiul Național de Poezie, Premiul 'Opera Omnia' al Uniunii Scriitorilor, premiile internaționale 'Herder' (Austria), 'Vilenica' (Slovenia), 'Camaiore', 'Acerbi', Premiul Orașului Pescara (Italia), 'Griffin Prize' (Toronto, Canada), Premiul 'Cununa de Aur' (Struga, Macedonia), Premiul 'Prințesa de Asturias' (Spania).

Membră a Academiei de Poezie 'Stephane Mallarme', a Academiei Europene de Poezie și a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO). Doctor Honoris Causa la Universitatea din Salamanca (Spania), Universitatea din Sofia (Bulgaria), precum și la mai multe universități românești.

După anul 1990 Ana Blandiana a reînființat PEN Clubul Român, al cărui președinte a devenit. Este unul dintre inițiatorii Alianței Civice, pe care a condus-o în perioada 1991-2001. A fost fondator și președinte al Academiei Civice, care a realizat, sub egida Consiliului Europei, la Sighet, primul Memorial din lume al Victimelor Comunismului.

În anul 2009 a fost desemnată de statul francez Cavaler al Legiunii de Onoare, ca recunoaștere a rolului său în cultura română și a implicării susținute în activitățile civice.

14:00 Documentar 360°GEO

*India-ţară a parfumurilor (L’Inde, l’autre pays du parfum, Franţa-Germania, 2024)

Regia: Friederike Schlumbom

*Kannauj, oraş multimilenar, este unul dintre cele mai renumite locuri unde se produc parfumuri, alături de Grasse din Provenţa. În India, mirosurile sunt omniprezente, fie sub formă de parfum, ingrediente aromatice pentru patiserii sau beţigaşe de ars.

Pe lângă parfumurile tradiţionale-cunoscute sub numele de attar-care au o puritate şi aromă de lungă durată, sunt foarte concentrate şi realizate prin tehnici vechi de distilare, acum se produc şi multe parfumuri sintetice din molecule de sinteză, mult mai ieftine.

15:00 Comisarul Rex

Film serial * Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

Episodul 67

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist. O anchetă îl poartă pe comisarul italian Lorenzo Fabbri la Viena, unde întâmplarea i-l scoate în cale pe câinele poliţist Rex, care urmează să fie retras din activitate. Dar perseverentul patruped nu se lasă „scos la pensie”, ci îl ajută pe Fabbri să rezolve un caz complicat de crimă, dovedindu-se un partener de încredere. Ataşându-se de inteligentul animal, comisarul îl ia cu el la Roma, unde cariera lui Rex va continua cu succes timp de mulţi ani. Intuitiv, curajos şi loial, Rex va fi sprijinul de nădejde şi prietenul cel mai bun al comisarului Fabbri şi, apoi, al altor poliţişti cu care va lucra la cazuri palpitante şi periculoase.

(Reluare)
 
Gala Premiilor M.L.N.R., în direct la TVR 2

Gala Premiilor M.L.N.R., în direct la TVR 2

publicat: miercuri, 17 iunie 2026

A treisprezecea ediţie a Galei Premiilor Marii Loji Naţionale este prezentată de jurnalistul Dan Cărbunaru şi se vede la TVR 2 duminică, 21 ...

Visuri, ambiții și iubiri în serialul italian „Inimi”, din nou la TVR 2

Mari descoperiri medicale ale anilor ’60 se îmbină cu poveşti de dragoste complicate în secția de chirurgie cardiacă a spitalului Le Molinette ...

Cu Marina, în China! Fabuloasa călătorie prin Beijing, în ultimele două episoade „Hai-hui cu Marina!”, la TVR 2

Zgârie-nori păziți de roboți, tradiții imperiale și un apus de poveste de pe Marele Zid Chinezesc. Marina Almășan și cameramanul Cătălin Soci ...

 

#tvr2