loader

VIORICA CORTEZ 80: o viață de roman

Marţi, 5 ianuarie, de la ora 18.00, la TVR Internaţional ați putut urmări un portret-eveniment dedicat uneia dintre cele mai mari voci lirice ale lumii.

 

Marius Constantinescu

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

50 de ani de carieră lirică desfăşurată pe cele mai mari scene ale lumii, la o altitudine unde aerul rarefiat este al autenticilor artişti, alcătuiţi din sensibilităţi şi daruri ieşite din comun. O viaţă de roman, în care vârfurile alternează cu prăpastiile şi în care nu a existat confort călduţ.

„În a doua zi de Crăciun, Viorica Cortez împlineşte 80 de ani. Nu-i place să-şi amintească de aniversarea ei şi, dacă s-ar putea, ar vrea să o treacă precum orice altă zi. Noi, însă, ne-am folosit de acest prilej, de această bornă importantă în viaţa oricărui om, pentru a arunca o privire cuprinzătoare asupra unui destin (personal şi profesional) demn de un bestseller. Viorica Cortez înseamnă una dintre cele mai strălucitoare cariere lirice nu doar ale unui artist liric român, ci ale cântăreţilor definitorii pentru întreaga istorie a operei din secolul al XX-lea”, spune Marius Constantinescu, realizatorul documentarului.

Mezzo-soprana iconică Viorica Cortez, una dintre cele mai glorioase cântăreţe de operă ale secolului, este protagonista documentarului realizat de Marius Constantinescu, care în 2013 a și lansat volumul „Cortez”. Un interviu în premieră, fără subiecte tabu şi fragmente în exclusivitate din spectacolele care au făcut-o favorita publicului de pretutindeni.

Ar fi prea simplu să enumerăm (pentru a câta oară?) Scala, Metropolitan, Opera din Paris, Covent Garden, Staatsoper, Arena din Verona, Carnegie Hall. Ar fi prea puţin să vorbim despre Carmen, Dalila, Amneris, Eboli, Azucena, Charlotte, Giulietta, Adalgisa, Fedora, Ulrica, Elisabetta. Ar fi prea simplu să punem o etichetă, una dintre cele mai mari cântăreţe ale lumii, dacă nu am completa-o cu o alta: unul dintre cele mai generoase, fermecătoare, libere spirite. Viorica Cortez înseamnă, chiar mai mult decât atât, o lecţie de supravieţuire în faţa celor mai dure încercări ale vieţii, din care omul simplu, curat şi puternic a ieşit, iată, învingător.

Documentarul VIORICA CORTEZ 80 a fost contruit de la cel mai recent interviu pe care mezzo-soprana i l-a acordat lui Marius Constantinescu la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Veţi vedea documente rarissime, fragmente din spectacole şi concerte de pe importante scene internaţionale, care vor completa portretul unei dive. „Vioricăi Cortez nu îi place cuvântul, dar ea este una autentică, fără doar şi poate. Una dintre cele mai frumoase”, spune Marius Constantinescu.

11:00 Destine ca-n filme- peste ani!

Prezintă Iuliana Marciuc

Producător Iuliana Marciuc

(Reluare)

12:00 Informatiile amiezii

*Sport

Transmisiune directă

 
Hai cu noi la „Poarta Pangrati”! Călătorie prin Tunelul Timpului, alături de Marina Almăşan, pe TVR 2

O doză zilnică de emoție, nostalgie, muzică bună și povești de viață inspiraționale găsim de luni până joi, la „Poarta Pangrati”. Neobosită și ...

Destine ca-n filme – peste ani! Tiberiu Antipa

Destine ca-n filme – peste ani! Tiberiu Antipa

publicat: marţi, 06 octombrie 2026

În această toamnă, sub genericul „Destine ca-n filme - Peste ani”, emisiunea se întoarce la povești și personaje pe care publicul le-a cunoscut ...

Alexia Motronea, mica speranță a săriturilor în apă. Miercuri, la „Mâine începe azi”

Are doar 8 ani, dar nu se teme de înălțime. Alexia Motronea din Otopeni își găsește curajul chiar și pe platforma de 10 metri. Zeci de ore de ...

 

#tvr2