loader
Foto

Galerie foto

Mihăiţă poate umbla. Să-i oferim fiecare câte un pas! Povestea lui, la „Simplu şi rural”, pe TVR 2

De Moş Nicolae, Ana Maria Andrei şi Gabriela Voinea ne propun să fim parte din visul unui copil aflat la mâna destinului. Îl cunoaştem vineri, pe 5 decembrie, de la ora 17.00, într-o nouă ediţie a emisiunii de la TVR 2.

 

Pentru echipa „Simplu și rural”, ediția din această săptămână este, poate, cea mai încărcată de emoție și de implicare. Sunt ani de zile de când Ana Maria Andrei şi Gabriela Voinea, realizatoarele emisiunii de la TVR 2, şi-au unit forțele pentru Mihăiță, un copil de 13 ani, orfan de ambii părinți, care a trecut deja prin patru operații și mai are nevoie de încă două intervenții costisitoare pentru a avea o șansă reală la o viață normală. Pe 5 decembrie, de la ora 17.00, povestea lui o află şi telespectatorii TVR 2, într-o ediţie specială „Simplu şi rural”.

(w500) Simplu si

Provenind dintr-o familie fără posibilităţi dintr-un sat buzoian şi rămânând de mic fără părinţi, Mihăiță nu a fost operat la timp. Acum, pentru a putea merge, trebuie să treacă printr-un drum lung și greu: o serie de operații dureroase, costisitoare, dar care sunt singura lui șansă la o copilărie normală. Şi totuşi, îşi găseşte puterea să zâmbească şi să creadă în visul lui: acela de a merge singur, de a alerga împreună cu alți copii, de a-şi ține frații de mână fără ajutorul unui cadru.

„În prag de sărbători, vă invităm să-i deveniți Moș Nicolae și să fim împreună sprijinul de care are atâta nevoie. Primul gest de solidaritate vine chiar din emisiune: Ariana, fetița talentată care ne încântă cu vocea ei, deschide seria donațiilor cu o generozitate care ne-a emoționat pe toți”, ne dezvăluie Gabriela Voinea.

(w882) fetita - S

Ediția din 5 decembrie continuă cu o poveste din mediul rural, despre educație, pasiune și dedicare. Descoperim cum se descurcă cei mici la grădiniță și cum, pentru Toni Stanciu, educator devotat, nimic nu este prea greu atunci când lucrează cu dragoste pentru copii.

(w882) gradinita

Pentru cei care simt că pot întinde o mână pentru ca Mihăiță să poată umbla pe propriile picioare, iată datele pentru donații:

Asociația NOI NE SALVĂM PE NOI

Banca: ING

RO38INGB0000999911644204 (RON)

RO26INGB0000999911644226 (EUR)

Revolut: 0772 046 056

PayPal: asociatianoinesalvampenoi@gmail.com

„Vă mulțumim că sunteți aproape. Împreună, putem schimba destinul unui copil”, este convingerea realizatoarelor emisiunii.

(w882) Simplu si

„Simplu şi rural” este un program TV de tip magazin, ce pune sub lupă toate ramurile agriculturii, viața în mediul rural, oprortunitățile de care pot beneficia agricultorii și nu numai, soluții la problemele existente din mediul rural. De la provocările cu care se confruntă fermierii la performanţele administraţiilor rurale, de la bucătăria de la ţară la practicarea medicinei la sat, de la piața utilajelor agricole la oamenii din mediul rural şi poveştile lor – toate se regăsesc în seria „Simplu şi rural” de la TVR 2.

 

Producători: Ana Maria Andrei, Gabriela Voinea

20:00 Destine ca-n filme -peste ani!

Destine ca-n filme -peste ani ! Sezon Nou

*Costel Pârnău si Constantin Căldăraru
M-am reîntâlnit în Bucuresti, după aproape 7 ani de când am filmat în Timisoara, cu unul dintre eroii destinelor ca-n filme care are, probabil, cea mai tragică poveste, dar si cea mai spectaculoasă evolutie: Costel Pârnău, un tânăr căruia tramvaiul i-a retezat ambele picioare si o mana.
Constantin Căldăraru-"DESTINE CA-N FILME schimbă destine"
La fel ca în 2014, când în urma unui mesaj pe FB l-am cunoscut pe Constantin Căldăraru, acum, 10 ani mai târziu, într-o actiune de voluntariat la un cămin de bătrâni, l-am reîntâlnit pe Constantin, iar parcursul ultimilor lui ani uimeste si demonstrează că această emisiune schimba destine.
Producător: Iuliana Marciuc

21:00 Jodie Foster: Hollywood, dragostea mea

Documentar* (Jodie Foster: Hollywood dans la peau, Franţa, 2021)

Regia: Camille Juza, Yal Sadat

*De la copilăria sa cu apariţii în producţii Disney şi în Lolita, până la consacrarea ca regizor, viaţa lui Jodie Foster a fost aceea a unei lupte duse din interiorul sistemului hollywoodian şi a lumii spectacolului.

 
În culisele „Drag de România mea!”: „Poetul cu pălărie”, Narcis Avădănei

Fiecare ediție „Drag de România mea!” presupune o muncă amplă de concepție, documentare și realizare pentru întreaga echipă a emisiunii TVR 2. ...

„Mic dejun cu un campion” revine cu sezonul 25. Actorul Marcel Iureș, primul invitat al Danielei Zeca-Buzura

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10.00, Daniela Zeca-Buzura îi invită pe telespectatori la „Mic dejun cu un campion”. Ajunsă la sezonul 25 și ...

TVR 2 lansează „E mai simplu decât pare?”, o emisiune ce explică lucruri complexe pe înţelesul tuturor

Unele subiecte sunt importante pentru viața de zi cu zi, dar nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. TVR 2 propune tinerilor, din 16 septembrie, o ...

 

#tvr2