Când devin emoțiile un pericol? Și mai ales cine îi ajută pe copii să nu clacheze? Corina Dobre şi invitaţii ei vorbesc despre presiunea examenelor asupra elevilor în ediția „AI idee?” de miercuri, 3 iunie, ora 16.00, la TVR 2.
Examenele nu mai sunt doar teste. Pentru mulți copii au devenit o probă de rezistență emoțională. Sute de mii de elevi intră în această perioadă într-o cursă contra-fricii și, uneori, contra propriilor limite. Presiunea notelor, comparațiile, așteptările. Toate cântăresc enorm! Cât de mult este, însă, prea mult? Când devin emoțiile un pericol? Și mai ales cine îi ajută pe copii să nu clacheze? La „AI idee”, pe TVR 2, Raluca Rogojină, realizator şi Corina Dobre, moderator, ne propun o discuţie serioasă: despre importanța validării din partea celorlalți, despre concurență și comparațiile făcute între elevi, despre necesitatea și obligația de a fi un om de succes, despre anxietate, performanță și sprijin real, în cadrul proiectului SALVEAZĂ-MĂ!, realizat în colaborare cu Asociația Telefonul Copilului.


Peste 145.000 de elevi susțin anul acesta Evaluarea Națională și peste 143.000 - Bacalaureatul. Pentru mulți, însă, nu materia reprezintă cea mai mare problemă, ci presiunea: așteptările celor din jur, frica de eșec, dorința de a nu dezamăgi. Cum îi afectează toate acestea și mai ales ce putem face concret, ca adulți, pentru a-i ajuta, căutăm să aflăm la SALVEAZĂ-MĂ, proiect realizat în cadrul emisiunii „AI idee?”, difuzat miercuri, 3 iunie, pe TVR 2, împreună cu invitatul permanent, Cătălina Surcel, director executiv Asociația Telefonul Copilului și cu psihologul Anda Păcurar.

psiholog Anda Păcurar

Cătălina Surcel, director executiv Asociația Telefonul Copilului
Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în sufletele copiilor aflați în prag de examen, echipa emisiunii „AI idee?” de la TVR 2 a vorbit și cu elevii clasei a XII-a filologie-istorie de la Liceul „Constantin Brâncoveanu” din Capitală și cu Cristina Issa Bran, profesoara lor de limba română și directoarea liceului.

„La examene, simt mereu că fac febră. Mi se înroșește toată fața deodată și sunt extrem, extrem de caldă. Dar, în același timp, dacă încerc să îmi dau hanoracul sau geaca jos, încep frisoanele. Singura mea opțiune atunci este să beau puțină apă, să respir și să mă calmez”, mărturiseşte Rebecca Irimia, elevă în clasa a XII -a.

„Eu, din clasa a VIII-a, de la examen, am trecut prin foarte multe stări de anxietate. Am fost și la psiholog un an de zile, ca să mă pot trata”, adaugă Anastasia Șerban, o altă elevă de clasa a XII-a.

Cristina Issa Bran, profesor de limba română, directoarea Liceului Constantin Brâncoveanu din București
Care este cauza acestor stări emoţionale greu de controlat ale adolescenţilor? „Elevii simt aceste presiuni din partea societăţii, din partea apropiaţilor. De a răspunde provocărilor și de a nu dezamăgi. Vorbim despre elevi care au o anumită teamă de societate, de cum îi vede societatea. Teama de eșec, teama de a nu reuși în momentul în care toată lumea are așteptări de la ei. Sunt foarte multe și sunt foarte dese aceste probleme. Există, de fapt, diagnosticul acesta al emoțiilor. Emoțiile care te copleșesc și emoțiile care îți determină, de fapt, traseul ca adolescent. Ei sunt încă în formare și au nevoie de o orientare în momentul în care simt această presiune”, spune Cristina Issa Bran, profesor de limba română, directoarea Liceului Constantin Brâncoveanu din București.

Şi tot ea adaugă: „Eu cred că ei sunt generația care trăiește teama intrinsec. Și teama aceasta se manifestă nu în limbajul verbal, ci mai degrabă în non-verbal. Gesturile lor arată că pretențiile sunt foarte mari, atât ale societății cât și ale lor, propriile lor pretenții. Există, în modelul acesta al adolescentului de astăzi, un paradox, o premisă de a nu arăta ceea ce ești cu adevărat. Adică de a construi o barieră în jurul tău și de a te proteja. Pentru că în momentul în care ajungem la adevăratele lor valori: sinceritatea, umanitatea, o să vedem că sunt foarte sensibili. Și nu numai faptul că sunt sensibili este important, ci faptul că nu vor să arate că sunt sensibili. Pentru că societatea are nevoie de oameni puternici, pentru că societatea are nevoie de oameni care să știe să facă tot! Și atunci, ei bravează” (Cristina Issa Bran, profesor de limba română, directoarea Liceului Constantin Brâncoveanu din București).
Moderator: Corina Dobre
Producator: Sînziana Miloșoiu
Realizator: Raluca Rogojină
foto: TVR, AI idee?!
Ce vedem la „AI idee?!”, pe TVR 2
Lunea este ediţia de actualitate, cu subiecte la ordinea zilei. Realizator: Sânziana Miloşoiu
Ediţia de marţi este dedicată eco-spaţiului şi tehnologiilor verzi, care explorează modul în care tehnologiile spațiale, cercetarea științifică și implicarea civică pot contribui la înțelegerea și protejarea planetei noastre. Realizator: Adrian Bănuţă
Ediţia de miercuri urmărește informarea și educarea copiilor, adolescenților și părinților privind protecția minorilor, prevenirea situațiilor de risc, dezbaterea problemelor din sistemul de protecție a copilului etc. Realizator: Raluca Rogojină şi invitat permanent: Cătălina Surcel, directorul executiv al Asociației Telefonul Copilului.
Joia, realizatoarea Mihaela Iamandei ne propune să urmărim o ediţie dedicată ofertei educaţionale din universităţi şi orientării în viitoarele cariere ale studenţilor.
Iar vineri, „AI idee?!” este dedicată inteligenței artificiale, cu rol important în informarea și educarea publicului. Prin prezentarea clară și accesibilă a conceptelor, tehnologiilor și aplicațiilor, o astfel de emisiune contribuie la creșterea nivelului de alfabetizare digitală a societății. Realizator: Codruţ Pânzaru












































