„Descoperirea anului”, așa a fost numit filmul „Liban”, de Academia Europeană de Film. Luni, de la 23:10, aţi putut urmări cea mai premiată peliculă a regizorului israelian Samuel Maoz.
În iunie 1982, în timpul primului război din Liban (1982), un tanc aparţinând unui pluton paramilitar este trimis să cerceteze un oraş ostil. Misiunea, care părea destul de uşoară, devine în scurt timp un coşmar pentru cei patru membri foarte tineri ai echipajului. Motivaţi de teamă şi de instinctul de supravieţuire, aceştia încearcă disperaţi să reziste haosului.
Filmul este inspirat din viața regizorului Samuel Maoz. La 20 de ani, el a făcut parte din primul comandament care a trecut granița Libanului. Războiul – care se dorea să fie o campanie militară rapidă – își va lăsa amprenta asupra regiunii vreme de 18 ani. „Războiul e o bestie care are nevoie de moarte, ca să nu moară el însuși”, spunea Samuel, care a petrecut 45 de zile în Liban. Folosindu-se de propriile sale amintiri vii din timpul războiului, acțiunea filmului se petrece în interiorul unui tanc, iar lumea din afară este prezentată așa cum o văd cei patru soldați: prin lentilele unui periscop.
Rolurile principale sunt interpretate de Yoav Donat, Ytai Riran și Oshri Cohen. Pelicula lui Samuel Maoz a câștigat Premiul Leul de Aur la Festivalul de la Veneția (2009) – acesta fiind cel mai mare premiu acordat vreodată unui film israelian, Academia Europeană de Film i-a oferit premiul pentru „descoperirea anului” lui Maoz și Premiul pentru imagine. La Veneția, după câștigarea premiului, Maoz a spus „dedic acest premiu miilor de oameni din lume care, la fel ca mine, s-au întors teferi și nevătămați din război. Aparent, ei sunt bine, lucrează, s-au căsătorit și au copii. Dar înăuntrul memoriei lor, vor rămâne cu sufletul înjunghiat”.
De altfel, filmul de luni, 24 noiembrie, a fost precedat de o intervenție a criticului și profesorului de film Laurențiu Damian. El consideră că „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme, un cinema în care recunoşti autori de geniu: Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Kim Ki Duk, Lars von Trier, Hou Hsiao Hsien, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Orson Welles, Margarethe von Trotta.”
