loader

Începem sâmbăta la un „Mic dejun cu un campion”, cu cercetătoarea van Staden

În ediţia Best of a Mic dejunului din această sâmbătă, 10 septembrie, vă întâlniţi cu Raluca van Staden, cercetătoarea care a inventat aparatul care ar putea depista cancerul în 6 minute. De la 9:30, la TVR 2 şi 13:00, la TVR HD.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

Raluca Van Staden - povestea unui român de succes ce a pornit din Câmpulungul natal, spre Pretoria şi Bucureşti. „Sub aparenţa rezervată a Ralucăi van Staden, se ascunde un cercetător de calibru iar omologarea pe scară largă a descoperirii sale va aduce schimbări radicale în prevenţia cancerului şi în tratamentele chimio-terapeutice’’, spune Daniela Zeca Buzura, amfitrionul nostru din fiecare sâmbătă dimineaţa.

Un savant care a revoluţionat practica medicală mondială, biochimistul Raluca van Staden, este inventatoarea dispozitivului capabil să identifice cancerul în numai şase minute – un senzor electrochimic bazat pe principiile cele mai moderne şi care este de fapt, singurul tip de senzor care poate fi utilizat în analiza medicală.

A fost invenţia uluitoare cu care, în 2010, Raluca van Staden câştiga premiul Salonului de la Geneva, trofeul de aur pentru cercetare în chimie. Trei medalii de aur şi mai multe premii excepţionale, diplome şi invitaţii la cele mai importante universităţi şi centre de cercetare din lume sunt răsplata muncii, inventivităţii, seriozităţii, performanţei autentice ale unui cercetător care nu a avut niciun complex românesc printre străini. Adică, acea stare de jenă sau frustrare că vine dintr-o ţară estică, a cărei capitală este mereu confundată cu o alta, din vecini, dintr-o ţară cu multiple probleme, privită adeseori cu o uşoară condescendenţă.

„De cum am cunoscut-o pe Raluca van Staden am simţit că este o persoană de o sensibilitate aparte. Aşa mi-am explicat că, poate, dincolo de ştiinţă, ea operează şi cu altceva, mult mai profund. Cu o vedere din interior şi cu un rafinament al spiritului atât de greu de înţeles de contemporanii pragmatici şi materialişti. Pentru a vindeca şi a-i ajuta pe oameni se pare că este nevoie şi de altceva. De iubire, de devoţiune, de credinţă, de frumos, de armonie, de spirit de sacrificiu şi de comuniune. Toate acestea, pe lângă modestie şi bună măsură, le-am intuit în prezenţa Ralucăi van Staden de la prima strângere de mână şi din cel dintâi salut”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii Mic dejun cu un campion.


A plecat din România în 1997 ca doctor în chimie analitică, pentru o bursă postdoctorală. Era o cercetătoare ambiţioasă care a refuzat universităţi de prestigiu din America şi Europa. A ales Africa de Sud, Universitatea din Pretoria, pentru că acolo a găsit cele mai bune condiţii de studiu. O instituţie bine administrată, cu fonduri şi resurse importante dedicate burselor de cercetare şi aparaturii de ultimă generaţie, foarte costisitoare, totul, pentru a produce performanţă şi calitate.

A obţinut President Award acordat de Fundaţia Naţională de Cercetare pentru tinerii sub 35 de ani. Devenise profesor asociat, şef de catedră, coordonator de doctorate, cercetător. În 2000 începe povestea descoperirii senzorului, de fapt, debutul unei noi clase de senzori bazată pe pastă de diamant, aşa numitul „diamant poros” care înseamnă pur şi simplu, o şansă la viaţă.

A stat 10 ani la Pretoria, timp în care a învăţat la perfecţie afrikaans – limba localnicilor, s-a măritat cu un sud african, Prof. Univ. Dr. Frederick Jacobus Van Staden - şi el o somitate în zona sa de competenţă – are doi copii, Frederick Ion şi Maria Louisa, ambii îndrăgostiţi de pian, ca şi mama lor.

S-a întors în ţară, este profesor şi coordonator de doctorate, şefa Laboratorului de Cercetare de la Institutul de Electrochimie şi Materie Condensată. Este membru fondator al filialei din România a prestigioasei Societăţi Americane de Chimie. Filiala românească este singura din lume a cărei înfiinţare a fost votată cu 500 de voturi din 500 posibile. Modestă, Raluca van Staden trece sub tăcere propriul aport, subliniind în primul rând aprecierea de care se bucură încă chimia românească în lume.

Mai mult informaţii despre invitata emisiunii din 10 septembrie găsiţi aici.

***

Ediția a fost difuzată în premieră în martie 2016 şi este disponibilă online pe TVR+

***

„Dorim să mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul TVR al emisiunii.

 

 

12:55 Credo

Urbi et Orbi Jurnalist : Titi Dincă Invitat : Părintele Tarciziu Şerban de la Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti Producător: Ciprian Dumea Transmisiune directă de la Vatican

13:45 Culorile Lui

Documentar*

Daniel Codrescu a devenit prin activitatea desfășurată model pentru comunitate reușind să influențeze comportamente sociale și culturale atat din aria sa de activitate cat si prin tangentele talmacite intr-un univers informat coerent.

Opera sa creează o legătură trainică şi tainică între lumea noastră şi cea bizantină, cu fiecare privire înălţată spre imaginile plăsmuite din pietricele colorate sau poleite cu aur, sclipind în jocurile lumii filtrate prin ferestre. Această contemplare însemna nu doar cercetarea unor reprezentări ale lumii nevăzute, realizate într-o tehnică pe cât de dificilă, pe atât de ofertantă vizual, ci mai ales dorinţa de contopirii cu transcendentul, iar prin aceasta constituie o invitaţie permanentă la meditaţie, lucru care nu prisoseşte niciodată omului aflat nu doar în căutarea frumosului, ci şi a răspunsurilor la întrebările esenţiale.

Realizator şi producător Elena Dinu

 
Crăciunul la TVR – emoție, credință și mari întâlniri artistice

Premiere cinematografice, concerte-eveniment, transmisiuni religioase și ediții aniversare de colecție, pe TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, ...

Crăciun de poveste cu Paul Surugiu FUEGO, la TVR 2

Crăciun de poveste cu Paul Surugiu FUEGO, la TVR 2

publicat: joi, 18 decembrie 2025

Ediții speciale „Drag de România mea!” și concertul pop-simfonic „Cântec nesfârșit”, în premieră, de sărbători

"Cap Compas": Varna Frame

publicat: miercuri, 17 decembrie 2025

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 17:30, la TVR 2, vă invităm să urmăriți ultimul reportaj de călătorie "Cap Compas" din acest sezon.

 

#tvr2