loader
Foto

Galerie foto

Sâmbătă, luăm Mic dejunul cu cercetătoarea Raluca van Staden

Cercetătoarea Raluca van Staden, recunoscută pentru inventarea aparatului care ar putea depista cancerul în 6 minute, a fost invitata Danielei Zeca Buzura, în ediţia din 26 martie a emisiunii Mic Dejun cu un campion. De la 9:30, la TVR 2.

 

Daniela Zeca Buzura
Mic dejun cu un campion

Ediția este disponibilă online pe TVR+

Raluca Van Staden - povestea unui român de succes ce a pornit din Câmpulungul natal, spre Pretoria şi Bucureşti. „Sub aparenţa rezervată a Ralucăi van Staden, se ascunde un cercetător de calibru iar omologarea pe scară largă a descoperirii sale va aduce schimbări radicale în prevenţia cancerului şi în tratamentele chimio-terapeutice’’, spune Daniela Zeca Buzura, amfitrionul nostru din fiecare sâmbătă dimineaţa.

Fie soare, fie vânt, noi suntem prezenţi la întâlnirea noastră cu un nou oaspete la Mic Dejun. De data aceasta, a răspuns invitaţiei pe care i-am adresat-o, un savant care a revoluţionat practica medicală mondială, biochimistul Raluca van Staden, inventatorul dispozitivului capabil să identifice cancerul în numai şase minute – un senzor electrochimic bazat pe principiile cele mai moderne şi care este de fapt, singurul tip de senzor care poate fi utilizat în analiza medicală.

A fost invenţia uluitoare cu care, în 2010, Raluca van Staden câştiga premiul Salonului de la Geneva, trofeul de aur pentru cercetare în chimie. Trei medalii de aur şi mai multe premii excepţionale, diplome şi invitaţii la cele mai importante universităţi şi centre de cercetare din lume sunt răsplata muncii, inventivităţii, seriozităţii, performanţei autentice ale unui cercetător care nu a avut niciun complex românesc printre străini. Adică, acea stare de jenă sau frustrare că vine dintr-o ţară estică, a cărei capitală este mereu confundată cu o alta, din vecini, dintr-o ţară cu multiple probleme, privită adeseori cu o uşoară condescendenţă.

„De cum am cunoscut-o pe Raluca van Staden am simţit că este o persoană de o sensibilitate aparte. Aşa mi-am explicat că, poate, dincolo de ştiinţă, ea operează şi cu altceva, mult mai profund. Cu o vedere din interior şi cu un rafinament al spiritului atât de greu de înţeles de contemporanii pragmatici şi materialişti. Pentru a vindeca şi a-i ajuta pe oameni se pare că este nevoie şi de altceva. De iubire, de devoţiune, de credinţă, de frumos, de armonie, de spirit de sacrificiu şi de comuniune. Toate acestea, pe lângă modestie şi bună măsură, le-am intuit în prezenţa Ralucăi van Staden de la prima strângere de mână şi din cel dintâi salut”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii Mic dejun cu un campion.

A urmat cu acelaşi succes şi pianul şi ştiinţele exacte. Era la fel de bună. A obţinut rezultate notabile la concursurile de muzică, a urmat Conservatorul, are un masterat în compoziţie muzicală, a concertat pe scene profesioniste, la San Francisco, Linz şi prin alte părţi ale lumii. Aceasta este zestrea mamei, profesoară de română, îndrăgostită de muzică şi care scria versuri frumoase, transformate de fiica sa, peste ani, în lieduri.

Tatăl, profesor de chimie a îndemnat-o spre cercetare. Raluca-Ioana Ştefan se afla într-o situaţie paradoxală: olimpică la muzică şi la chimie, care urma să fie calea sa? Până la urmă a învins cercetarea. După cum singură mărturisea, faptul că s-a bucurat de o bună educaţie şi de o serioasă pregătire şcolară, teoretică şi practică este ceea ce a propulsat-o în elita tinerilor cercetători care au obţinut burse în centre universitare importante.

A plecat din România în 1997 ca doctor în chimie analitică, pentru o bursă postdoctorală. Era o cercetătoare ambiţioasă care a refuzat universităţi de prestigiu din America şi Europa. A ales Africa de Sud, Universitatea din Pretoria, pentru că acolo a găsit cele mai bune condiţii de studiu. O instituţie bine administrată, cu fonduri şi resurse importante dedicate burselor de cercetare şi aparaturii de ultimă generaţie, foarte costisitoare, totul, pentru a produce performanţă şi calitate.

A obţinut President Award acordat de Fundaţia Naţională de Cercetare pentru tinerii sub 35 de ani. Devenise profesor asociat, şef de catedră, coordonator de doctorate, cercetător. În 2000 începe povestea descoperirii senzorului, de fapt, debutul unei noi clase de senzori bazată pe pastă de diamant, aşa numitul „diamant poros” care înseamnă pur şi simplu, o şansă la viaţă.

Am invitat-o în mijlocul nostru. Uşor stânjenită de importanţa care i se dădea, încerca să-şi minimalizeze prezenţa. Dar când, am adus aminte de familie, de soţ, de copii, dar mai ales de mama sa, ochii i s-au umplut de lacrimi cu greu reţinute. Mi s-a părut un semn de adâncă recunoştinţă, semnificaţia unei legături puternice şi conştiinţa faptului că ştie unde îi sunt înfipte rădăcinile: aici, în România", adaugă Ileana Ploscaru Panait.

A stat 10 ani la Pretoria, timp în care a învăţat la perfecţie afrikaans – limba localnicilor, s-a măritat cu un sud african, Prof. Univ. Dr. Frederick Jacobus Van Staden - şi el o somitate în zona sa de competenţă – are doi copii, Frederick Ion şi Maria Louisa, ambii îndrăgostiţi de pian, ca şi mama lor.

S-a întors în ţară, este profesor şi coordonator de doctorate, şefa Laboratorului de Cercetare de la Institutul de Electrochimie şi Materie Condensată. Este membru fondator al filialei din România a prestigioasei Societăţi Americane de Chimie. Filiala românească este singura din lume a cărei înfiinţare a fost votată cu 500 de voturi din 500 posibile. Modestă, Raluca van Staden trece sub tăcere propriul aport, subliniind în primul rând aprecierea de care se bucură încă chimia românească în lume.

Dispozitivul inventat de ea, poate revoluţiona ştiinţa şi practica medicală. Rezultatele promiţătoare ale descoperirii sale, bazate pe pastă de diamant, poate schimba istoria medicinii. Putem afla oare, preventiv, şi cu reale posibilităţi de vindecare, dacă maladia cea mai agresivă – cancerul – poate fi contracarată la timp? Raluca susţine cu tărie şi cu argumente, că da, se poate.

STOC-μSENS-CMD este un dispozitiv care constă într-un fir de argint umplut cu o substanţă sensibilă, capabilă să detecteze cu acurateţe, simplu, rapid şi precis nu numai celulele deteriorate ci şi calitatea biomarkerilor. Adică, fiecare tip de biomarker este asociat fiecărui tip de cancer. Şi asta în stadii timpurii, în care boala poate fi tratată cu garanţii de succes.

Rezultatele studiilor sale au fost publicate în reviste ştiinţifice din întreaga lume, printre care şi „Royal Society” care i-a dedicat un număr, inclusiv coperta. Şi s-a întors în România tocmai pentru ca, această descoperire epocală să fie marcă înregistrată românească. Şi nu s-a întors singură ci şi cu soţul său şi cu cei doi copii. Paradoxal, la şase ani de la obţinerea celui mai important trofeu de excelenţă ştiinţifică la Geneva, aici a fost contestată, mulţi medici considerând că senzorul ei nu poate funcţiona decât în condiţii ideale, de laborator, nicidecum sub forma unei producţii comerciale, precum banalul glucometru, spre exemplu.

Tipic pentru noi dar, această DOAMNĂ sensibilă şi aparent visătoare este şi o redutabilă luptătoare. Dincolo de cercetările prin care a identificat markerii pentru cancer, SIDA, obezitate, se află şi alţi specialişti cu care lucrează la miniaturizarea dispozitivului. Diplomată, ea a refuzat să dea o dată fixă de apariţie a acestuia pe piaţă: „Prefer să ştiu că lucrăm bine şi mai întârziem puţin, decât să spun că apare mâine şi să iasă prost! Am aşteptat atât, mai putem răbda un pic. Acum se acomodează un model de senzor comercial cu un aparat aflat în stadiu avansat de funcţionare”. Chiar şi aşa, Raluca van Staden îi ajută pe colegii medici şi profesori, cu analize de laborator bazate pe cercetările sale care să le confere suport de diagnosticare precoce.

În rest... vine aproape săptămânal la casa părinţilor din Câmpulung, se îngrijeşte de soţ, de copii şi... cântă în fiecare zi două ore la pian. Această baie de muzică, îi oferă cel mai eficient instrument de relaxare, „mai mult decât un somn bun” – după propria-i mărturisire. Copii merg la şcoală, învaţă bine, participă la concursuri, concertează. Maria Louisa vrea să devină medic pediatru la... Câmpulung Muscel, pentru că îi plac copii şi pentru că ştie că au nevoie de doctor la spital.

„Ne-am despărţit cu regret dar şi cu speranţa unei revederi, undeva, sus, pe Dealul Măţăului din Câmpulung, acolo unde, nu de mult, am cumpărat o casă veche cu un nuc bătrân, de sub umbra căruia să mă pot uita la munţi’’. Nici prin gând nu-mi trecuse atunci că aveam să mă întâlnesc cu un concitadin celebru, Raluca van Staden, cercetătorul care depistează cancerul în şase minute”. (Ileana Ploscaru Panait)

***

Emisiunea este difuzată şi pe TVR HD (sâmbătă, 26 martie, ora 13:00), TVR Internaţional (marţi, 29 martie,  ora 16:00) şi TVR Moldova (sâmbătă, 2 aprilie, ora 9:00)

***

„Dorim să mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul TVR al emisiunii.

 

 

17:00 D’ale lu’ Mitică

Redifuzare

*

Scenariu: Cristian vlad

Reporter: Marian Marin

Producător: Liliana Vlad

18:00 Ora de ştiri

(+ Sport )

Transmisiune directă

 
TELEȘCOALA: Limba spaniolă, lecția 5 / VIDEO

TELEȘCOALA: Limba spaniolă, lecția 5 / VIDEO

publicat: joi, 10 octombrie 2024

Profesoara Maria Fabiola Bibiș ne-a propus lecţia 5 a cursului de limba spaniolă – nivel A1, joi, 10 octombrie, în emisiunea Teleșcoala difuzată ...

TELEȘCOALA: Matematică, clasa a VIII-a, Cercul / VIDEO

Profesorul de matematică Costel Chiteş ne-a propus recapitularea cu tema „Geometrie plană - Recapitulări şi completări - Cercul” joi, 10 ...

TELEȘCOALA: Limba germană, lecția 5 / VIDEO

TELEȘCOALA: Limba germană, lecția 5 / VIDEO

publicat: miercuri, 09 octombrie 2024

Miercuri, 9 octombrie, profesoara Andreea Rusen ne-a propus a lecţia 5 a cursului de limba germană, cu tema Wer ist das?, în cadrul emisiunii ...

 

#tvr2