loader
Foto

Galerie foto

„Zestrea”, colecția-manifest semnată de Liza Panait, la TVR 2

Tradiție, identitate, modă și sustenabilitate se întâlnesc în „Zestrea”, spectacolul-eveniment care aduce în prim-plan creațiile vestimentare ale designerului Liza Panait și muzica lui Ducu Bertzi. Evenimentul, prezentat de Mihai Rădulescu, poate fi urmărit vineri, 25 septembrie, de la ora 22:10, la TVR 2, și joi, 1 octombrie, de la ora 9:50, la TVR Internațional.

 

Ce păstrăm din ceea ce am primit și ce alegem să lăsăm mai departe generațiilor care vin? Este întrebarea în jurul căreia a fost construit „Zestrea”, un spectacol-manifest care aduce împreună tradiția românească, moda, muzica și preocuparea pentru folosirea responsabilă a resurselor.

Realizat de Asociația Humaniterra și susținut de Guvernul României prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, evenimentul, care a avut loc la București, în data de 11 august 2026, reunește creațiile vestimentare ale Lizei Panait, muzica inconfundabilă a lui Ducu Bertzi și proiecții video, într-un concept care propune o perspectivă contemporană asupra patrimoniului și valorilor transmise din generație în generație. Evenimentul va putea fi urmărit în programul difuzat de TVR 2 și TVR Internațional, prezentat de Mihai Rădulescu.

(w882)

Tradiția, sursă de inspirație pentru prezent și viitor

„Zestrea” vorbește despre tradiție, identitate și valorile pe care alegem să le ducem mai departe. Moda românească și patrimoniul se întâlnesc într-o prezentare în care trecutul nu este privit doar cu nostalgie, ci devine sursă de inspirație pentru prezent și viitor.

Proiectul, inițiat de Humaniterra în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, pornește de la felul în care, în gospodăriile de altădată, hainele și țesăturile erau păstrate, reparate și refolosite.

(w882)

Colecția readuce astfel în atenție tehnici textile tradiționale și principiul folosirii îndelungate a obiectelor, integrând inclusiv materiale recuperate. Meșteșugul transmis între generații este pus în dialog cu preocupările actuale privind reducerea risipei și utilizarea responsabilă a resurselor. În acest fel, „zestrea” capătă un sens mai larg: nu înseamnă doar ceea ce moștenim, ci și ceea ce alegem să păstrăm, să transformăm și să transmitem mai departe.

(w882)

Muzica, o „zestre nescrisă”

Experiența vizuală este completată de emoția muzicii live aduse pe scenă de Ducu Bertzi, acompaniat de Mihai Neniță și Constantin Neculae.

Cu vocea sa caldă și stilul care l-a consacrat, cantautorul originar din Maramureș construiește o punte firească între folkul clasic și sensibilitatea contemporană. Cântecele sale, purtate mai departe de public de-a lungul generațiilor, devin, la rândul lor, o adevărată „zestre nescrisă”.

Acordurile muzicii, creațiile Lizei Panait și imaginile proiectate construiesc împreună un spectacol despre memorie, identitate și responsabilitatea față de ceea ce primim și lăsăm în urma noastră.

(w882)

Spectacolul-manifest „Zestrea”, prezentat de Mihai Rădulescu – vineri, 25 septembrie, de la ora 22:10, la TVR 2, și joi, 1 octombrie, de la ora 9:50, la TVR Internațional.

 

18:00 Ora de Stiri

*Sport

Transmisiune directă

18:45 E vremea ta!

E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

Responsabil realizare program: Cristina Dănilă

Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu

 
„Zestrea”, colecția-manifest semnată de Liza Panait, la TVR 2

Tradiție, identitate, modă și sustenabilitate se întâlnesc în „Zestrea”, spectacolul-eveniment care aduce în prim-plan creațiile vestimentare ...

„Mâine începe azi”: o nouă poveste despre performanţă şi pasiune, la TVR 2

Miercuri seară îl cunoaştem pe Darius Andrei Butuligă, 9 ani, elev în clasa a III-a la Şcoala Gimnazială CORESI din Târgovişte, de trei ori ...

Ștefan Câlția, invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de Idoli”

Luni, 21 septembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu ne invită la o întâlnire cu o personalitate a lumii artistice și culturale. ...

 

#tvr2