Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 12:30, la TVR 2, echipa „Cap Compas” v-a invitat să descoperiți universul sacru armenesc, în care veți desluși fărâme de istorie, spiritualitate și artă.

O nouă destinație propusă de echipa „Cap Compas” vă invită la descifrarea unor repere sacre din margine de Caucaz. Armenia, țara care a adoptat prima în istorie creștinismul ca religie de stat, este un veritabil spațiu al autenticității spiritualității creștine îmbinată cu istoria, cu arta și mai ales cu credința.

O incursiune în spațiul eclesiastic armenesc nu poate începe decât de la Etchmiadzin. Biserica apostolică armeană este condusă de un patriarh care are titlul de catolicos. Structurile ierarhice și administrative sunt asemănătoare cu cele ale tuturor bisericilor de sorginte apostolică.​

Locul este considerat pământ sacru așa cum muntele Sion este pentru evrei, sau pentru musulmani, Mecca. Aproape orice armean din țară sau din diaspora consideră ca datorie morală și act de patriotism să vină spre închinare în această răspântie a națiunii .

Locul este asociat cu istoria fondatoare a neamului și cu atingerea la propriu a pământului țării.

Poate fi considerat și pentru români o mândrie faptul că la organizarea spațiului expozițional al complexului a contribuit într-o maniera decisivă catolicosul Vasken I, armean originar din Romania, care a întreprins numeroase acțiuni pentru a proteja comorile de confiscările comuniștilor. În anul 2000 s-au aniversat 1700 ani de existență a bisericii armene, iar anul 2003 a fost declarat, de către catolicosul Karekin al II-lea,  an sfânt al Etchmiadzinului. Neamuri și popoare … năvălitori și stăpânitori și-au făcut adeseori un țel din distrugerea acestui loc. Poate de aici vine și importanța dăinuirii. O perpetuare sub ocrotiri adeseori inexplicabile prin logica istoriei, ci mai degrabă ca un dar al providenței. După o invazie de pe la începutul celui de-al doilea mileniu, într-un poem era evocată năpăstuirea comparând locul și catedrala cu o femeie care jelește și plânge în amintirea fostei splendori și își cheamă fiii înapoi pentru a-i readuce lumina și gloria dintru începuturi.

Mânăstirea Khor Virap este ridicată aproape de Ararat și, în majoritatea zilelor, se poate vedea muntele sfânt. În unele zile un fel de ceață diafană, precum o mantie, se ridică între priviri și înălțimi și astfel vârfurile care se pot zări ușor de la 50-60 km distanță rămân ascunse privirilor de la o aruncătura de băț.

Aici era o închisoare pentru cei care reprezentau un pericol pentru regalitate și pentru credința politeistă. Sf. Grigorie Luminatorul, fondatorul Bisericii Armene, a fost aruncat  în temniță din cauza că tatăl său s-ar fi implicat în uciderea tatălui regelui Tiridates III.

Întemnițat, Grigorie a refuzat să aducă jertfe păgâne, iar drept consecință regele a început  persecuția împotriva creștinilor. După convertirea regelui Tiridates III  și botezarea familiei regale în fluviul Eufrat, Grigorie a fost hirotonit în Cezareea ca episcop, iar descendenții săi ereditari au fost considerați de jure catolicoși ai Bisericii armene. Khor Virap este loc preferat pentru pelerinaje, căsătorii și botezuri, iar turiștii obișnuiesc să cumpere porumbei care sunt eliberați să zboare spre Ararat. Este unul dintre cele mai venerate locuri din Armenia.

Mânăstirea Geghard se află în inima Armeniei. Pentru mulți este o curiozitate arhitectonică. Un edificiu care, de fapt, înseamnă îmbinarea mai multor biserici, altare, culoare și spații de rugăciune, capele și paraclise într-un ansamblu unic.

Numele din prezent înseamnă „mânăstirea suliții”, conform legendei că sulița folosită de soldații romani la jertfa pe cruce a lui Iisus Hristos a fost adusă pe teritoriul armenesc de apostolul Tadeu,  care de altfel este consemnat ca unul dintre primii misionari. În prezent relicva se află la  Etcimiadzin.

Poziționarea naturală, arhitectura inovatoare și decorul bogat au influențat esențial traiectoria arhitecturii din Armenia.

Spațiul eclesiastic Geghard a fost în același timp și academie de muzică, loc de păstrare a manuscriselor și destinație pentru pelerinaje.

Mânăstirea Haghartsin este precum o frontieră care așază zăgaz neuitării. De fapt, sunt mai multe biserici, din epoci diferite, care se inspiră una după cealaltă precum în șiragul de mătănii. Legenda consemnează că atunci când a fost fondata mânăstirea deasupra veghea un vultur în zbor și de aici și numele, pentru că artsiv înseamnă vultur, joc sau zbor. Arhitectura veche armenească a bisericilor se raporta la nevoile pelerinilor, în interior fiind amenajate spații de adăpost și de odihnă. În numeroase cazuri bisericile au devenit loc de refugiu în caz de urgie.

Complexul cuprinde trei biserici, două structuri funerare, o sală de mese, câteva capele și nelipsitele cruci de piatra khachkar.

Numeroase clădiri civile și religioase indică faptul că între secolele XII - XIII aceste mânăstiri au fost intens folosite și au avut o viață monastică înfloritoare.

În 2017, a fost inclusă pe unul dintre cele mai populare trasee de drumeție transcaucaziană care străbate Georgia si Armenia pe o distanță de 400 km și a fost numit în 2019 de revista „Time” unul dintre cele mai fascinante locuri din lume.

Aici există un ceas solar care  confirmă faptul că acest instrument apărut în Armenia în timpul regelui Artashes II a intrat în uz din aceste locuri și astfel toate mânăstirile și bisericile aveau câte un ceas solar.

Mânăstirea ​Saghmosavank este indubitabil o fărâmă de țară și un spațiu de referință pentru evoluția spirituală a armenilor. Nu este tocmai în calea oricărui călător și nici o prioritate în raport cu multe alte mânăstiri și monumente.

Prima biserică, din 1215, s-a numit a Sionului, în amintirea Sionului din Ierusalim. E foarte rar modelul compoziției arhitectonice, biserica fiind construită în forma de L.
O legendă spune că aici au ajuns barbarii și ocupatorii conduși de Tamerlan. Când acesta a ajuns în Armenia i-a izgonit pe  oameni, le-a ars bisericile și casele. Însă s-a îmbolnăvit și credea că moare. A promis îndeplinirea oricărei dorințe celui care îl va vindeca. Un preot de aici a garantat că îl vindecă cu anumite condiții. Trebuie să elibereze atâția oameni cât încap în curtea mânăstirii, să returneze manuscrisele și cărțile, să plece din Armenia și să nu se mai întoarcă niciodată. A fost vindecat cu ierburi, descântece și rugăciuni. A dat cărțile înapoi, iar când îi elibera pe oameni, aceștia intrau fără număr în curte. Cam 70 de mii au încăput. Conform frumoasei legende, cei eliberați se transformau în porumbei și zburau către casele lor, peste munți.

Ajungem la lacul Sevan, magnific, cu o suprafață de 1300 km 2, o destinație importantă pentru armeni. Aflat la 1900 m altitudine, adună 28 de  râuri, acumulând 33 miliarde de mc de apă.

Mânăstirea Sevanavank a fost fondată în anul 874 de prințesa Mariam, fiica viitorului rege Ashot I. În acele timpuri Armenia încerca să fie independentă față de stăpânirea arabă.

Aici a fost inițial loc de penitență pentru călugării de la Etchmiadzin.

Exploratorul francez Jean-Marie Chopin spunea, în 1830, că în acest loc nu puteau fi întâlnite carnea, vinul, tinerii sau femeile.

Mânăstirea a fost apărată eroic de către călugări și soldați, în anul 924, în confruntarea cu arabii.

Poate și din acest motiv locul este venerat și prețuit ca spațiu de pelerinaj.

Obștea și mânăstirea și-au încetat existența în 1930, pentru 60 de ani. Revenirea la viață a fost prilej de bucurie și, în ultimele 3 decenii, popularitatea acestei destinații a crescut de la un an la altul.

Ruinele catedralei patriarhale din Zvartnots pot fi considerate km zero al creștinismului armenesc.

Diferită de multe biserici tipice armenești, construcția din sec. al VII-lea a fost ridicată de către catolicosul Nerses III, în timpurile expansiunii arabe, care deja amenința Armenia dinspre spațiile persane.

Edificiul de cult este dedicat Sf Grigorie Luminatorul și se presupune că a fost zidit pe locul în care regele Tiridates al III l-a întâlnit pe ascetul căruia i se datorează creștinarea Armeniei.

După ce a inventat alfabetul armean, cărturarul Mesrop Mashtot a scris astfel prima propoziție: pentru înțelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată și nepărtinire. Erau gânduri din înțelepciunea lui Solomon și un îndemn pentru o înțelegere cuprinzătoare a sacrului armenesc.

În luna octombrie, în România este respectată  „Ziua limbii, alfabetului și culturii armene” ca un omagiu pentru primii creatori de cultură armeană, care au scris în limba armeană și au utilizat alfabetul armean cu peste 1.500 de ani în urmă. Ca zi oficială, reprezintă o încununare a unui mileniu de conviețuire exemplară pe pământ românesc și a viziunii excepționale avute de cei care au redactat documentul fondator al națiunii române moderne, „Proclamația din 1 decembrie 1918”, de la Alba Iulia.