loader

Anotimpurile iubirii lui Ceylan, la Filmul de Artă

„Climate” al regizorului turc Nuri Bilge Ceylan este programat sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 22:15 pe TVR 2, sub genericul Filmului de Artă, prezentat de Laurenţiu Damian.

 

Laurențiu Damian
Filmul de artă

Scenariul, regia şi rolul principal îi aparţin lui Nuri Bilge Ceylan, acesta fiind singurul film, până acum, în care a jucat regizorul turc. Ebru Ceylan - scenaristă şi regizoare - este soţia lui Nuri Bilge Ceylan şi este actriţa care deţine rolul principal feminin în „Climate”.

Profesorul universitar Isa şi partenera lui, Bahar, scenografă de televiziune, sunt împreună de mulţi ani. El predă în Istanbul, ea pleacă des în delegaţii. Relaţia lor începe să se deterioreze în timpul unei vacanţe la mare. Pe măsură ce anotimpurile trec, cei doi încearcă să se desprindă unul de celălalt, apoi să se regăsească. În toată trecerea timpului peste această iubire, nu vedem primăvara, ci numai un sfârşit capricios de vară, toamna şi iarna.

(w882) Climate

Isa şi Bahar sunt, de fapt, doi oameni singuri care caută fericirea. Filmul descrie gradele alienării prin secvenţe care spun mai mult decât cuvintele. Scenele nu sunt grăbite, ci se derulează în ritmul natural cotidian, punctat cu multe tăceri şi digresiuni.

Din 2003, Nuri Bilge Ceylan a câştigat la Cannes nu mai puţin de opt trofee pentru filmele lui, iar pentru „Kis uykusu” (Somn de iarnă) din 2014 a primit Palme d’Or, filmul fiind apreciat şi recompensat şi la alte festivaluri.

„Climate” a primit Premiul FIPRESCI şi o nominalizare la Palme d'Or, la Festivalul de la Cannes 2006, iar la Festivalul Golden Orange a primit cinci premii.

(w882) Climate

Regizorul turc are un interes vădit faţă de comportamentul contemporan, prin care ne izolăm unii de ceilalţi, şi recurge la metode de inducere a contemplaţiei, şi nu a distracţiei pentru spectatorul său. Secvenţele din filmele lui sunt mai lungi decât la alţi artişti de astăzi, regizorul îşi invită publicul cinefil să analizeze cadrele, să alterneze atenţia la detalii şi la unghiuri cu privirea de ansamblu.

„Climate” are peste o oră şi jumătate, iar „Somn de iarnă” are aproape trei ore şi jumătate. Regizorul Nuri Bilge Ceylan mărturisea, de altfel: „Filmele care m-au plictisit cel mai mult în timp au devenit preferatele mele. Aşa că nu are importanţă dacă plictisesc publicul. Câteodată, chiar vreau să-i plictisesc pe spectatori, pentru că din plictiseală poate să apară un miracol, după zile sau chiar ani, când vor revedea filmul”.

***

În fiecare săptămână, TVR 2 aduce Filmul de artă: un adevărat regal cinematografic, unde vom putea urmări filme cu un palmares impresionant la festivalurile de gen din lume, producţii cu mari distribuţii, mari regizori. În plus, regizorul Laurenţiu Damian vine, la fiecare ediţie, cu câte o scurtă prezentare a fiecărei producţii.

De altfel, filmul de sâmbătă, 10 octombrie, este precedat de o intervenție a criticului și profesorului de film Laurențiu Damian. El consideră că „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme, un cinema în care recunoşti autori de geniu: Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Kim Ki Duk, Lars von Trier, Hou Hsiao Hsien, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Orson Welles, Margarethe von Trotta”.

22:00 Filmul de arta

Dirijorul (Dyrygent-Polonia, 1979)

Regia: Andrzej Wajda

Cu: John Gielgud, Krystyna Janda, Andrzej Seweryn

*Premiul Ursul de Argint pentru cel mai bun actor (Andrzej Seweryn)-Festivalul de Film de la Berlin 1980

*Premiul FIPRESCI-Festivalul de Film de la San Sebastian 1980

*Dramă. Jan Lasocki (John Gielgud), dirijor faimos care a emigrat din Polonia în urmă cu 50 de ani, o întâlneşte la New York pe tânăra violonistă Marta (Krystyna Janda), despre care află că este fiica iubitei lui din tinereţe. Lasocki acceptă să se întoarcă în ţara sa natală, pentru un concert cu orchestra de provincie în care cântă Marta, ceea ce stârneşte nemulţumirea lui Adam (Andrzej Seweryn), soţul Martei şi ambiţiosul dirijor al ansamblului. Conştientizând pentru prima oară lipsa de scrupule şi tendinţele tiranice ale soţului ei, Marta începe să se îndoiască de trăinicia căsniciei lor.

0:00 Comisarul Rex: aventuri la Viena

 
„Dirijorul” ridică bagheta în „Filmul de artă”, la TVR 2 şi TVR Cultural

Duminică, 30 august, de la ora 22.00, vedem la TVR 2 o producţie laureată cu Premiul Ursul de Argint şi cu Premiul FIPRESCI, semnată de regizorul ...

Misteriosul „Gene Kelly – un american la... Hollywood”. Documentar despre un simbol al dansului, la TVR 2

Facem o călătorie prin lumea lui Gene Kelly, dansator de geniu, coregraf şi regizor pentru care dansul a fost un angajament politic. ...

„Nicolas Cage, savantul nebun al Hollywoodului”, un documentar portret al actorului la TVR 2

Cercetează neobosit arta actoriei, este hotărât să dezvolte noi formule și își folosește fiecare film pe post de laborator! Despre un actor cu ...

 

#tvr2