În Armenia te poți simți precum un școlar pornit să învețe dintr-ale lumii taine.

Metaforic, o bună însușire a valorilor armeneşti începe cu primii paşi. Iar aceştia se adună în șir, pentru descoperirea valențelor unui cotidian surprinzător.  Simboluri înrădăcinate în fiinţa neamului se compun într-un abecedar pentru a   înțelege dincolo de gramatică, primele litere …ayb şi ben…cu care începe alfabetul armean, şi devin abc-ul necesar oricărui călător.

ABC-ul într-ale descoperirii Armeniei se continuă firesc cu cel al credinței.
Armenia este prima țară din lume în care creștinarea s-a împământenit instituţionalizat. Un astfel de spațiu și un asemenea neam sunt indubitabil un valoros ghid al istoriei pentru ceea ce înseamnă creştinările ulterioare anului 301 d. Hs.

Vagharshapat este cunoscut în lume drept centru al Bisericii Apostolice Armene. Ansamblul de la Etchmiadzin, cum este cunoscută îndeobşte această capitală a  creștinătății, este centrul spiritual al armenilor de pretutindeni … o cetate în cetate,  o citadela creștină, care s-a dezvoltat în jurul cele mai vechi catedrale din lume.

La Etchmiadzin se află Biserica mamă și este loc de pelerinaj necontenit. Ansamblul compus din clădiri administrative, capele, săli de conferinţe şi incinte  administrative este și loc în care viitorii preoți ai armenilor din întreaga lume urmează studiile teologice.

Florile de cais, simbol atât de drag armenilor, încât culoarea fructului pârguit se regăseşte şi pe drapelul național, se alătură înțelegerii unicității Etchmiadzinului.
Muzeul conține mărturii din zorii creștinismului și până în veacuri târzii, fiind o incursiune în istorie, în artă şi, mai ales, în descifrarea simbolismului obiectelor sacre.

Există bucăți din Crucea lui Hristos, mici fragmete ale relicvelor unor sfinţi precum apostolii Tadeu, Bartolomeu, Andrei şi   Grigorie Luminatorul, care este patronul Armeniei, dar și obiecte care au aparținut regilor armeni, dintre care unii au purtat nu doar crucea credinței, ci și pe cea a suferinței neamului.
Un fragment din Arca lui Noe, adus de pe muntele Ararat, care e considerat locul de naștere al națiunii, amintește de originea armenilor, iar Sf Lance cu care a fost străpunsă coasta lui Hrstos este cinstită într-un relicvariu.

Catedrala de la Zvartnots era cunoscută sub numele de catedrala cerească a îngerilor.
În prezent, cerul de deasupra coloanelor și a spațiului sacru duce, cu siguranţă, cu  gândul la cele din lumea cerească.
Edificiul de cult este dedicat Sf Grigorie Luminatorul și se presupune că a fost zidit pe locul în care regele Tiridates al III           l-a întâlnit pe ascetul căruia i se datorează creştinarea Armeniei. Un km zero al creștinismului armenesc.

Capitelurile ionice şi frizele cu influenţe siriene, sau prelucrate din athitectura mesopotamiană, fac din Zvartnots un loc unic. În timpurile de înflorire, platformele din jur erau împodobite cu mozaicuri, ansamblul religios având 3 etaje.
Edificiul a fost funcțional până în veacul al X-lea, apoi a rămas în uitare, ruinele rămânând acoperite până la începutul secolului XX.

Zidirea de la Zvartnots este diferită de multe biserici tipice armeneşti, construcţia din sec. al VII-lea fiind ridicată de catoliconsul Nerses III, în timpurile expansiunii arabe, care deja ameninţa Armenia, dinspre spațiile persane.
Provincia a fost numită după orașul antic Armavir, fondat în 331 î. Hs, şi a avut un rol istoric important datorită bătăliei de la Sardarabad, din 1918, confruntare care a facilitat fondarea republicii Armenia.

Khor Virap este margine de țară la propriu, însă o inimă a universului armenesc. Se află la 30 km distanță de Erevan.
Mănăstirea este ridicată aproape de Ararat și, în majoritatea zilelor, se poate vedea muntele sfânt. Răspântie între Anatolia şi Persia, dar și rută comercială pe drumul mătăsii, vechiul teritoriu Artaxata a fost un creuzet al prosperităţii ţinuturilor armeneşti.

În traducere literală, Khor Virap înseamă temnița cea adâncă.
Însă mănăstirea este importantă datorită faptului că Sf Grigorie Luminatorul a fost întemnițat vreme de 13 ani în acest loc, de către regele Tiridates III. Sf Grigorie Luminatorul, care înainte de aura sfințeniei se numea Lusavorich,  predica creștinismul în Armenia în vremurile în care regele Tiridates III era păgân.
Prin 642 a fost construită, la Khor Virap, o capelă, de către Nerses al III pentru venerarea Sf Grigorie. Ulterior, mica biserică a fost extinsă.

Din 1662 capela mare, care este cunoscută sub denumirea Astvatsatsin, adică a Maicii Domnului Hristos, a fost ridicată pe ruinele vechii capele, în perioada extinderii ansamblului monastic, când au fost adăugate chilii și dependințe. Este unul dintre cele mai venerate locuri de pelerinaj din Armenia.

În provincia Kotayk, un popas la Garni te face să crezi, pentru o clipă, că ai ajuns în vremuri antice grecești sau romane.
Regiunea este preferată de turiști pentru numeroase atracţii, de la hoteluri şi spa, până la gastronomie şi mănăstiri, existând şi amenajări de excepție pentru sporturile de iarnă.
Geograful alexandrin Ptolemeu menționa regiunea cu numele Kotakene.

Templul de la Garni este singura structura arhitectonică de acest tip, care există în prezent, în această parte a lumii.
Este considerat, de către unii cercetători, ca aparțînând stilulului elenico-armean.  Edificiul inițial a fost ridicat, probabil,   de către regele Tiridates I care, în anul 66 d. Hs, fusese recunoscut ca rege al Armeniei de către împăratul roman, Nero.
De altfel împăratul roman a contribuit cu impresionanta sumă de 50 milioane de drahme  pentru reamenajarea fortificaţiilor şi construcţia ansamblului fortăreţei de la Garni, care era așezată strategic pentru apărarea câmpiilor mănoase din apropiere.
Există și ipoteza unei construiri mai târzii, în timpul împăratului roman Traian, când  Armenia avea statutul de provincie romană.
Așezat pe un promontoriu care domină valea râului Azat și dominat de muntele Gegham, ansamblull beneficia de toate facilităţile vieţii civilizate.

Ceea ce poate fi văzut în Armenia contemporană reprezintă suma unor lungi şiruri de acte civilizatoare, considerate, dintotdeauna, călăuze ale neamului. Monumentul alfabetului armenesc este un astfel de exemplu. Alfabetul armean este un alt simbol național … asemenea caisei și rodiei … a muntelui Ararat sau notaţiei muzicale khaz…toate dăinuiri din care este plămădită esenţa acestui neam.

Monumentul alfabetului armean este o răspântie simbolică.
Nu există oraș din Armenia care să nu aibă o stradă cu numele inventatorului alfabetului, care este înmormântat în apropiere de orașul Ashtarak și este venerat ca sfânt atât de către biserica armeană, cât și în cea catolică.
În anul 1993 a fost instituită decorația Sf. Mesrop Mashtots, conferită ca apreciere pentru promovarea ştiinţei, culturii şi educaţiei în serviciu public.
Alfabetul armean a avut inițial 36 litere, care așezate pe grupuri de câte 9, ajutau şi la alcătuirea numerelor, respectiv unităţi, zeci, sute și mii.
În sec al XII-lea au fost adăugate două litere, iar în anul 1922 încă o  literă, astfel încât, în prezent,  alfabetul are 39 de litere. 
Matenadaran este numit oficial "Institutul pentru manuscrise vechi Mesrop Mashtots" fiind, în egală măsură, centru de cercetare, loc de arhivare şi muzeu.

Matenadaran este depozitul de legende și speranțe, în care sunt sintetizate valorile armene la cel mai înalt nivel de cultură şi suma de învăţături lăsate de către înaintaşi. Matenadaran, ca termen, este de origine pahlavi şi înseamnă scriptorium sau  bibliotecă de manuscrise. 
Muzeul este un templu modern al civilizației armene, aflat în centrul Erevanului, zidit din bazalt gri, cu influenţe din arhitectura armeană medievală …în spirit, în ceea ce privește unele elemente, de la o biserica din Ani și de la unele mănăstiri din Armenia, dar și de la templul egiptean al zeului Horus din Edfu. Există în acest loc scrieri care au stat uneori ani de zile ascunse în peșteri, pentru a fi salvate de năvălitori.

În urma invaziilot triburilor turcice și mongole au fost distruse mii de manuscrise.
Doar turcii selgiucizi au ars, în anul 1170,  mai bine de 10 mii de scrieri, care au dispărut pentru totdeauna din memoria  colectivă și din patrimoniul universal. Lucrări teologice, evanghelii, biblii, psaltiri, predici, cărți liturgice, imne, istorie,  matematică, geografie, astronomie, medicină, jurisprudență, gramatică, poezii, texte literare, traduceri din greacă şi siriacă  …. nu este doar o simplă enumerare, ci înseamnă perpetuarea unui patrimoniu unic.

Pot fi atinse de priviri, prima carte tipărită în armeană în anul 1512, la Veneția, prima revistă în limba armeană, publicată în India, în 1794, sau prima hartă a Armeniei, tipărită la Amsterdam în 1695.
Răgazul dintre un răsărit și un apus se îngemănează, revenind în locul plecării cu subtilitatea unui proverb armenesc …. “Când intri într-un sat, adevărul îl afli de la copii”…spune o vorbă din bătâni. Mlădiţele vii, în aşteptarea luminării îşi  compun viitorul din culori și cuvinte, care completează ABC-ul unui itinerar armenesc.