Duminică, 30 mai, de la ora 17:00, la TVR 2 ați putut urmări o nouă ediție "D’ale lu’Mitică" care a pornit de la înmormântarea pictorului Liviu Lăzărescu și a ajuns la întrebările esențiale: cât ne prețuim morții și dacă mai rămâne ceva din sufletul lor.

 

Vremurile de criză ne arată cine suntem cu adevărat. Dacă în noi mai pâlpâie o flăcăruie de credință și demnitate.

Între legile sanitare din vremea acestui virus și milenarele ritualuri de înmormântare s-a căscat o prăpastie. În ea au ajuns zeci de mii de coșciuge.

Sufletul pare să fi devenit doar o poveste pentru străbunici bigote și analfabete. Nu e pentru oamenii „informați” care iau decizii și știu bine că omul a evoluat din maimuțe, nicidecum din Adam si Eva, picați din Rai cu vreo șapte mii de ani în urmă.

Așa că datoria milenară de onorare a morților devine tot mai formală. Deși cultura lumii - fondată pe fiorul ritualic în fața morții - își trage rădăcinile din cultul morților. Marea literatură ne spune că armonia din lumea viilor e oglindită de armonia din lumea morților. Dinainte de Sofocle, Eschil sau Euripide, chiar și înainte de Homer, ne-a spus-o Isis, la fel ca Iștar. Mai toată mitologia lumii își trage seva din înfruntarea morții.

Ediția de duminică, 30 mai, dincolo de tiparul ei anecdotic, e de fapt drama blocării în dilema imposibilă dintre legile  Cezarului și Legile Divine. Fiecare parte e convinsă că are dreptate, iar toți par copleșiți de povara vremurilor și a destinului.

Modul în care ne raportăm la moarte arată cu ce valori ne construim viața, ce contează cu adevărat pentru noi. Esența relatării noastre nu privește doar „moartea domnului Lăzărescu”, ci și celelalte 25 de mii de înmormântări supuse rigorilor sanitare din ultimul an.

În cazul maestrului Liviu Lăzărescu e mai tulburător pentru că a fost un spirit profund credincios. La fel ca tatăl său, deținut politic la Aiud, salvat de ororile detenției comuniste prin amintirea icoanelor. Cu invocarea harului divin, fiul său a pictat numeroase chipuri sfinte. A făcut și portretele celor șapte martiri canonizați de Papa Francisc, cu care s-a întâlnit în 2017, când Înaltul Pontif a apreciat deopotrivă propriul portret pictat de maestrul Lăzărescu.

Înmormântarea din comuna Mărtinești, în plină noapte, la lumina farurilor de buldozer, a respectat regulile sanitare ale momentului. Ordinele stabileau ca morții diagnosticați cu SARS-CoV-2 să fie puși goi în saci de plastic, sigilați în coșciug și înhumați imediat, fără priveghi, cu cât mai puțină asistență. Mormântul e chiar în curtea bisericii pictate de maestrul Liviu Lăzărescu. Coșciugul său a trecut prin dreptul ușilor, în întuneric, fără o clipă de răgaz între chipurile sfinților, ivite din penelul său.

Rădăcina acestui impas - la fel ca la zeci de mii de înmormântări - pornește din 16 martie 2020 când mare parte dintre spitale au fost închise ori dedicate celor infectați.

Maestrul Lăzărescu, la cei aproape 87 de ani, cu probleme medicale grave care impuneau o anume terapie periodică și o investigație specială,  a ajuns într-un spital dedicat tratării virusului. Așa apare mențiunea covid în documentul de plecare de la morga din București către Mărtinești. Toate pregătirile pentru cetățeanul de onoare al localității, artist de mare finețe spirituală, cu o biografie impresionantă, s-au anulat, iar rezolvarea a fost a buldozerului în noapte.

La două săptămâni după înmormântarea pictorului Lăzărescu, câteva dintre vechile obiceiuri creștinesti și-au făcut loc în protocolul decedaților infectați. Acum e permis priveghiul și îmbrăcarea mortului înainte de sigilarea în sacii de plastic. Gripa asta perfidă a fost numită de Ministerul Sănătății drept “o boală transmisibilă cu hazard biologic crescut”. În noul protocol s-a ivit o mică izbândă  prin furtuna “hazardului”!

La prima vedere, ne plasăm în dilema evaluării acestor decizii utile din punct de vedere sanitar, dar sinistre din punct de vedere spiritual. Rămâne de văzut dacă nu cumva în tenebrele comodității noastre și a anchilozării sufletești se ascunde o ușurare din partea familiilor scutite de priveghi, pomeni, cheltuieli și complicații. Mai ales că pentru cei mai mulți credința se rezumă la pomana porcului, ciocnitul de ouă și onomasticile atâtor Marii, Elene, Mihai, Andrei ...

Apar surprize ingrate în forajele de mare adâncime pe această cale spre sine a fiecărui suflet, cât o mai fi rămas din el.

***

Despre toate şi despre noi toţi, în fiecare duminică, la ora 17.00, la TVR 2. Emisiunea poate fi văzută și pe TVR+ .