loader
Foto

TELEȘCOALA: Limba germană, lecția 4 / VIDEO

Marți, 2 octombrie, TVR 2 a difuzat ediția emisiunii Teleșcoala, în care profesoara Andreea Rusen a prezentat lecţia 4 a cursului de limba germană din sezonul 10 al emisiunii.

 

Teleșcoala

Edițiile Teleșcoala pot fi urmărite pe canalul TVR2, pe canalul de YouTube al TVR, pe pagina de Facebook a emisiunii Teleșcoala şi pe tvr.ro.

***

Andreea Rusen a absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine, secția germană-engleză, din cadrul Universității din București. A urmat, apoi, cursurile unui program de master interdisciplinar în limba germană organizat de Facultatea de Filisofie, Universitatea București. Până în anul 2015 a lucrat ca asistent universitar la Universitatea Tehnică de Construcții București, Departamentul de Limbi Străine și Comunicare, iar, apoi, la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate. A predat germană ca limbă străină, dar și seminarii de practica traducerii, lingvistică, curs practic. Din anul 2010, este profesor colaborator la Institutul Goethe București, unde predă atât  cursuri cu prezență, cât și cursuri online de la nivel începător până la avanansat (A1-C1). Tot în cadrul Institutului Goethe a absolvit un program de 2 ani (Grünes Diplom) pentru pregătirea metodică și didactică a profesorilor de limba germană. Încearcă să fie la curent cu cele mai noi metode de predare, de aceea a participat la numeroase formări destinate profesorilor de limbi străine. Ultima formare la care a participat a fost organizată de  Goethe Institut Berlin, având ca temă pregătirea și formarea formatorilor pentru profesori de limba germană ca limbă străină. De asemenea, este coautoare a mai multor manuale de limba germană pentru clasele primare (Hallo Kinder, Limba modernă germană clasa I - Editura Corint) și pentru gimnaziu ( Limba modernă germană. Nivel A1.2., Limba modernă germană. Nivel A2.2. și ghidul profesorului al celor două manuale amintite anterior - Editura Art-Klett). În cadrul cursurilor, foloseşte  atât metode de predare moderne, cât și mijloace tehnice moderne (Smartboard, Jamboard, Wordwall, Learningapps, platforma Moodle).

22:15 Gala “Premiile muzicale Radio Romania 2026”

*Gala „Premiile Muzicale Radio România 2026” reprezintă cel mai important reper anual de recunoastere a excelentei în industria muzicală autohtonă, fiind organizată de Societatea Română de Radiodifuziune. Editia din acest an îmbracă o haină profund sărbătorească, deoarece, pe 01 noiembrie, „Radio România sărbătoreste 98 de ani de existentă neîntreruptă în serviciul public, o bornă simbolică pentru istoria audiovizualului românesc”.

O producție a Redacției Proiecte Speciale, Direcția TV

Producator: Oana Radu Turcu

0:20 La duel

Prezentatori: Adrian Enache, Emy Alupei

Producători: Iuliana Marciuc, Vanda Liche

(Reluare)
 
Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

 

#tvr2