loader
Foto

Galerie foto

Stere Gulea: "E greu să dai impulsuri gândirii. Eu asta am vrut să sugerez, nu să pun neapărat un verdict. Am vrut să arăt cum într-o conjunctură istorică neaşteptată există totuşi o portiţă prin care se zăreşte lumina!"

Invitatul Danielei Zeca Buzura la "Mic Dejun cu un Campion" este Stere Gulea – regizor, scenarist, producător de film, profesor şi publicist. Sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 10:00, urmăriţi un dialog despre însemnătatea şi unicitatea transpunerii cinematografice a operei remarcabile a lui Marin Preda, numai la TVR2.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

Stere Gulea, un nume care nu mai are nevoie de introducere face parte din generaţia seniorilor cinematografiei româneşti. ’’Am rămas în continuare ataşat, din păcate, unui cinema elitist’’ mărturisea el cu douăzeci de ani în urmă într-un interviu. (Sursa: Observator cultural, nr. 76, 2001). O foarte scurtă carte de vizită consemnează parcursul unei vieţi marcate de multe străduinţe şi realizări. A absolvit la Constanţa, Institutul Pedagogic și Facultatea de Filologie, mai apoi la Bucureşti, în 1970, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ’’I.L. Caragiale’’, secția ’’Teatrologie - Filmologie’’. După Revoluţie, între 1990 – 1996 a fost decanul Facultății de Cinema din cadrul ATF; a fost profesor de film între 1990 - 2015 la ATF, iar din 2001, la UNATC.

(w882) TVR

Timp de doi ani, între 1996 – 1998 a condus Televiziunea Română ca director general interimar, perioadă despre care îşi aduce aminte: "A fost un moment foarte greu. Era multă contestare şi nemulţumire atât la nivelul societăţii cât şi al instituţiei. O situaţie foarte greu de gestionat. Ori eu nu eram un manager sau un om de presă. Am făcut greşeli. Mi-am dat seama cât era de greu să fii într-o asemenea poziţie şi să iei iniţiative în necunoştinţă de cauză. Cred că ar fi fost mai bine să fi refuzat propunerea. Nu eram pregătit pentru aşa ceva. Trebuie să ai o minimă experienţă. Nu era locul meu acolo. Am înţeles ce înseamnă să conduci o instituţie media de o asemenea importanţă. Era o problemă de responsabilitate la care nu reflectasem suficient. Am răsuflat uşurat când am plecat".

Un palmares impresionant ca regizor, scenarist şi producător creionează prin peliculele care au rulat pe marile ecrane, profilul unui cineast de certă valoare. Amintim doar câteva: debutul ca regizor plin în 1977 cu ’’Iarba verde de acasă’’ (după asistenţia ca regizor la alte două pelicule turnate în 1974, ’’Dincolo de nisipuri’’ şi ’’Tatăl risipitor’’); au urmat până la Revoluţie regia la alte trei filme: ’’Castelul din Carpaţi’’ (1981), ’’Ochi de urs’’ (1983) şi prima peliculă din ceea ce avea să constituie seria ’’Moromeţii’’ (1987) la care a fost şi autorul scenariului. În urma inundaţiilor catastrofale din 1970 se decide realizarea în 1971 a unui film documentar dublu premiat de ACIN şi la Cannes, ’’Apa ca un bivol negru’’ la care este co-producător.

(w882) TVR

După 1989 consemnăm: documentarul ’’Piața Universității – România’’ (1991) – realizat împreună cu colegii săi, Vivi Drăgan Vasile și Sorin Ilieșiu; ’’Vulpe - vânător’’ (1993); ’’Stare de fapt’’ (1995) la care semnează şi scenariul împreună cu Eugen Uricariu; serialul pentru televiziune ’’Hacker’’ (2003); ’’Weekend cu mama’’ (2009); ’’Sunt o babă comunistă’’ (2013); ’’Moromeții’’ 2 (2018) şi ’’Moromeții’’ 3 (2024).

"Mi-am dorit mult să fac şi ’Moromeţii’ 3. Dar nu un film biografic despre Marin Preda. Am vrut să dau viaţă unui personaj care să reflecte ceea ce se putea întâmpla cu un scriitor care ţinea la meseria şi la menirea lui şi care era conştient că mai târziu va fi judecat. Aşadar, un individ care avea un simţ al responsabilităţii. Mi-am dorit acest film din preţuire pentru omul Marin Preda, pe care am avut privilegiul de a-l cunoaşte, pentru opera şi viaţa sa" – Stere Gulea.

"Moromeţii"3 un film surprinzător şi adecvat, excelent şi memorabil, o lecţie de istorie şi o partitură sentimentală în egală măsură. Personajul Niculae Moromete în Moromeţii 3, interpretat de Alex Călin, nici nu există în cartea lui Preda’’, apreciază cu argumente Daniela Zeca Buzura, încitând la un dialog menit să scoată la lumină cât mai multe detalii ce l-au decis pe invitatul emisiunii să abordeze un proiect atât de complex şi incitant.

(w882) TVR

Stere Gulea l-a întâlnit prin anii 1970 pe Marin Preda. O întâlnire intermediată de Toma Caragiu. Romanul "Moromeţii" apăruse în 1955 şi stârnise deja multe controverse într-un context istoric în care intelectualii erau vânaţi de autorităţi. "Preţuirea mea pentru Marin Preda şi admiraţia pentru opera lui, reverenţa pentru o biografie complicată şi nuanţată dar şi dorinţa de a arăta cum trăia şi suporta intruziunile regimului, câte probleme de viaţă avea trăind într-un regim opresiv în care nu putea să spună ce crede, în care avea – ca mulţi alţi creatori – atât de puţin spaţiu de manevră ca să-şi arate părerea, acestea au fost intenţiile mele chiar de la început".

Distribuţiile remarcabile în toate cele trei filme, ce i-au inclus pe Victor Rebengiuc, Luminița Gheorghiu, Gina Patrichi, Dorel Vișan, Mitică Popescu, Petre Gheorghiu și Florin Zamfirescu în Moromeţii 1 şi pe Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru, Răzvan Vasilescu, Ion Caramitru, Toma Cuzin, Oana Pellea alături de mulţi alţi actori de prim plan care s-au regăsit şi în distribuţia continuării din Moromeţii 3 alături de Alex Călin, Olimpia Melinte, Mara Bugarin au asigurat succesul indiscutabil al acestor filme.

Moromeţii 3 a fost filmat în doar 28 de zile, un record pentru un film de o asemenea anvergură. De altfel, toate cele trei lung metraje s-au filmat în principal în aceeiaşi locaţie, în satul Talpa din Teleorman, chiar în proximitatea satului natal al scriitorului de la Siliştea-Gumeşti care a păstrat de la un deceniu, la altul vatra casei şi gospodăria ţărănească descrise în roman. Li s-au adăugat de această dată şi alte locuri de filmare de la Goleşti, Sinaia şi din capitală pentru a reda cât mai fidel atmosfera epocii.

(w882) TVR

Despre film şi despre Marin Preda – opera, viaţa şi iubirile sale -, despre însemnătatea şi unicitatea transpunerii cinematografice a unei opere literare remarcabile se discută în această dimineaţă de sâmbătă de Daniela Zeca Buzura, amfitrionul emisiunii cu regizorul şi scenaristul Stere Gulea, cel care, pentru ’’realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii’’ a fost onorat de Ziua Naţională a României, pe 1 decembrie 2000 cu Ordinul Naţional ’’Steaua României’’ în grad de Comandor.

*** Emisiunea poate fi urmărită la TVR2, sâmbătă, 14 decembrie 2024, de la ora 10:00 (reluare luni, 15 decembrie 2024, ora 13:30); la TVRInternaţional, sâmbătă, 14 decembrie 2024, de la ora 10:00; la TVRCultural, duminică, 15 decembrie 2024, ora 10:00 şi la TVR+.

Un articol de

Ileana Ploscaru Panait

20:05 Destine ca-n filme

Sezon Nou

*Invitati: Viorica Chiurciu / Duo Costache

Prezintă Iuliana Marciuc

Producător Iuliana Marciuc

21:05 Dincolo de porţile palatelor

(L’Europe en chateaux, Germania-Franţa, 2012)

*Călătorie poetică prin unele dintre cele mai remarcabile castele şi palate europene, în spatele porţilor închise de obicei turiştilor, pentru a afla particularităţile şi singularităţile istorice, arhitecturale şi culturale, precum şi poveştile captivante ale constructorilor şi locuitorilor lor.

Regii Europei şi-au ales domeniile pentru a-şi construi palatele şi reşedinţele de vară în cele mai frumoase locuri, dar şi cu rol strategic.

Realizatori: Gero Von Boehm, Jeremy Jp. Fekete, Julia Zantl

*Ep.2: Valea Loarei

Călătoria de-a lungul văii Loarei ne poartă la Chambord, cel mai renumit dintre castelele zonei, la Beauregard şi la Chenonceau-care e înconjurat de şanţuri cu apă-, la Villandry cu grădinile sale idilice, şi, în cele din urmă, la Brézé-cu uriaşa sa fortăreaţă subterană.

 
„Idei și trucuri pentru BAC” la TVR în noul sezon „Forţa ideilor”

Materiile pentru Bacalaureat sunt explicate de profesori într-o manieră atractivă în emisiunea „Forţa ideilor”, care revine la TVR2 din 3 ...

"Cap compas": Melaka - moșteniri

publicat: luni, 31 martie 2025

Situat în imediata vecinătate a unei căi maritime prin care se asigură transportul mărfurilor între Europa, Indiile de Est și mai departe către ...

Ovi: „Sunt pregătit să mă las surprins, să improvizez și să dau tot ce am mai bun”

Din această primăvară, Ovi este provocat la duel de talentata Ilinca Băcilă în competiţia muzicală prezentată de Adrian Enache la TVR 2. „Duelul ...

 

#tvr2