Duminica filmului românesc a fost dedicată regretatului regizor Alexandru Tatos. Pe 12 martie, am văzut „Cine are dreptate?”, de la ora 13.00 și „Secvențe", de la ora 20.00. Ambele filme pot fi urmărite  la ora difuzării și pe TVR+. | VIDEO

„Cine are dreptate?”, ultimul film al lui Alexandru Tatos a fost produs în 1989, „fiind terminat de echipa sa, sub conducerea operatorului Vivi Drăgan Vasile.” (Călin Căliman)

O avarie se produce într-un combinat de pe malul Dunării și o echipă ministerială începe o anchetă. Alexandru Nedelcu este inspectorul venit pentru anchetă și are misiunea complicată de a afla adevărul dintr-o serie de minciuni, resentimente și invidii. Printre bănuiți se află și un inginer, fost coleg al inspectorului, și o ingineră, dar până la urmă aceștia se dovedesc a fi nevinovați. Decizia inspectorului nu mulțumește însă o parte a angajaților care îi fac plângere și cer o nouă anchetă a Ministerului…

... „avaria” de la combinat este doar pretextul unei priviri pătrunzătoare (privirea aceea pătrunzatoare a lui Alexandru Tatos!) spre avariile, anomaliile și aberațiile unei societăți în curs de dezintegrare. (Călin Căliman)

Din distribuție fac parte actorii Andrei Ralea, Oana Pellea, Andrei Finți, Ovidiu Ghiniţă, Zoltán Vadász, Valeriu Preda, Maria Munteanu-Belcin.

Filmul din 1982, „Secvențe”, este compus din trei episoade independente, „Telefonul”, „Prospecţie” şi „Patru palme”. Legătura dintre ele o formează echipa şi atmosfera din timpul producerii unui film, „Fericirea".

Critica de specialitate de la vremea premierei, dar și percepția cinefililor de astăzi îl consideră o „Noapte americană" în varianta lui Alexandru Tatos. Filmul lui François Truffaut, despre un regizor, echipa lui și lumea cinematografului, fusese lansat cu opt ani înainte de „Secvențe".

În distribuție apar Geo Barton, Emilia Dobrin, Luminiţa Gheorghiu, Mircea Diaconu, Ion Vîlcu, Dragoș Pâslaru. Alexandru Tatos, Florin Mihăilescu și Horea Murgu, cei care au realizat pentru „Secvențe" regia, respectiv imaginea și sunetul, joacă în propriul film rolurile regizorului, respectiv ale operatorului și sunetistului, iar apariția lui Lucian Pintilie care se joacă pe el însuși, în a treia parte a filmului, încarcă filmul lui Tatos, și mai mult prin trecerea timpului, cu valoarea de omagiu adus cinema-ului românesc. Tot în propriile roluri apar Svetlana Mihăilescu (pictoriţa de costume), Andrei Both (scenograful) și Emanoil Tînjală (fotograful).

În 1982, atât Asociația Cineaștilor din România, cât și juriul Festivalului de Film de la Costinești l-au premiat pe Alexandru Tatos pentru regie, iar Mircea Diaconu a fost recompensat la Costinești cu un premiu special pentru interpretare, datorită rolului său din partea a doua a filmului, „Prospecție".

* În ciuda aparenţelor, cele trei poveşti se leagă. Legătura e artificială şi formală; „liantul” este ceva mult mai dureros decât „singurătatea” sau nefericirile conjugale. Este acel zbucium al creatorului pornit în căutarea adevărului. (...) Totul se leagă cu toate. Adevărul brut e la fel de adevărat ca şi cel botezat ficţiune. (D.I. Suchianu, România Literară, decembrie 1982)

* Regizorul şi-a folosit echipa numai în măsura în care a ştiut că oamenii pot face faţă rolurilor pentru că improvizaţia lui este calculată, măsurată la milimetru, din scenariu. Filmarea echipei este un pretext. Şi o capcană. Secvenţe nu este un film despre cum se face un film, ci despre cum nu se poate face un film adevărat, atunci când nu se poate. Despre cum se prelinge adevărul pe zidurile uneori prea groase ale ficţiunii. Des­pre „iuţeala de mână a adevărului" şi nebăga­rea de seamă a artistului chiar şi atunci când artistul îşi propune să fie cu ochii în patru Şi să prindă adevărul nu viu sau mort, ci viu. Pe viu. (Eva Sîrbu, Cinema, 12/ 1982)

* Secvenţe mi-a arătat ce suntem. Şi anume nişte fiinţe torturate de mărunţişuri şi condamnate în mod definitiv şi indiscutabil la însingurare. Această Noapte americană românească reuşeşte ceea ce François Truffaut n-a reuşit. Adică să pună degetul pe ceea ce doare cel mai tare. Adică să vorbească cu imagini în mişcare despre imaginile în mişcare şi să mă aducă la enunţul din Ecleziastul 1:2 (Deşertăciunea deşertăciunilor! Totul este deşertăciune! - n.r.). De altfel, filmul conţine cadrul care mă emoţionează cel mai mult din tot ce s-a filmat la noi. Cum e oare să vorbeşti despre Singurătate arătându-ţi (te!) personajul singur într-un apartament? Greu, îţi spun eu. (Cristi Puiu, Dilema veche, iulie 2008)

***

Surse: Program TVR; arhive România Literară, Cinema, Dilema veche apud aarc.ro

Mai multe informații despre filmele programate la TVR aflați aici.