loader
Foto

„Rețeaua de Idoli”, în vizită la Palatul Béhague, cea mai frumoasă ambasadă a României | VIDEO

Excelența Sa Doamna Ioana Bivolaru, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, a fost invitata „Rețelei de Idoli”, luni, 13 noiembrie, de la ora 21:00, la TVR 2.

 

Irina Păcurariu
Rețeaua de idoli

În acestă toamnă, pentru prima dată România a trimis o doamnă ambasador la Paris, iar în ediţia „Rețeaua de Idoli” de luni, 13 noiembrie, ea a fost „idolul” nostru: Ioana Bivolaru.

​În vârstă de 47 de ani, dintre care 24 de ani în Ministerul Afacerilor Externe, E.S. Doamna Ambasador Ioana Bivolaru a preluat funcția la 1 septembrie, după o experiență de 7 ani ca ambasador la Lisabona.

(w882)

Întâlnirea cu realizatoarea Irina Păcurariu a avut loc într-un palat, unul dintre cele mai frumoase din Paris, Palatul Béhague, acum casă a României. Eleganta clădire i-a aparţinut unei contese, Martine de Béhague, personaj celebru și una dintre cele mai rafinate colecţionare pe care le-a avut Franţa. Palatul Béhague a fost achiziţionat de Regele Carol al II-lea în 1939 pentru a servi, chiar de atunci, drept Ambasada României în Franța. Clădirea, probabil cea mai frumoasă ambasadă a României din lume, deţine un teatru privat, celebru în epocă, în care s-au ţinut spectacole, concerte şi care continuă să găzduiască și astăzi evenimente despre care se vorbeşte în tot Parisul.

(w882)

„Ioana Bivolaru face parte dintr-o nouă generație de ambasadori, profesioniști tineri, absolvenți ai unor școli cu tradiție în afaceri europene, care și-au început cariera direct în mari proiecte de politică externă. Diplomația pe care o practică nu este evazivă, sunt eficienți în negocieri și găsesc mereu soluții ca lucrurile să funcționeze. Puterea lor de seducție vine de acasă, de unde își aduc țara cu tradițiile ei culturale, în cele mai umane și mai rafinate ipostaze”, spune realizatoarea Irina Păcurariu.

Irina Păcurariu: Cât de mult se schimbă discursul unui ambasador după întâlnirile cu românii pe care îi reprezintă?

Excelența Sa Doamna Ambasador Ioana Bivolaru: Relaţia cu comunitatea românească este una dintre priorităţile mele de mandat. A fost inclusiv în Portugalia. Dintotdeauna am fost extrem de interesată de oameni, de culturi. Sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-au adus studiile şi profesia, respectiv posibilitatea de a fi în contact cu o paletă atât de diversă de oameni. Întâlnirea cu membrii diasporei este pentru mine plină de sens.

Franța are o comunitate de români variată, bine integrați în sofisticata societate în care au ales să trăiască. Unii sunt mai puțin vizibili, dar alții apar în presa franceză sau în topurile la modă. Ingineri, medici, juriști, informaticieni sau profesori în mari universități, zidari, antreprenori, artiști sau intelectuali, toți sunt conectati la efervescenta viață culturală pariziană și, de câțiva ani, se poate spune că au devenit o rețea în care nimeni nu se simte singur.

(w882)

Luni, 13 noiembrie, de la ora 21:00, la „Rețeaua de Idoli” am cunoscut și alți români de succes: Ecaterina Paraschiv, proprietara „Ibrik”, unul dintre cele mai la modă restaurante din Paris, aflat în toate topurile; Ioana Marcu, Președinta Asociației Profesioniștilor Români din Franța; studenta la științe politice Adelina Bocancea, bursieră „Lovinescu-Ierunca 2023”, selectată de MAE dintre studenții merituoși din România și Diana Mangalagiu, profesor la Sorbonna și Oxford, specialistă în AI.

Fiecare dintre ele vine cu o altă perspectivă asupra a ceea ce însemnă comunitatea de români din Franța și impactul pe care îl are diplomația asupra fiecărui om aflat departe de țară.

„Poți întreba un ambasador care e spaima lui cea mai mare, la ce visează sau ce definește ca eșec, dar, de multe ori răspunsul primit va fi amabil și protocolar. Din celebra clădire pariziană care aparține României ieși cu sentimentul că n-ai aflat destul despre omul cu care te-ai întâlnit, dar te-ai lămurit că un profesionist de carieră nu riscă și nu dezvăluie mai mult decât ce i se pare esențial. Aflată la post într-un palat plin de istorie, dar care e în ipostaza de fi restaurat, misiune care îi revine ei, Ioana Bivolaru rămâne chiar și la „Rețeaua de Idoli” un interlocutor discret, care se dezvăluie mai puțin ca mamă a unui băiețel de 4 ani, fiica unor părinți sau soție a unui coleg de breaslă. Poveștile despre ea par insule, pe care le preferă mai puțin decât punțile pe care le are de deschis“, a adăugat Irina Păcurariu.

(w882)

 

14:00 Care pe care

*Prima emisiune concurs dedicată exclusiv limbii române, după un format tv 100% românesc, CARE PE CARE este prezentată de Ruxandra Gheorghe Negrea al cărei nume este legat de emisiunile despre cum vorbim șsi scriem corect.

Titlul emisiunii face trimitere la una dintre cele mai întâlnite greseli în vorbirea curentă, dar în acelasi timp este un indicator către competitia de limba si literatura română care va avea loc în platoul de televiziune CARE PE CARE.

În fiecare editie a concursului, patru concurenti se întrec în cinci runde spectaculoase, care nu sunt formate numai din întrebări și răspunsuri, ci si din probe incitante, clipuri video cu greseli gramaticale culese din presă si de pe internet. Emisiunea aduce în atenţia concurentilor șsi telespectatorilor cele mai întâlnite greseli gramaticale, capcanele în care cad jurnalistii, politicienii, influencerii, expresiile străzii șsi englezismele.

"Limba noastră-i o comoară" reală, concurentii având şansa să plece acasă cu premii substanţiale. Învingătorul îsi va dubla câstigurile.

Producător Elena Stirbescu

(Reluare)

15:00 Comisarul Rex: aventuri la Viena

Serial *Comisarul Rex: aventuri la Viena (Kommissar Rex-Austria, 1994-2004)

Cu: Tobias Moretti, Gedeon Burkhard, Alexander Pschill

*episodul 90

*Serial poliţist.

(Reluare)
 
Gala Premiilor MLNR – ediţia a XII-a, în direct la TVR 2

Cei şapte laureaţi ai Galei din acest an vor fi anunţaţi într-un eveniment de înaltă ţinută, desfăşurat la Ateneul Român. Cine sunt aceştia aflăm ...

Gală senzaţională, cu emoţii și exclusivități, la TVR 2!

Sâmbătă, 21 iunie şi duminică, 22 iunie, vă invităm cu... "Drag de România mea!" pentru a revedea o ediţie specială, plină de emoții, muzică ...

Duios, prin New York trecea... Anda Onesa, printre românii întâlniţi de Marina Almăşan în călătoriile sale „Hai-Hui...”, la TVR 2

Miercuri seară, admirăm New York-ul de la înălţime. De pe Empire State Building, Marina Almăşan ne dă întâlnire pe 18 iunie, de la ora 20.05, la ...

 

#tvr2