loader
Foto

Galerie foto

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize polițiste. Inteligentul și simpaticul câine detectiv revine în orașul în care a devenit celebru, alături de o nouă echipă de anchetatori, pentru a dezlega mistere și a descoperi criminali. Serialul austriac, realizat în 2026, cuprinde 12 episoade, difuzate de luni până duminică.

 

Unul dintre cele mai îndrăgite personaje din istoria serialelor polițiste se întoarce cu noi aventuri pe micile ecrane. Cu instinctul său infailibil, inteligența remarcabilă și aceeași slăbiciune pentru sendvișurile proaspete, Rex este pregătit pentru noi provocări în decorul spectaculos al Vienei.

„Comisarul Rex: Din nou la Viena” („Kommissar Rex – Vienna Calling”, Austria, 2026) aduce în prim-plan noi investigații criminalistice, intrigi complicate și povești de viață emoționante, păstrând umorul și farmecul care au transformat serialul într-un fenomen internațional.

De această dată, partenerul lui Rex este inspectorul Max Steiner, un anchetator experimentat, curajos și carismatic. Alături de ei se află Felix Burger, colegul lui Max, medicul legist Tom Wippler și comisarul-șef Evelyn Leitner, care conduce echipa de investigații.

(w882)

Împreună, trebuie să descifreze o rețea de intrigi, conflicte între vecini și secrete istorice, în anchete în care fiecare indiciu poate schimba cursul evenimentelor. În paralel, viața personală a inspectorului Steiner aduce o dimensiune emoțională poveștii, prin relația cu fiica sa, Anna, și cu fosta soție, Sarah.

O crimă misterioasă într-o trăsură vieneză deschide seria noilor aventuri

(w882)

Primul episod îi introduce pe telespectatori într-o anchetă plină de suspans, în care un asasinat misterios, o tentativă de atentat cu bombă și o rețea de minciuni îi pun la încercare pe Max Steiner și pe partenerul său patruped.

Richard Engels, un presupus angajat al Organizației Națiunilor Unite, cu legături în serviciile secrete, este descoperit mort într-o trăsură vieneză. Bărbatul a fost otrăvit, după ce scăpase la limită dintr-un atentat cu bombă. Circumstanțele morții sale ridică numeroase întrebări, iar misterioasa sa însoțitoare, Lisa Vrenker, devine una dintre persoanele-cheie ale investigației.

Este Lisa implicată în crimă sau se află, la rândul ei, în pericol? Pe măsură ce anchetatorii descoperă noi indicii, cazul se dovedește mult mai complicat, dezvăluind o poveste despre trădare, răzbunare și multe secrete.

(w882)

Vedete ale cinematografiei europene, în apariții speciale alături de Rex

Noua producție austriacă aduce pe ecran, alături de distribuția principală, și o serie de nume cunoscute ale cinematografiei și televiziunii europene.

Printre invitații speciali se numără Jördis Triebel, actrița germană cunoscută publicului internațional și din serialul „Dark”, Birgit Minichmayr, una dintre apreciatele actrițe austriece de teatru și film, precum și actorii Gerhard Liebmann și Stipe Erceg, cu numeroase roluri în producții cinematografice europene.

O apariție-surpriză este cea a Andreei Kaiser, cunoscuta prezentatoare și jurnalistă sportivă germană, care interpretează rolul directoarei unui adăpost pentru animale din Viena. Admiratoare a serialului încă din copilărie, Andrea Kaiser a mărturisit că participarea la această producție reprezintă împlinirea unei dorințe mai vechi.

Personajul său apare într-o anchetă care îi poartă pe Rex și pe inspectorul Max Steiner pe urmele unei bande de hoți de diamante, într-o operațiune sub acoperire.

(w882)

De-a lungul anilor, celebra franciză „Comisarul Rex” a reunit numeroși actori cunoscuți în roluri episodice. Vă reamintim că printre aceștia s-a numărat și actorul și muzicianul român Tudor Chirilă, care a apărut într-un episod al serialului, în 2001. Artistul a interpretat rolul lui Dimitrij, un imigrant rus implicat în activități criminale, în episodul „Întotdeauna moare cineva - Einer stirbt immer”

Suspans, emoție și umor, într-o nouă producție a celebrei francize

Noua serie „Comisarul Rex: Din nou la Viena” îmbină ritmul alert al investigațiilor polițiste cu povești de familie, conflicte personale și momente pline de umor. În centrul acțiunii rămâne Rex, câinele polițist care, dincolo de abilitățile sale extraordinare, continuă să cucerească prin loialitate, curaj și personalitate.

Regizat de Andreas Kopriva, serialul îi are în distribuție pe Maximilian Brückner, Ferdinand Seebacher, Doris Golpashin, Alfred Dorfer și Marie Burchard. Cu o atmosferă de thriller, răsturnări de situație și imagini spectaculoase din Viena, producția din 2026 promite să îi captiveze atât pe admiratorii fideli ai francizei, cât și pe cei care îl vor descoperi acum pe celebrul comisar patruped.

(w882)

„Comisarul Rex: Din nou la Viena” – în premieră la TVR 2, din 13 noiembrie, de la ora 19:00. Cele 12 episoade ale serialului vor fi difuzate de luni până duminică.

17:00 Poarta Pangrati

*Calea de acces spre Tunelul Timpului, spre cei 70 de ani ai Televiziunii Romane. Emisiunea cu acelasi titlu va aduna personalitati ale Romaniei a caror viata a fost marcata de Televiziunea Romana , laolaltă cu romani de nota 10 ai prezentului, pe care TVR îi propune ca modele. Un show inedit, cu de toate, cu emotii si bucurii, transmis live, de luni pana joi, direct in strada, din fata celebrei Porti Pangrati a Televiziunii Romane.
Prezentatori : Marina Almasan, Costin Teodorescu, Florin Peste, Miruna Dascalu, Bogdan Vârsan.
Producatori : Marina Almasan, Andreea Baciu

Transmisiune directa

18:00 Ora de Stiri

*Sport

Transmisiune directă

 
Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

 

#tvr2