loader

Povestea MAGDALENEI IURESCU, tânăra nevăzătoare de la „Câştigă România!”

După şase ediţii câştigate, luni, 3 decembrie, de la ora 20.00, MAGDALENA IURESCU, tânăra nevăzătoare care a uimit cu cunoştinţele sale despre ţara noastră, este gata să răspundă întrebărilor lui Virgil Ianţu într-o zi cu dublă aniversare pentru pentru familia sa.

 

VIRGIL IANŢU
Câştigă România!

Data de 3 decembrie marchează Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, dar şi ziua de naştere a mamei sale, care va fi în public, iar pentru MAGDALENA IURESCU cel mai potrivit cadou ar fi să câştige cea de-a şaptea ediție consecutivă „Câştiga Romania!”.

(oar_w460)

„Sunt foarte emoţionată, este ziua mamei mele şi vreau să-i fac o bucurie şi să câştig ediţia din această seară. Ar fi cea de-a şaptea. Încă de când eram mică, mama mi-a fost cel mai mare sprijin. Îmi citea şi mă învăţa poezii, iar de la 6 ani m-a învăţat tabla înmulţirii, chiar dacă încă nu mergeam la şcoală. Ea m-a susţinut şi în perioada facultăţii. Mergea cu mine, îmi citea cursurile şi bibliografia pentru examene, ca să le pot înregistra, mai ales că materiale de specialitate nu prea se găsesc la Asociaţia Nevăzătorilor”, a spus tânăra care a terminat două facultăţi la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi a luat doctoratul. „Cred că pentru dezvoltarea frumoasă a unui copil cea mai importantă este influenţa părinţilor”, a adăugat ea.

(oar_w460)

MAGDALENA IURESCU este prima femeie care a ajuns atât de departe la „Câştigă România!”. În cea de-a șaptea ediție, tânăra intră în concurs cu 7.200 de lei câștigați până acum şi se apropie de un nou record: prima femeie din concurs care ar putea câștiga mașina. Cu toate aceasta, MAGDALENA IURESCU este modestă şi spune că „Nu m-am gândit câte ediţii voi câştiga, ci doar să răspund bine la întrebari. Nu îmi propun ţeluri mari, dar îmi place ca ceea ce fac să fac bine, cu răspundere”.

Cum se va încheia pentru MAGDALENA IURESCU ediția cu numărul 45 din cel de-al patrulea sezon „Câştigă România!”, aflați luni, 3 decembrie, de la ora 20:00.

MAGDALENA IURESCU va concura astăzi alături de două doamne: IULIANA PANTAZI din Bacău, care este de profesie asistenta medicală şi ELENA PEȚU, din Studina, care a terminat Facultatea de Litere la Universitatea București, specializarea Etnologie.

0:10 Comisarul Rex

Film serial * Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

Episodul 78

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist. O anchetă îl poartă pe comisarul italian Lorenzo Fabbri la Viena, unde întâmplarea i-l scoate în cale pe câinele poliţist Rex, care urmează să fie retras din activitate. Dar perseverentul patruped nu se lasă „scos la pensie”, ci îl ajută pe Fabbri să rezolve un caz complicat de crimă, dovedindu-se un partener de încredere. Ataşându-se de inteligentul animal, comisarul îl ia cu el la Roma, unde cariera lui Rex va continua cu succes timp de mulţi ani. Intuitiv, curajos şi loial, Rex va fi sprijinul de nădejde şi prietenul cel mai bun al comisarului Fabbri şi, apoi, al altor poliţişti cu care va lucra la cazuri palpitante şi periculoase.

(Reluare)

1:10 Duminica filmului românesc

*Călătoria lui Grube (Ungaria, România, 2008)

Regia: Radu Gabrea

Cu: Florin Piersic Jr., Marcel Iureş, Udo Schenk, Claudiu Bleonţ, Răzvan Vasilescu, Alexandru Bindea, Andi Vasluianu

*Dramă. În iunie 1941, la câteva zile după ce Germania şi România încep atacul împotriva Rusiei Sovietice, Curzio Malaparte, corespondent de război al publicaţiei Corriere de la Sera, ajunge la Iaşi, foarte aproape de linia frontului. Suferind de o alergie severă, e sfătuit să-l caute pe doctorul Josef Gruber, un alergolog care studiase la Florenţa. Acesta din urmă, însă, nu e nicăieri de găsit şi se bănuieşte că s-ar afla printre evreii deportaţi cu puţin timp înainte din oraş.

«Filmul lui Gabrea atinge „inima întunericului” (în sensul conradian de centru absolut al ororii, de miez al ei) nu atunci când Malaparte vede cu ochii lui trenurile morții (cu voci de osândiți cerând apă din vagoanele sigilate) și gropile comune, convingându-se astfel că alergologul a murit, ci imediat după aceea, când e corectat de un călău român în următorii termeni: „Ăla era Gruber Josef-tatăl. Nu are nicio legătură cu Gruber Josef-fiul.” Nici legătura cea mai mică.» (Andrei Gorzo, cinepub.ro, feb. 2026)

(Reluare)
 
Amazoanele care schimbă Japonia: Ce este „Yabusame” și cum a fost spart un monopol milenar? Documentarul 360° GEO, joi, la TVR 2

Au mai rămas doar amintirile despre samurai, dar arta lor sacră trăiește prin femeile care au refuzat să rămână în umbră. Documentarul „Yabusame ...

70 de ani de TVR, sărbătoare la Nostalgia prin istorie, muzică și premii

Vizitatorii festivalului desfășurat în Pădurea Băneasa au descoperit patrimoniul Televiziunii Române, iar pe cerbuldeaur.ro a început concursul ...

Tánczos Barna deschide noul sezon „Simplu și rural”, cu teme fierbinți pentru agricultura românească

Noul sezon al emisiunii debutează la TVR 2 cu o ediție specială dedicată marilor provocări din agricultură. Invitatul Anei Maria Andrei este ...

 

#tvr2