loader

„Pescăruşul” lui Cehov este Filmul de artă din această seară

Luni, 20 iulie, de la ora 23:10, TVR 2 şi criticul de film Laurenţiu Damian v-au adus ecranizarea din 1972 a piesei „Pescăruşul”.

 

Laurențiu Damian
Filmul de artă

Drama Pescăruşul este ecranizarea piesei omonime de Anton Cehov. În Rusia secolului XIX, actriţa Arkadina îşi vizitează fratele şi fiul la conacul lor de la ţară, aducându-şi cu ea amantul, pe scriitorul Trigorin. Nina, o fată inocentă din sat, de care este îndrăgostit tânărul Konstantin-fiul actriţei, cade în mrejele lui Trigorin, iar apoi este respinsă de acesta. Deznodământul nu poate fi decât unul tragic, pentru toţi cei prinşi în jocul orgoliilor şi al dorinţelor.

Regizat de Yuli Karasik, „Pescăruşul” o aduce în prim plan pe Alla Demidova, una dintre cele mai cunoscute actriţe ale fostului spaţiu sovietic.  Alături de ea, mai joacă actorii Vladimir Chetverikov, Ludmila Saveleva şi Valentina Telichkina.

De altfel, filmul de luni, 20 iulie, a fost precedat de o intervenție a criticului și profesorului de film Laurențiu Damian. El consideră că „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme, un cinema în care recunoşti autori de geniu: Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Kim Ki Duk, Lars von Trier,  Hou Hsiao Hsien, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Orson Welles, Margarethe von Trotta”.

16:00 AI idee ?!

Sezon Nou

*AI idee?! este un proiect educaţional care înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte despre folosirea limbii semnelor române în diverse domenii ale educaţiei, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate.

Moderator: Corina Dobre

Realizator: Mimi Necula

Producător: Sînziana Miloşoiu

16:30 România... în bucate

TVR Târgu Mureş

* Cooking Show

*.Varză la ceaun cu costite, cârnati, slănină șsi mămăligă

Prezintă Costin Miron si Bogdan Moraru

Producători Costin Miron si Bogdan Moraru

Producator: Alice Saceanu

 
Cum transformă un licean pasiunea pentru geografie în performanță europeană! „Mâine începe azi”, cu Tudor Toma, la TVR 2

A călătorit în 27 de țări, iar visul lui este să ajungă în Antarctica, precum Emil Racoviță și să devină om de știință. Tudor Toma, elev la ...

Cracovia zi lumină

Cracovia zi lumină

publicat: marţi, 10 noiembrie 2026

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

 

#tvr2