loader
Foto

„Pavarotti de România” ne salută din Londra, la „Hai-Hui... cu Marina”

Tenorul Alin Stoica şi jurnalista Alice Năstase Buciuta sunt printre cei pe care Marina Almăşan îi întâlneşte în capitala Marii Britanii. Vizităm obiective de neratat în Londra pe 21 mai, de la ora 20.05, la TVR 2.

 

Pentru seara de miercuri, Marina Almăşan ne propune să ne întoarcem pe malurile Tamisei. „Miercuri revenim în Londra: au rămas multe lucruri nespuse, multe frumuseți nearătate, mulți români pe care nu i-am adus în faţa telespectatorilor în prima ediţie!”, ne stârneşte interesul realizatoarea. Nu putem decât să o credem pe cuvânt, asfel că pornim din nou în călătorie, într-o nouă ediţie „Hai-Hui… cu Marina”, pe 21 mai, de la ora 20.05, la TVR 2. Emisiunea poate fi urmărită în reluare sâmbătă, de la 14.00.

(w882) Marina Alm

Despre „Pavarotti de România” – tenorul Alin Stoica – se vorbeşte cu mare admiraţie în toate marile săli de spectacol din lume. Deşi abia trecut de 30 de ani, artistul se bucură de un succes fulminant, mândrindu-se cu premii şi roluri importante. Printre alte evenimente la care a participat, Alin Stoica a fost invitat să cânte la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti, la Arena di Verona, alături de nume sonore în lumea muzicii cum ar fi: Jose Carreras, Placido Domingo, Andrea Bocelli, Eros Ramazzotti, Il Volo, Angela Gheorghiu etc. Aflat pentru prima oară la Londra, tenorul îi împărtăşeşte primele impresii Marinei Almăşan, miercuri seară, la „Hai-Hui... cu Marina”.

(w882) tenor / Ha

Tot atunci, aflăm cum e viaţa londoneză a jurnalistei şi scriitoarei Alice Năstase Buciuta şi o întâlnim pe Sanda Beniamines, fondatoarea Creative English Language Academy, o școală de limbă engleză pentru diaspora moldovenească și românească din Marea Britanie.

(w882) invitate /

„Prin urmare, miercuri vom cunoaște viața londoneză a cunoscutei jurnaliste și scriitoare Alice Năstase, fondatoarea revistei „Tango”, îl vom întâlni pe tenorul Alin Stoica, fascinat de prima sa întâlnire cu Londra, ne vom minuna cate lucruri frumoase a pus pe picioare moldoveanca Sanda Beniamines și, pe lângă ei, vom da o raită pe la Palatul Buckingham, ne vom potrivi ceasurile după Big Ben și ne vom ruga, la Westminster Abbey, să ne meargă bine”, rezumă Marina Almăşan ediţia din 21 mai a emisiunii.

„Dar vă vom încânta şi cu alte unghere nevazute încă, ale unuia dintre cele mai frumoase orașe ale lumii”, mai promite realizatoarea TVR. Le vom afla urmărind „Hai-Hui… cu Marina”, pe 21 mai, de la ora 20.05, la TVR 2.

(w882) Marina Alm

Din această primăvară, Marina Almăşan şi colegul său de drumeţie, Marian Grigore, ne propun o altfel de emisiune de călătorii, în care ne bucurăm ochii cu imagini din oraşe mai turistice sau mai puţin umblate, cunoaştem români stabiliţi în toate colţurile lumii şi ne inspirăm din poveştile lor de viaţă. Toate acestea, la „Hai-Hui… cu Marina”, o emisiune atipică, după cum o caracterizează realizatoarea. Cu ce ne surprinde vedeta TVR în noul program pe care ni-l oferă aflăm urmărind-o la TVR 2 în fiecare seară de miercuri, de la ora 20.05 (şi în reluare sâmbăta, la 14.00).

23:30 Poarta Pangrati

*Calea de acces spre Tunelul Timpului, spre cei 70 de ani ai Televiziunii Romane. Emisiunea cu acelasi titlu va aduna personalitati ale Romaniei a caror viata a fost marcata de Televiziunea Romana , laolaltă cu romani de nota 10 ai prezentului, pe care TVR îi propune ca modele. Un show inedit, cu de toate, cu emotii si bucurii, transmis live, de luni pana joi, direct in strada, din fata celebrei Porti Pangrati a Televiziunii Romane.
Prezentatori : Marina Almasan, Costin Teodorescu, Florin Peste, Miruna Dascalu, Bogdan Vârsan.
Producatori : Marina Almasan, Andreea Baciu

(Reluare)

0:30 Comisarul Rex: aventuri la Viena

 
„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

 

#tvr2